Pagini

Oameni și Locuri

joi, 5 noiembrie 2020

Identitatea contradictorie

 Ziarul Lumina, cotidianul Patriarhiei Române, ilustrează starea actuală a ortodoxiei românești la fel de bine ca o pildă despre uitare. 

Chiar și în condiții de pandemie, viața merge mai departe. Pentru cîtă vreme, e tot mai greu de spus, așa că poate este timpul să ne preparăm în sfîrșit o tocăniță de mistreț  (https://ziarullumina.ro/societate/sanatate/carnea-de-mistret-bogata-in-proteine-si-saraca-in-grasimi-158374.html).

Siesta ne-o putem face în compania unui autor care deduce din economia formulărilor patericale că „minimalismul este o trăsătură definitorie a apoftegmelor” (https://ziarullumina.ro/opinii/repere-si-idei/a-certa-sau-a-dovedi-158331.html), deși programul de viață al nevoitorilor din Pustie este tot ce poate fi mai opus unei „minima moralia”. Printre rînduri alunecoase, cititorul atent ar putea descoperi însă în această evocare a unei sentințe ascetice propunerea neformulată (sau formulată minimalist, disimulat, adică retrasă în același timp în care este propusă) de a vedea în amenințarea adresată autorităților de Patriarhul Daniel în urmă cu o săptămînă o încercare specifică tradiției ascetice ortodoxe de a învăța „ca și cum ar certa”. De fapt, dacă gîndim afirmația PF Daniel în acest context, Patriarhul nu a voit să amenințe pe nimeni, ci doar să le spună oamenilor cum stă treaba. A reușit Patriarhul să fie un învățător bun? Este Preafericitul Părinte, așa cum ar trebui să fie orice învățător bun, „imaginea vie a cuvintelor pe care le rostești”?

Sigur, la prima vedere textul specialistului în teologia ascetică ortodoxă este departe de o astfel de lectură tendențioasă. Dar, după cum o spune chiar autorul, „În numeroase cazuri însă, lipsa unui context produce dificultăți de înțe­legere.”

[Completare adăugată la ora 14.10: Dincolo de trimiterea posibilă la avertizarea adresată de Patriarh autorităților în mesajul de Sf. Dimitrie cel Nou, care ar fi îndreptățită în măsura în care, în acord cu principiul educării prin exemplul personal, PF Daniel întrupează ceea ce spune (din acest punct de vedere, discuția din acest articol din Lumina despre integritatea învățătorului este perfect sincronizată cu analiza critică a liderului bisericesc prezentată de PS Ignatie cu doar cîteva zile în urmă, vezi la http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2020/10/sa-stam-bine-sa-stam-cu-frica.html), integritatea învățătorului creștin depinde de ascultarea de cele două porunci „în care se cuprind toată Legea și proorocii” (Matei 22, 34-40). Cine-l iubește pe Dumnezeu „cu toată inima, cu tot sufletul și cu tot cugetul” nu mai poate minți în legătură cu Dumnezeu; cine-și iubește aproapele ca pe sine însuși nu-l mai poate răni, amăgindu-l în legătură cu cine este Dumnezeu și ce vrea în legătură cu noi. Învățătorul creștin bun nu poate fi decît maximalist; tocmai de aceea, răii învățători au nevoie de producerea unor contexte care să anuleze adevărul afirmațiilor și gesturilor trăitorilor în Dumnezeu din vechime, păstrîndu-le doar intensitatea, prospețimea și farmecul, ca în orice rețetă savuroasă, fie ea de mistreț sau de literatură patristică.]

Cu toate că în Ziarul Lumina sunt destule texte de opinie care ar merita discutate, vă las bucuria de a descoperi singuri lucruri nemaipomenite pînă nu demult într-o publicație creștină.

Am lăsat ce-i mai bun la urmă.

Într-un text publicat în Ziarul Lumina cu două zile în urmă se vorbește despre „Găsirea identității și stabilirea valorilor” (https://ziarullumina.ro/societate/psihologie/gasirea-identitatii-si-stabilirea-valorilor-158300.html). Textul este necreștin și chiar anticreștin de la un capăt la altul, un fel de apologie a prețuirii de sine așezată la temelia identității și integrității morale și de caracter:

 

„Ce înseamnă lipsa integrității: Să acționezi împotriva a ceea ce vrei să devii sau a ceea ce vrei să fii, iar consecința evidentă este că devii neîmplinit. Să îți ascunzi adevăratele sentimente și intenții, nefăcând altceva decât să te îndepărtezi de esența ta, să te trădezi pe tine. Nathaniel Branden, în excelenta carte «Cei șase stâlpi ai încrederii în sine», spune: «Integritatea înseamnă congruență. Când ne comportăm într-un fel care contravine propriului nostru mod în care considerăm că ceva este adecvat, ne pierdem din valoare în fața noastră».

Cum știi că standardele tale sunt bune? Un principiu general ar fi că nu te conduc spre autodistrugere. În momentul în care fac asta, pune-le sub semnul îndoielii. Când acționezi contrar modului în care tu crezi că este corect să acționezi, când acțiunile tale nu respectă valorile pe care le ai, când acționezi împotriva propriei judecăți și îți trădezi modul de gândire, îți pierzi credibilitatea în fața ta. Esența vieții unui om sănătos este respectul față de sine, doar astfel poate urmări comportamente funcțio­nale față de el și față de ceilalți. Un exercițiu extraordinar îl propune același Natha­niel Branden: «Continuă începutul de frază: Dacă aș avea cu 5% mai multă integritate în viața mea...»” (https://ziarullumina.ro/societate/psihologie/gasirea-identitatii-si-stabilirea-valorilor-158300.html)

 

Deci identitatea e bună pentru că permite un comportament funcțional. Iar noi  ne putem găsi identitatea privind apreciativ în oglindă. Autoarea pare convingătoare, dovadă textul funcțional care i-a fost publicat în Lumina. De altfel, mulți oameni au un comportament funcțional, cel puțin pînă în momentul în care vor să te convingă să evadezi împreună cu ei de pe insula Elba.

