„Știți ce mă deranjează la toată povestea asta? Frica din ochii oamenilor!”
Cristi Puiu
Purtarea măștii este determinată de trei factori: de felul în care ne raportăm (1) la epidemie, (2) la autorități și, de vreme ce este o chestiune care are consecințe asupra sănătății publice într-o măsură mai mare decît alte boli, (3) de felul în care ne raportăm la ceilalți oameni, la societate. Deși fiecare dintre cele trei atitudini are importanța ei, presiunea cu care conformismul social apasă asupra deciziei individuale de a purta masca egalează frica de îmbolnăvire sau de autorități, dacă nu cumva le-a depășit. Pînă cînd vom afla în ce măsură masca ne protejează de Covid-19, ar trebui să vedem dacă este bine să o lăsăm să ne îmbolnăvească de teama de marginalizare sau excludere socială. Poate că masca ne face bine din punct de vedere epidemiologic, dar cît de rău ne face din perspectiva conștiinței libertății, cum punctează salutar Alexandru Racu într-o postare recentă (https://alexandruracu.wordpress.com/2020/10/22/masca-talisman/)? Este probabil benefic să purtăm masca în condițiile pandemiei de Covid-19, dar cît de benefic este pentru individ (și pentru societate) ca altcineva să-i pună masca? Cît de benefic este pentru individ și societate sentimentul tot mai apăsat că nu ne aparținem nouă, ci statului, experților, societății civile, organizațiilor mondiale (ONU, OMS etc)? Cît de liberă, nu doar cît de informată este decizia de a purta mască?
Sigur, nepurtarea măștii nu te transformă într-un om liber, așa cum purtarea ei nu te înrobește neapărat; decisiv este motivul pentru care o porți. Dacă o purtăm doar pentru că ne este frică de autorități sau de opinia publică, atunci purtarea măștii demonstrează că suferim deja de lucruri chiar mai grave decît virusul. Acesta este lucrul asupra căruia a încercat să ne prevină Cristi Puiu în luna august, iar violența cu care a fost atacat ulterior demonstrează că a avut dreptate.
Parafrazînd o vorbă celebră, se poate spune că important nu este doar ce a făcut masca pentru noi (ceea ce încă nu știm sigur), ci și ce a făcut din noi (ceea ce începe să se vadă). Iar ce se vede este că, purtată din lașitate, masca ajunge să ne mascheze nu doar fețele, ci și umanitatea: libertatea, curajul de a-ți exprima convingerile, demnitatea, egalitatea dintre oameni, adică toate acele valori și drepturi care au avut nevoie de două războaie mondiale pentru a fi recunoscute și care astăzi sunt pe punctul de a fi șterse din conștiința și memoria noastră. Pentru că i-am lăsat pe cei care au făcut din purtarea măștii o mărturisire de credință și din mască un ideal care ne maschează idealurile.
Se înțelege de la sine că libertatea desprinsă de înțelegerea ei creștină, ca participare a omului la lucrarea lui Dumnezeu, nu poate să nu se transforme în opusul ei, în sclavia conformismului social ales din teama de izolare socială. Tocmai de aceea, creștinii ar trebui să opună șantajului majorității nu doar atitudinea responsabilă (recomandată de Patriarhie pe tonul cu care îl caterisea în anul 1984 – sugestivă coincidență! – pe „iresponsabilul” părinte Gheorghe Calciu-Dumitreasa), ci mai ales discernămîntul care-i ajută să deosebească supunerea față de Cezar de închinarea adusă lui Dumnezeu. Unui cezar păgîn îi este greu să reziste tentației de a face pe Dumnezeu. În mod corespunzător, lumea seculară este la rîndul ei vulnerabilă față de asemenea tentații, nevoia religioasă a omului putînd fi împlinită de orice idol. Cu atît mai mult de o mască căreia îi este atribuită puterea magică de a-și transforma purtătorul într-o ființă invulnerabilă.
