Toată teoria despre sufletele pereche mi se pare o prostie venită din aceeași beznă astrală care a lansat recent în spațiul public expresia „spectrul lui Hristos”. Pur și simplu, sufletele se împerechează prin faptul că-s suflete.
Dar sufletele nu se-mperechează oricum. Cele vii se împerechează între ele și cele moarte între ele.
În România există tendința nefirească, dar tolerată și chiar încurajată de ierarhia ortodoxă, a împerecherilor mixte dintre sufletele moarte și cele vii în virtutea principiului că ceea ce ne unește este mai important decît ceea ce ne deosebește. Principiul este corect și tocmai de aceea este folosit în mod necinstit (în legătură cu instrumentalizarea acestui principiu, vezi eseul lui Mircea Platon, „Schmitt și Smith” la http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2009/06/schmitt-si-smith.html vezi și M. Platon, „Ce ne distinge?” https://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/ce-ne-distinge~ni5ai8). El este aplicat pentru a valida distrugerea ierarhiei lucrurilor cu adevărat importante. În cazul de față, de pildă, important nu este faptul că toate sunt suflete. Lucrul cel mai important este că unele suflete sunt vii, iar altele moarte.
Care sunt sufletele vii? Cele care se dăruiesc lucrurilor cu adevărat importante, indiferent că acestea le unesc sau le despart de celelalte suflete. Sufletele vii sunt cele care se împerechează cu Adevărul.
Care sunt sufletele moarte? Cele care se vînd. Sigur, nimeni nu-și poate vinde sufletul propriu-zis, dar oricine și-l poate pierde. Uneori îți pierzi sufletul cînd îi vinzi diferența. Alteori, cînd îi vinzi unicitatea. Îți pierzi sufletul atunci cînd tot ce vrei este să-l unești cu celelalte suflete pentru care singurul lucru care contează este propria lor importanță.