La începutul lunii noiembrie, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a publicat un ghid al alegătorului creștin care cuprindea zece criterii de determinare a angajării creștine și responsabilității politice a candidaților la alegeri (https://www.arhiepiscopiasucevei.ro/viata-bisericii/recomandari-pastorale-pentru-un-vot-responsabil-si-corect). Deși aparent inițiativa este lăudabilă, ea mi se pare necinstită. Pe de o parte, pentru că aceste criterii lasă impresia că ar putea exista măcar un candidat care să respecte fie și un singur criteriu, iar tot ce trebuie să facem este să-l identificăm corect cu ajutorul acestor zece criterii. Nu cred că există. Dacă ar fi existat, toată lumea ar fi vorbit acum despre el, iar nimeni nu mai avea nevoie de vreun criteriu. Din păcate, avem tot atîtea șanse să-l găsim cîte avea și Diogene cînd umbla cu lampa aprinsă ziua-n amiaza mare pe străzile Atenei în căutarea unui om. (Nu exclud posibilitatea ca printre partidele mici sau printre reprezentanții minorităților să existe și oameni onești; dar ei se află în acele nișe politice unde caracterul nu poate face nici o diferență).
Pe de altă parte, mi se pare cel puțin nerealist (de fapt, nerușinare este termenul potrivit) să-i cerem lumii politice să respecte niște criterii pe care nu le respectă nici clerul, nici credincioșii. Majoritatea acestor criterii nu au fost respectate nici măcar de Biserica însăși. Nu mă refer aici doar la intervențiile bizare ale unor clerici de a realiza legături între spiritualitatea ortodoxă și etica corporatistă (https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/un-manager-smerit-poate-avea-succes-dar-un-angajat-preocupat-de-binele-celorlalti--149508.html), sau la tenacitatea uimitoare cu care sunt stabilite corespondențe între teoria seculară anti-creștină a dezvoltării personale și viața creștină ignorînd fără scrupule cele mai elementare noțiuni despre creștinism (vezi de pildă materialele publicate de cotidianul Patriarhiei la rubrica psihologie: https://ziarullumina.ro/societate/psihologie/).
Faptul că unii ierarhi sau clerici ortodocși nu se consideră obligați să trăiască și să gîndească în lumina adevărului de credință a făcut ca un număr de personalități care au contribuit mai degrabă la împiedicarea creșterii creștine a poporului român să fie susținute de BOR, în ciuda angajamentului luat prin jurămînt de monahi la hirotonire de „a păzi Sfînta Biserică de defăimare și rătăciri”. Conducerea Bisericii nu le-a cerut niciodată unor Pleșu, Baconschi, Patapievici, Voinescu, Neamțu să respecte un set de criterii precum cel propus de Arhiepiscopia Sucevei înainte de a-i recomanda ca intelectuali creștini ortodocși. Dimpotrivă, a continuat să-i recunoască ca pe niște intelectuali reprezentativi ai ortodoxiei românești chiar dacă politica, creștinismul sau aspecte legate de identitatea națională ori ideologia de gen erau abordate în moduri care contraziceau uneori în mod flagrant învățătura ortodoxă.
În același timp, ierarhia nu a sădit niciodată în popor dragostea de adevăr. A lăsat-o în seama lui Dumnezeu. Sub pretextul aparent eliberator, dar criminal în realitate, că „nu prescrie rețete”, clerul a lăsat poporul să-și prepare singur tot felul de leacuri băbești bazate pe superstiții și ezoterism primitiv, în timp ce lumea educată se trata în farmacia Dilemei vechi și a editurii Humanitas. Prin urmare, mi se pare o ipocrizie ca ierarhia ortodoxă să ceară criterii de integritate clasei politice în condițiile în care 1.) nu și le-a cerut niciodată ei înseși, 2.) nu le-a cerut niciodată unei elite subversive, 3.) nu le-a cerut niciodată poporului.