Creștinii nu trebuie să uite niciodată că „În iubire nu este frică, ci iubirea desăvîrșită alungă frica” (I Ioan 4, 18). Avem atîta putere cîtă iubire, nădejde și credință. Iubirea nu ne face invulnerabili, dar ne face vii chiar și în boală și necazuri. Chiar și în moarte. Mai ales în vremurile acestea, trebuie să știm să arătăm că opusul libertății nu este sclavia; toți cei lipsiți de libertate visează la libertate. Sperînd că va deveni liber cîndva, sclavul sau cel închis pe viață respiră libertate, iar șansa libertății nu-l găsește niciodată nepregătit. Opusul libertății este libertatea de a face orice vrei. Dar cine iubește nu mai face ce vrea el, ci caută voia celui iubit. Libertatea de a face ce vrei este la fel de liberă pe cîtă iubire există în iubirea de sine.
Opusul libertății despotice este iubirea. Libertatea nu se descoperă și nu se poate împlini în afara iubirii. Aproapele meu nu îmi limitează libertatea; libertatea contractualistă, atentă să nu deranjeze pe nimeni, este doar o manifestare a fricii: nu deranjez pe nimeni pentru ca nimeni să nu mă deranjeze pe mine. Dar în creștinism aproapele meu, ca destinatar al iubirii mele, este tocmai locul libertății mele.
În oraș, teama de dezaprobare socială determină purtarea măștii în mai mare măsură decît la sat pentru că în oraș consensul este mai fragil. Aceeași teamă i-a făcut pe mulți oameni de treabă să se abțină de la exprimarea în public și chiar în cercul restrîns de rude și prieteni a unei poziții personale favorabile față de referendumul pentru familie din 2018. „Gura lumii” a devenit la oraș mai de temut decît în mediul rural pe de o parte pentru că aici rețelele de socializare au ajuns să asigure/înlocuiască viața socială a populației, iar, pe de alta, pentru că la oraș dorința și posibilitatea de parvenire sunt mai mari. Demonstrarea și confirmarea statutului social se realizează tot mai mult online, într-un mediu unde raportarea la mască contează tot atît de mult cît marca mașinii personale, vila sau excursiile în locuri exotice.
Este evident că teama aceasta este acum mai mare decît era înainte de 1990, cînd masca nu era decît o „mască” (respectiv, angajamentul față de ideologia comunistă) și era ea însăși subiect de bancuri politice, împreună cu autoritățile comuniste de la Ceaușescu și pînă la securiști, milițieni și activiști de partid. Între timp, însă, apa caldă a redevenit mai rece decît apa rece, numai că de data aceasta nu mai rîde nimeni.
Tot mai mulți oameni ajung la convingerea că purtarea măștii este doar în plan secundar o măsură privitoare la sănătatea publică; în esență, ea tinde să reprezinte într-un mod tot mai vizibil un instrument de control a libertății interioare, reprezentînd simbolic uniformele purtate de indivizi în distopiile descrise de Huxley, Orwell sau Zamiatin. Masca a devenit un mijloc de identificare a respectării consensului general impus prin ucaz de autorități. Cine nu o poartă se opune idealului „schimbării”, binelui comun, democrației, stabilității, Europei, civilizației etc. Autoritățile nici măcar nu mai trebuie să facă din nepurtarea măștii un act terorist: am făcut-o noi înaintea lor, condamnînd ca pe un act de trădare orice opinie diferită de cea a autorităților și orice rezervă față de bunele lor intenții.
