Pagini

Oameni și Locuri

sâmbătă, 21 noiembrie 2020

Zilele din urmă

 

Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia. Căci dintre aceştia sunt cei ce se vâră prin case şi robesc femeiuşti împovărate de păcate şi purtate de multe feluri de pofte, mereu învăţând şi neputând niciodată să ajungă la cunoaşterea adevărului. După cum Iannes şi Iambres s-au împotrivit lui Moise, aşa şi aceştia stau împotriva adevărului, oameni stricaţi la minte şi netrebnici pentru credinţă. Dar nu vor merge mai departe, pentru că nebunia lor va fi vădită tuturor, precum a fost şi a acelora.[...] Şi toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi. Iar oamenii răi şi amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi. Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat, și fiindcă de mic copil cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Hristos Iisus.

[...] Eu te îndemn deci stăruitor în faţa lui Dumnezeu şi a lui Hristos Iisus, Care va să judece viii şi morţii, la arătarea Lui şi în împărăţia Lui; Propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare şi învăţătura. Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, și îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.” (II Timotei 3, 1-9, 12-15, și capit. 4, 1-4)

 

Problema lui Timotei din zilele noastre este că a învățat totul de la „oamenii răi și amăgitori care-i rătăcesc pe alții, fiind rătăciți ei înșiși”. Timoteiul contemporan este învățat de oamenii care opun Duhul literei pentru a putea pretinde apoi că orice duh este Duhul Adevărului, confiscînd astfel Adevărul pentru a împiedica întîlnirea cu El. Cînd Sf. Ap. Pavel spune că „litera ucide, iar duhul face viu” (II Cor 3, 6), el nu vrea să spună că litera în sine nu înseamnă nimic, ci că litera nu înseamnă nimic fără Duh. Litera cu Duh în ea este totul, nu Duhul lipsit de literă. De aceea precizează Sf. Ap. Pavel cîteva versete mai departe: „Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate”. (II Cor. 3, 17) Cuvîntul Tatălui făcut Trup este locul libertății noastre, taina libertății omenești despre care am vorbit în primele două părți din textul meu, „Despre înțelesul creștin al libertății” (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2020/11/despre-intelesul-crestin-al-libertatii.html).

Spre deosebire de Vechiul Testament, scris în piatră, Noul Testament al lui Dumnezeu este scris în inimile creștinilor (II Cor. 3, 2-3) fiind vizibil pentru toată lumea prin viața creștinului. Literele Noului Testament sunt trupurile creștinilor devenite temple ale Duhului: „trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu” (I Cor. 6, 19; vezi și I Cor. 3, 16-17).

Învățătorii de astăzi ai lui Timotei urmăresc să scoată Adevărul de sub condiția Întrupării. Ei știu, spre deosebire de ierarhii și teologii ortodocși care ar fi trebuit să păzească dreapta credință, că Întruparea localizează Adevărul și-l face unic, absolut și exclusiv. Cîtă vreme Duhul este marcat printr-un eveniment unic precum Întruparea, cu toate consecințele ei asupra înțelegerii teologice a omului, El nu poate fi manipulat prin interpretări care se pretind cu atît mai inspirate, mai „duhovnicești”, cu cît reușesc să îndepărteze mai mult Duhul de litera Cuvîntului Întrupat.

Duhul Adevărului, pe care Hristos ni-L promite în Cuvîntarea de despărțire (Ioan, capitolele 13-17), nu este doar Cel care suflă unde voiește, așa cum vor să ne facă să credem cei stăpîniți de duhuri necurate (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2013/08/crestinismul-all-inclusive1-ce-lipseste.html). Dar pasajul de la Ioan 3, 3-8 nu ne spune că Duhul suflă unde are El chef, ci că lumea nu știe de unde vin și încotro se duc Duhul Sfînt și cei născuți din Duhul. Tocmai pentru că au Duhul  Adevărului, creștinii știu că vin din Duhul, fiind născuți din apă și din Duh (Ioan 3, 5) și se duc la Tatăl ca fii ai Tatălui în virtutea unirii cu Fiul întrupat al Tatălui.

Duhul este Duhul Adevărului nu doar pentru că este adevărat, ci pentru că este trimis de Cel care este Calea, Adevărul și Viața, pentru că este Duhul Adevărului Întrupat. Iar Duhul, tocmai pentru că este Duhul Adevărului Întrupat, nu este imprevizibil, nu este o fantomă sau o idee și nu se transmite exclusiv spiritual, în mod independent de trup, ci prin suflare, prin ungere, prin punerea mîinilor. Scandalul Întrupării, al Dumnezeului făcut om, este astfel amplificat de scandalul transmiterii Duhului prin trup în vederea înduhovnicirii omului cu tot cu trup. Duhul intră în literă și face ca litera – trupul omului – să manifeste Adevărul, să fie loc al Adevărului.

„Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, și îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme”, ne previne Sf. Ap. Pavel prin epistola sa către Timotei. Învățătorii după poftele omului răspîndesc învățături nesănătoase, care-l eliberează pe om de exigența adevărului. Ironia este că tocmai acești învățători sunt prezentați și recomandați ca întruchipări ale Duhului, în timp ce încercarea de a desluși virtuțile creștine ale „literei” este privită în ortodoxia cultivată contemporană drept simptom de uscăciune sufletească: „imaginea clasică a lui Ferapont, monahul din „Frații Karamazov”, așezat în oglindă față de starețul Zosima. Omul care împlinește litera (pe care uneori nici măcar nu o înțelege bine), iar în vremea aceasta sufletul său se usucă pentru că duhul nu se poate hrăni din gesturi deviate.” (https://ziarullumina.ro/opinii/repere-si-idei/smerenia-si-taierea-voii-158499.html

Cu toată „dragostea, atenția și grija pentru celălalt”, Starețul Zosima a născut în ortodoxia română de după 1990 o serie de Alioșa Karamazovi abătuți către basme, luînd adevărul ca poveste și transformîndu-l ba în ideologie neoliberală, ba în ideologie libertariană, ba în neognosticism, cînd în ceva lipsit de trup, cînd în ceva lipsit de Duh, refuzîndu-ne de fiecare dată libertatea și adevărul fiilor lui Dumnezeu.