În afara de asta, cele zece criterii sunt utile doar în măsura în care credincioșii știu să le aplice. Adică doar în măsura în care au discernămînt, acea capacitate duhovnicească care le-a fost tulburată în tot acest timp de o ierarhie complice cu intelectualii potrivnici Adevărului Întrupat. Întruparea este criteriul decisiv prin care putem deosebi duhurile, ne spune Sf. Ev. Ioan în I Ioan 4, 1-3.
Discernămîntul ne ajută să-i deosebim pe cei care pretind că sunt credincioși de cei care sunt cu adevărat. De pildă, doi politicieni creștini, membri PMP, au recomandat în 2019 votarea lui Iohannis ca președinte (https://www.libertatea.ro/stiri/theodor-paleologu-duminica-votez-impotriva-doamnei-dancila-cum-s-au-pozitionat-ceilalti-perdanti-din-turul-i-2809488, https://www.mediafax.ro/politic/pmp-il-va-sustine-pe-klaus-iohannis-in-turul-doi-al-alegerilor-dar-il-avertizeaza-asupra-lipsei-de-dezbateri-va-creste-absenteismul-la-vot-18577549?jwsource=cl), în ciuda faptului că acesta, în calitate de președinte în exercițiu, condamnase referendumul pentru familie din octombrie 2018. Pentru ca anul acesta președintele Iohannis să decreteze necesitatea orei de educație sexuală.
În plus, un creștin nu ar putea reprezenta partidul unui om care s-a declarat în favoarea legalizării prostituției (https://www.mediafax.ro/politic/traian-basescu-propune-legalizarea-prostitutiei-in-romania-pentru-diminuarea-traficului-de-persoane-18314078) și împotriva referendumului din 2018 („senatorul PMP a susținut că a ieșit din sală pentru că nu a vrut să voteze legea de revizuire” https://www.b1.ro/stiri/politica/basescu-liderii-bor-aroganti-si-mercantili-244476.html).
Nu cred că există astăzi în România nici un politician sau grupare politică dispuși ori capabili să respecte măcar una dintre cele zece condiții. Duminica aceasta vom avea de ales între oameni dispuși să se folosească de creștinism pentru a-și realiza propriile lor interese și oameni care nu au nevoie de creștinism pentru a-și realiza propriile lor interese. Problema este că interesele oamenilor care se folosesc de creștinism sunt opuse creștinismului; prin urmare, spre deosebire de cei care nu au nevoie de creștinism, aceștia, „creștinii” sunt dispuși să falsifice creștinismul pentru a le servi interesele.
Dar pînă la urmă și unii, și ceilalți sunt realiști, adică știu ce vor: să fie aleși. Indiferent de credința sau necredința lor, ea va fi exprimată întotdeauna în funcție de recomandările echipei de marketing a partidului.
Politicienii sunt realiști, știu ce vor. Unii s-au născut pe listele partidului pe care-l reprezintă, alții au ajuns acolo plătind, mințind, săpîndu-i pe unii, făcînd orice pentru a putea intra într-o rețea de obligații pentru care vor rămîne probabil datori pentru tot restul vieții. Și-au demonstrat meritele lăudîndu-și liderii, chiar dacă în sinea lor îi disprețuiesc.
Oricît de bun și de competent ai fi, e greu de crezut că ajungi pe listele unui partid cu șanse rezonabile de victorie doar pentru că ești bun, cinstit și competent. Nu ajungi pe liste decît în măsura în care ești dispus să faci ce ți se spune (și nu mă refer aici la disciplina de partid). Din acest punct de vedere, există două categorii de politicieni: cei care fac ce li se spune, și cei care, din exces de zel, fac mai mult decît li se spune. Cei care depășesc planul cincinal. De regulă, aceștia din urmă sunt folosiți ca țapi ispășitori.