Problema nu ține doar de faptul că Branden, autorul recomandat atît de călduros în paginile Ziarului Lumina (cotidianul Patriarhiei Române!) într-o serie de articole dedicate dezvoltării personale (vezi și la https://ziarullumina.ro/societate/psihologie/cum-construim-o-stima-de-sine-sanatoasa-158433.html) a fost partenerul de idei și iubitul lui Ayn Rand, o intelectuală atee vehement anticreștină; nu ține nici doar de faptul că cei șase stîlpi ai prețuirii de sine (autoarea articolului din Lumina folosește titlul românesc al cărții lui Branden, The Six Pillars of Self-Esteem, care traduce înșelător „self-esteem” prin „încredere în sine”), reprezintă pentru religia autodivinizării omului ce reprezintă Noul Testament pentru religia îndumnezeirii omului prin viața în Hristos. Problema ține de faptul că autoarea articolului nu a înțeles nimic din creștinism, dar cu toate acestea articolul este publicat ca și cum ar reprezenta o viziune creștină asupra identității omului!

Acum, știu că pentru autorii de la Lumina unele lucruri pot suna ciudat, dar, vorba dlui Siladi, „Confruntarea cu adevărul nu este niciodată comodă”.

Problema identității omului este că omul nu este identic cu sine. Dacă noi am fi identici cu noi, integritatea ar fi dată deja, iar noi nu am mai putea s-o pierdem decît o singură dată, pentru totdeauna, așa cum s-a întîmplat cu îngerii răzvrătiți. Problema identității omului este că, spre deosebire de animal sau de înger, identitatea omului nu se află în sine însuși, ci în modelul său. Modelul omului este altcineva decît omul. Este Făcătorul omului.

Animalul nu poate cădea din identitatea sa, nu-și poate pierde identitatea pentru că nu este liber; în schimb, îngerul poate cădea din identitatea lui pentru că este liber să se supună și să-i slujească lui Dumnezeu. Dar pentru că îngerul își deține identitatea, ea este distrusă prin cădere. De aceea, îngerul nu se mai poate recupera. Căderea îngerilor este iremediabilă.

Omul are libertatea de a cădea pentru că are libertatea de a-și realiza identitatea cu modelul său. Omul poate cădea, pentru că este liber, și își poate dobîndi și redobîndi identitatea pentru că sursa identității omului nu este în om. Omul cade nu atunci cînd își ratează identitatea cu sine, ci cînd o realizează. Omul căzut este omul identic cu sine. În timp ce îngerul căzut nu mai poate fi el însuși, omul căzut nu mai știe cum să nu fie el și nici nu mai vrea să nu fie el. Singura lui șansă este ca prin harul lui Dumnezeu să audă în inima sa bătaia altei inimi. În inima noastră bate inima inimii noastre.

[Completare adăugată la ora 14.10: Pentru eventualul cititor format de lecturile din Ziarul Lumina, această publicație care unește în mod surprinzător spiritul Formulei As cu cel al Dilemei vechi, precizez că inima lui Hristos nu este un stimulator cardiac mai bun, ca orice lucru „natural”. Hristos nu ne dăruiește inima Lui pentru ca inima noastră să funcționeze normal, oferindu-ne posibilitatea unui „comportament funcțional”.  Hristos ne dăruiește inima Lui pentru ca noi să putem deveni fii ai Tatălui. Ca fii ai lui Adam cel vechi, intervalul dintre cele două bătăi ale inimii noastre este intervalul morții; moartea locuiește între cele două bătăi ale inimii, alungată cu fiecare bătaie și revenind după fiecare, în așteptarea încremenirii eterne. Dar, ca fii ai Tatălui, intervalul dintre bătăile inimii este un ecou; el reflectă mișcarea odihnitoare veșnică care ne așteaptă în Dumnezeu. Este un interval al liniștii, al ascultării. Inima Fiului lucrează în inimile noastre ascultarea de Tatăl, ne învață „din inimă”, în toate sensurile expresiei. Inima noastră neascultătoare nu vrea decît să fie identică cu sine. În aceasta constă esența păcatului. Această inimă neascultătoare va rămîne în noi neascultătoare pînă la sfîrșitul vieții. Plata neascultării este moartea și ea va muri. Nu putem împiedica asta. Putem împiedica însă nimicirea adusă de identitatea noastră cu noi înșine dobîndind, odată cu urmarea lui Hristos și unirea cu El, inima ascultătoare a Fiului.]

Omul nu-și realizează identitatea prin suirea piramidei lui Maslow, ci prin purtarea crucii, prin răstignirea omului vechi, cel care încearcă în permanență să ne facă să credem că suntem de fapt congruenți cu noi înșine, că noi suntem el. 

Ne descoperim pe noi înșine urmîndu-l pe Hristos. Îl urmăm pe Hristos pentru a fi ca El, ca modelul nostru. Nu-L urmăm pentru a funcționa, și nici măcar pentru a fi vii, ci pentru că dacă nu suntem în Hristos, nu suntem în noi. Nu putem deveni noi înșine decît în Dumnezeu. Identitatea omului încalcă deopotrivă principiul identității și pe cel al non-contradicției.   

Spre deosebire de unii autori perfect congruenți cu ei înșiși publicați de cotidianul Patriarhiei Române, creștinii nu pot fi decît incongruenți: ei au „gîndul lui Hristos” (I Cor. 2, 16).