Măsura locului nu este determinată de
mărimea locului. Locul nu este determinat nici de suprafața, nici de volumul
lui. Locul nu se află în spațiu. Locul nu se află în lume, nu este lumea, chiar
dacă fiecare loc este o lume.
Locul nu are o mărime. Nu există locuri
mari și locuri mici. Orice loc este un loc de veci. Locul nu are mărime, are
cuprindere.
Locul este mai cuprinzător decît lumea:
le cuprinde pe cele de sus și pe cele de jos, pe cele ce au fost și pe cele ce
vor fi. Lumea nu le cuprinde decît pe cele de aici și pe cele de acum. Lumea nu
le cuprinde decît pe cele ce pot fi cuprinse.
Orice loc prețuiește mai mult decît
lumea. Dar oamenii nu-și găsesc locul pentru că prețuiesc lumea mai mult decît
locul.
Lumea nu poate prețui locul pentru că
se consideră superioară locului, mai mare decît locul și loc al locului. Lumea
își închipuie că locul depinde de lume doar pentru că se află în lume. Dar locul nu face parte din lume așa cum lumea nu face parte din loc. Lumea este locul omului căzut. Prin Cădere, omul a căzut din loc în lume.
Doar omul are loc și pînă nu-și găsește
locul omul nu este om decît în măsura în care omul căzut este un om. Omul care-și găsește locul se numește persoană. Odată cu persoana, făptura își găsește locul pe care-l aștepta „suspinînd și în dureri” (Romani 8, 21-23).
Tradiția talmudică vorbește despre voia
Locului ca despre voia Celui Atotprezent. Locul este încredințat de Făcătorul
locului. Doar persoana poate întemeia un loc, pentru că doar persoana poate
locui. Locul se deschide în prezența persoanei. Casa bunicilor devine nefiresc de mică nu cînd este plină, ci atunci cînd rămîne pustie.
Orice loc este deschis spre un cer nou
și un pămînt nou. Orice loc este un loc nou.
Locul nu poate fi cumpărat. Doar
terenurile pot fi cumpărate. Locul poate fi doar moștenit. Dar astăzi nimeni nu
mai moștenește în sens propriu nimic: urmașii primesc terenuri de la acei
proprietari care s-au întîlnit cu locul de-abia în groapă.
Căderea este o cădere din locul
propriu. Cuvîntul lui Dumnezeu este testamentul lui Dumnezeu. Fiecare cuvînt al lui Dumnezeu exprimă ultima Lui voință și orice cuvînt al lui Dumnezeu este final. Noul Testament nu
este un nou Cuvînt în sensul unui alt Cuvînt; este nou doar în sensul în care Cuvîntul lui Dumnezeu s-a
făcut om. Căderea este o cădere din cuvînt. Este o cădere din Persoană.
De ce s-a făcut Dumnezeu om? Pentru a
împlini voia Locului. Cum a împlinit Fiul voia Locului? Făcîndu-Se Loc și
făcîndu-ne loc. Orice locuitor este un moștenitor al Împărăției. Măsura locului este dată de calitatea de persoană a locuitorului, de vocația lui succesorală.