Sigur, unii dintre noi ar putea spune că „nu e chiar așa”. Au dreptate, bineînțeles. Foarte probabil, e mult mai rău. Alții ar putea spune că „peste tot e așa”. Aceștia însă n-au dreptate. În Polonia, și nu numai, există și altfel de politicieni. De ce? Pentru că în țări ca Polonia bisericile și confesiunile creștine au respectat criteriile credinței; nu le-au permis intelectualilor păgîni sau neognostici să vorbească în numele creștinismului. În alte țări există politicieni care îndeplinesc cele zece criterii din ghidul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pentru că acolo liderii creștini și-au impus lor înșiși aceste criterii și le-au cerut liderilor politici să le respecte. Pentru că în alte țări Biserica a păzit și a cultivat o cultură a discernămîntului creștin. Pentru că în alte țări Biserica le-a cerut creștinilor să afirme Adevărul prin viețile lor.
Un vot responsabil nu este posibil fără creștini responsabili. Nu pot exista creștini responsabili fără o cultură a discernămîntului creștin. Din 6 decembrie, indiferent de rezultatul votului, clerul și ierarhia ortodoxă ar putea pune începutul unei astfel de vieți responsabile naționale, cerîndu-i poporului să trăiască în Adevăr și să-i arate cum s-o facă, așa cum în Pateric monahii îmbunătățiți erau întrebați de ceilalți „Avva, ce să fac să mă mîntuiesc?”
În definitiv, duminica aceasta este ziua Sfîntului Nicolae, ierarhul ortodox care l-a pălmuit pe ereticul Arie, cel care nega dumnezeirea Fiului. Potrivit criteriului Sf. Ev. Ioan menționat mai sus, Arie tăgăduia Adevărul. După cum știe toată lumea, povestea nu se termină cu palma dată de Sfîntul Nicolae ereticului Arie, ci cu palma dată Cezarului de Domnul. Într-adevăr, aflînd de incident, Constantin (în alte variante ceilalți episcopi) îi retrage Sfîntului Nicolae însemnele arhierești, Evanghelia și omoforul, și-l închide în temniță. Acolo, Sf. Nicolae este vizitat de Hristos și de Maica Domnului. „De ce ești aici?” îl întreabă Hristos. „Pentru iubirea ce ți-o port, Doamne!” a răspuns ierarhul. Atunci Hristos îi dăruiește o Evanghelie, iar Maica Domnului un omofor. Văzîndu-l dimineața eliberat de lanțuri și cu însemnele arhierești, temnicerul îl informează pe Împărat. Constantin recunoaște că Dumnezeu îl susține pe Sf. Nicolae și-l recunoaște ca ierarh ortodox. Cezarul recunoaște criteriile lui Nicolae pentru că a văzut că sunt confirmate de Dumnezeu. Arianismul este înfrînt.
Referendumul din
2018 ne-a arătat că electoratul responsabil din România este în jur de 20%. Asta
înseamnă că aproximativ 3,5 milioane de oameni știu că ziua de 6 decembrie 2020
nu este în primul rînd zi de alegeri parlamentare, ci Ziua Domnului. Este totodată
și sărbătoarea Sfîntului Nicolae. Este un minunat prilej să ne asumăm cu toții
cele zece criterii propuse în recomandarea Arhiepiscopiei Sucevei. Cinstindu-l pe Sf. Nicolae, ar trebui să ne gîndim pentru o clipă în ce măsură nu am merita noi înșine o palmă de la el. În ce mai credem, cît credem și cum credem? Ce criterii de credință, de umanitate și de conștiință națională mai respectăm?
Sunt 7136 de candidați pentru 465 de locuri pentru Parlament. Dar sunt aproape douăzeci de milioane de alegători. Începînd de duminică, am putea fi douăzeci de milioane de candidați pentru România. Avem criteriul Adevărului, iar dacă El nu contează pentru noi, nici noi nu vom conta vreodată pentru cei care îndrăznesc să ne conducă întru minciună, întuneric și moarte.