„— Dar Frăția – ea există?
— Asta, Winston, n-o vei ști niciodată, zise O'Brien.”
(George Orwell, 1984)
Pare surprinzător că un partid despre care majoritatea românilor a auzit de-abia după anunțarea rezultatelor parțiale de la alegerile parlamentare de ieri să obțină un rezultat atît de mare. Rezultatul a fost însă pe măsura așteptărilor. Nu neapărat a populației, ci mai ales a așteptărilor forțelor progresiste reprezentate de PNL și USR-PLUS în frunte cu luminatul lor conducător, dl președinte Klaus Iohannis.
Într-adevăr, fără Dragnea și Dăncilă, PSD-ul a devenit umbra unei caricaturi; dacă vrei să fii mai penibil decît pesediștii actuali nu ai decît să-i acuzi de subminarea statului de drept și a democrației. În afară de asta, problema sloganurilor referitoare la corupția și prostia pesedistă nu ținea doar de uzura lor, ci mai ales de faptul că riscau să atragă atenția asupra corupției și prostiei liberalilor. De cînd corupția liberală a devenit tot mai vizibilă, iar perlele produse de mințile strălucite ale lui Anisie și Turcan au atins un nivel la care Dăncilă sau Andronescu nu s-ar putea ridica nici măcar în zilele lor bune, reprezentanții binelui cu forța au resimțit nevoia unui adversar în care să se poate trage în condiții de siguranță, fără riscul rănirii prin ricoșeu. În noua narațiune a Romcap (corespondentul autohton al ideologiei Ingsoc din cartea lui Orwell, 1984), noul adversar devine extremismul fascist, intolerant, cripto-legionar, bigot, naționalist și creștin-ortodox. În felul acesta, AUR ar putea fi folosit pentru a neutraliza nu doar orice mișcare de afirmare național-creștină, ci mai ales o Biserică Ortodoxă Română care și-a manifestat unele reacții adverse nedorite față de politica Partidului. Astfel, AUR convine perfect decretării și întreținerii unei stări psihologice de necesitate, făcînd necesară, prin asocierea inevitabilă cu Vadim (poate și cu Putin), cu naționalismul comunist și cu fundamentalismul creștin-ortodox, ceremonia reînnoirii jurămintelor conjugale dintre societatea civilă și forțele liberal-progresiste reprezentate de PNL și USR-PLUS.
În ce măsură AUR își va juca rolul rămîne de văzut. Deocamdată, semnificația succesului AUR este orientată exact în direcția acestei interpretări: „AUR vine în Parlamentul României cu un discurs naționalist, homofob, anti-sistem, anti-covid, pro-ortodoxist, anti-occidental și suveranist. […] Acum mesajul extremist va reveni în primplan, susținut din mai multe părți, inclusiv de președintele Academiei Române, care apare în fotografii alături de George Simion, noua stea a extremismului autohton.” (https://www.dw.com/ro/aur-ul-antioccidental-%C8%99i-cine-e-cel-mai-mare-perdant-al-alegerilor/a-55843463).
Sigur, faptul că dl George Simion, fondatorul partidului, a declarat imediat după încheierea alegerilor că cere demisia premierului (https://www.antena3.ro/actualitate/george-simion-aur-guvern-orban-demisie-588187.html), poate să țină nu doar de logica acelei mișcări contra-revoluționare de care puterea are acum atîta nevoie pentru a-și justifica starea de alertă ideologică; reacțiile acuzatoare ale dlui Simion pot să țină la fel de bine de spiritul competiției electorale și, mai ales, de manifestarea unei virilități pentru care AUR a fost votat masiv de românii din străinătate. În definitiv, românii din străinătate s-au remarcat în ultimii doi ani prin atitudinea lor viguroasă față de PSD, dedicîndu-i ciumei roșii o mare m…e patriotică. De altfel, legătura autentică, profundă și mai ales sensibilă a românilor din străinătate cu țara poate fi identificată în comentariile pozitive – Respect! – de pe youtube de la videoclipurile cu Gheorghe Zamfir ori Victor Socaciu, în postările de pe facebook cu peisaje „impresionante” și în comentariile de pe forumurile diverselor platforme de știri și comentarii. Să nu fiu înțeles greșit: și mie îmi plac Zamfir, Socaciu sau Tudor Gheorghe. Ce vreau să spun este că relația românilor din străinătate cu țara depinde de internet pînă în punctul în care patriotismul unora sau sila altora dintre ei față de România sunt determinate nu de România reală, ci de România virtuală construită din piesele diverse găsite online. Chiar dacă piesele acestea se potrivesc între ele, România din online corespunde României reale în aceeași măsură în care politicienii aleși ieri pot spune că reprezintă poporul român.
Din acest punct de vedere, faptul că voturile diasporei s-au împărțit între AUR și USR nu are nici o legătură cu România. Întrucît dependența de internet favorizează manipularea, iar temele legate de COVID-19 și purtarea măștii sunt subiectele majore din online, votul pentru cele două partide i-a opus pe antivacciniști vacciniștilor, pe coronasceptici martorilor lui Covid și pe protestatarii anti-mască susținătorilor măștii nu neapărat ca măsură de protecție sanitară, ci ca formă de sprijin politic.
Performanța realizată de AUR mi se pare cu atît mai greu de înțeles cu cît are loc în condițiile absenței unei conștiințe naționale răspîndite la nivel popular și a stingerii sentimentului patriotic. Alinierea planetelor, conjuncția recentă a lui Jupiter și Saturn, de pildă, ar putea fi o explicație la fel de plauzibilă ca oricare alta. Este puțin probabil însă ca cercul puterii să fie fisurat prin intrarea AUR în Parlament. Ca orice inel, cercul puterii nu are nici început, nici sfîrșit.
În orice caz, măsura în care AUR va oferi acele reacții excesive, justificate printr-o retorică naționalistă și ortodoxă, care să-l califice ca noua amenințare la adresa democrației și drepturilor omului, este cumva secundar. Principalul este ca acei creștini care au rezistat pînă acum eforturilor unor ierarhi și teologi de a asocia ortodoxia cu ideologia neoliberală, să poată identifica pericolul simetric al asocierii ortodoxiei cu un naționalism inventat mai degrabă decît moștenit. Faptul că printre cele patru valori cardinale afirmate de AUR se numără libertatea definită ca „cel mai de preț dar al lui Dumnezeu pentru om (https://www.partidulaur.ro/), pentru mine este un semn de gravă confuzie teologică și reprezintă mai degrabă, în acord cu observațiile pe care le-am făcut în privința libertății (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2020/11/despre-intelesul-crestin-al-libertatii.html), o încercare de ideologizare a libertății și de subordonare a creștinismului. Dacă libertatea reprezintă binele suprem, atunci orice alegere liberă este o alegere bună (vezi mai pe larg la Robert Locke, „Marxismul de dreapta”, http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2010/04/falsii-prieteni-marxismul-de-dreapta.html).
Dar alegerea bună nu este alegerea liberă, ci alegerea binelui. Creștinii ar trebui să se mai gîndească dacă, la alegerile de ieri, binele a avut vreun reprezentant. Iar dacă nimeni nu a ales bine pentru că nimeni nu a ales binele, înseamnă că șansa noastră este să alegem binele în „cealaltă vreme a vieții noastre”.