Dacă ar fi cinstiți, toți cei care astăzi poartă masca din devotament și recunoștință pentru „forțele schimbării”, ar recunoaște că nu ar fi purtat-o dacă, în condiții identice cu cele în care ne-am aflat în cursul acestui an, recomandarea purtării măștii ar fi venit de la autoritățile pesediste. Ba chiar ar fi fost în stare să smulgă măștile de pe fețele celor care le-ar fi purtat, contestînd în felul acesta nu atît îndreptățirea purtării măștii, ci legitimitatea politică a PSD-ului. Genul de intimidare agresivă la care a fost expus PSD-ul și electoratul acestuia în ultimii doi-trei ani este acum folosit ca sprijin politic (prin vot) și civic (în restul timpului) acordat unei puteri dispusă să se folosească de pandemia de coronavirus pentru a justifica orice abuz și pentru a refuza asumarea și responsabilitatea consecințelor propriilor decizii. Articolul lui Liviu Chelcea și Oana Druta, „Zombie socialism and the rise of neoliberalism in post-socialist Central and Eastern Europe” https://www.researchgate.net/publication/312417724_Zombie_socialism_and_the_rise_of_neoliberalism_in_post-socialist_Central_and_Eastern_Europe este util nu doar pentru descrierea modului în care retorica revoluționară din perioada regimului Băsescu a fost folosită pentru impunerea unei agende neoliberale, justificată prin invocarea spectrului comunismului; observațiile studiului pot fi aplicate și pe perioada ultimilor ani, ajutîndu-ne să înțelegem mai bine de ce președintele Iohannis continuă ritualic tema legitimizatoare a intelectualilor neoliberali din perioada Băsescu, referindu-se periodic la Revoluția din 1989 în discursurile sale festive (de pildă, cu ocazia Zilei Naționale, sau cele susținute în urma victoriilor la alegerile prezidențiale). Actuala pandemie de coronavirus confirmă în plus valoarea profetică a termenului „zombi” ales de cei doi autori, demonstrînd încă o dată disponibilitatea neoliberalismului autohton de a se folosi de amenințarea morții (victimele comunismului, victimele pandemiei) pentru a-și impune programul.
Autoritățile ne cer să purtăm masca în spațiile publice, deschise sau închise. Cu ce îndreptățire, nimeni nu știe sigur, și tocmai de aceea este bine să o purtăm. Problema este că unii oameni sunt convinși, așa cum mi-a spus cineva recent, „că așa cum un neamț ne-a scos din rahat (referința era la Carol I), tot un neamț o să ne scoată și acum.” Cînd ai o asemenea perspectivă istorică, este ușor să crezi în orice soluție a oricărui neamț. De pildă, poți să crezi că este util să dai cu flit referendumului pentru familie (https://www.stiripesurse.ro/klaus-iohannis-apara-minorita-ile-sexuale-romanii-le-au-dat-cu-flit-infatua-ilor-care-au-promovat-u_1335225.html).
Cînd nu mai crezi în Dumnezeu ajungi să crezi în orice, observa Chesterton. Dar mai grav este că ajungi să crezi că răul vine de la cei care nu-ți împărtășesc credința. Poți să ajungi să crezi în mască și să-i acuzi nu pe cei care nu o poartă, foarte puțini de altfel, ci pe cei care nu cred în eficacitatea ei supranaturală, de crima de gîndire din romanul lui Orwell, 1984. Pentru oamenii care ajung să gîndească așa, nu este suficient să porți masca dacă nu ai internalizat-o mai întîi, dacă nu o porți pe dinăuntru printr-un act conștient de suspendare a libertății interioare și a conștiinței.
Unul dintre bancurile din perioada comunistă se referă la o situație similară: Ceaușescu adună mulțimea în piață și-și declară nemulțumirea față de poporul român. Lipsa unei reacții din partea mulțimii îl face pe Ceaușescu să devină tot mai amenințător: vă voi transforma în sclavi, vă voi închide pe toți în lagăre, vă voi spînzura pe toți. De-abia atunci cineva din mulțime îndrăznește să spună ceva: „Funia o aducem de-acasă?”
Probabil că
funia ne va fi oferită, achiziționată în regim de urgență cu fonduri europene; dar va trebui să ne spînzurăm singuri, dovedindu-ne astfel încrederea în soluția autorităților. Fie ea și una finală.
Cum spunea Cristi Puiu:
„Știu că oamenii sunt speriați și respect distanțarea socială și port masca în spații închise. Dar dacă mâine vi se va cere să mergeți în mâini, veți merge în mâini. Pe Eroilor. Îmi pare foarte rău. Știu că nu toți sunteți de acord cu mine și vă e teamă de pandemie. Ar fi bine să vă fie teamă de lucruri mult mai grave.” https://transilvaniareporter.ro/actualitate/regizorul-cristi-puiu-explica-reactia-de-la-tiff-am-cerut-sa-vorbesc-fara-masca-ne-am-nascut-fara-masca-eram-foarte-suparat-cand-am-inceput-sa-vorbesc-la-cluj/