Există trei feluri de viruși: cei văzuți sau materiali (de pildă, SARS-CoV-2), cei imaginari (de pildă, nanocipul din vaccinul anti-covid) și cei nevăzuți sau spirituali (gîndurile rele, „logismoi”). Cele opt gînduri generale ale răutății descrise în spiritualitatea ortodoxă reprezintă sursele legiunilor de gînduri rele care ne țin sub un asediu permanent întreaga viață. Este vorba despre mulțimea gîndurilor rele „personalizate”. Acestea sunt aplicațiile gîndurilor rele pentru fiecare om în parte, specializate în funcție de starea lui sufletească, de credința sau necredința lui, de educație, profesie, starea socială, mediul profesional și cel familial, mediul de viață (urban sau rural), vîrstă, gen, preocupări, aspirații, eșecuri sau împliniri etc.
Virușii văzuți
ne afectează sănătatea trupească, cei imaginari sănătatea mintală, iar cei
spirituali sănătatea sufletească. Dintre cele trei feluri de viruși, cei
spirituali sunt cei mai periculoși. Ei ne afectează discernămîntul și ne slăbesc
credința prin dezorientare și descurajare, semnalînd false pericole în scopul
deturnării atenției de la amenințarea reală. Forța și subtilitatea virusului
spiritual este demonstrată printre altele de faptul că în condițiile
apariției Covid-19 și a vaccinului corespunzător, majoritatea credincioșilor se
concentrează doar asupra primelor două categorii de viruși, ca și cum miza războiului nevăzut ar fi determinată exclusiv de gradul de gravitate și contaminare a virusului și de capacitatea vaccinului de a ne controla conștiința.
Prin boală, prin panică sau printr-o credință dezorientată, cele trei categorii de viruși ne atacă direct sau indirect credința. Problema este că există o mare teamă întreținută în rîndul credincioșilor ortodocși de pretinși oameni duhovnicești în legătură cu o falsă amenințare reprezentată de microcipuri sau nanocipuri (https://soundcloud.com/user-962990082/avertismentul-unui-preot-coronavirus-vaccin-cu-cipuri-nanometrice-pecetea-tatuata-sub-piele-5-g; din păcate, mediul online ortodox este plin de asemenea aberații în legătură cu problema vaccinării și a situației bisericești în contextul pandemiei. Există și excepții fericite, desigur, precum oamenii atenți în comentarii și măsurați în concluzii care postează pe blogul https://theodosie.ro/). Sunt convins că această panică este întreținută de adversarii ortodoxiei, de cei care vor să compromită ortodoxia făcîndu-i pe credincioși să arate ca niște rătăciți în lumea de astăzi, oameni care nu-și înțeleg momentul istoric și care, ca atare, pot fi ignorați în special în solicitările lor legitime, normale și raționale.
„Uitarea lui Dumnezeu fiind ultima cauză a patimilor, tămăduirea de ele trebuie să înceapă de la credință, adică de la revenirea la o cît mai deasă pomenire a Lui”, sublinia părintele Dumitru Stăniloae în capitolul despre patimi din Spiritualitatea ortodoxă (EIBMBOR, 1981, p. 60). Patima este o împletire a gîndului rău cu unul dintre afectele omenești (pofte, plăceri, temeri). Problema este că acei credincioși care au căzut victimă numeroșilor răi-sfătuitori nu ajung rătăciți doar în ordinea lumii seculare, ci și, ceea ce este infinit mai grav, niște rătăciți în propria lor credință. Dacă patimile sau gîndurile răutății urmăresc îndepărtarea noastră de Dumnezeu, atunci trebuie să știm că obiectivul lor este să ne îndepărteze de Dumnezeu cu tot cu credința noastră. Mai precis, duhurile rele știu că noi nu ne vom lepăda conștient de Dumnezeu și atunci vor face din propria noastră credință o formă de lepădare de Dumnezeu. De pildă, făcîndu-ne să credem că prin vaccin se urmărește lepădarea mecanică, involuntară a noastră de Dumnezeu sau preluarea controlului asupra conștiinței noastre, atenția noastră este abătută de la gîndul subtil real care ne preia și ne controlează credința, la mijlocul mecanic (nanocipul) interpretat ca amenințare iminentă pentru a determina credința să se teamă de ceva care, în realitate, nu reprezintă nici un pericol în privința credinței.
Nici un vaccin nu ne poate afecta libertatea prin felul în care acționează, ci doar prin felul în care este recomandat/impus populației, dar aceasta este altă discuție. De fapt, singurii care preiau controlul nostru în urma plantării acestei temeri false sunt pe de o parte acei preoți, monahi sau chiar mireni pretins înduhovniciți care se pretează la acest joc diabolic în scopul de a-și spori prestigiul și influența proprii, iar, pe de altă parte, tocmai acele gînduri ale răutății care întîlnesc o credință puternică poate, dar cu siguranță confuză, o credință care găsește în amenințările cele mai neplauzibile confirmările cele mai puternice. Pentru astfel de credincioși, nanocipul reprezintă frica de care aveau nevoie pentru a-și „întări” credința. Acesta este profilul schițat sumar al tipului de credincios tot mai numeros care oferă teritoriul sigur pe care gîndurile răutății, virusurile spirituale construiesc și administrează un imperiu al fricii. Iar această frică este extrem de contagioasă într-o lume ortodoxă din care părinții duhovnicești lipsesc, în timp ce liderii ortodocși tranzacționiști alcătuiesc majoritatea.
Unul dintre efectele distructive cele mai vizibile produs de acest virus spiritual poate fi observat în compromiterea înțelegerii Sfintei Euharistii. Din taină a unirii cu Dumnezeu, Euharistia a devenit un medicament. Duhul răutății nu ne vrea lipsiți de credință, ci vrea să ne îmbolnăvească credința, pentru că o credință bolnavă nu ne mai poate ajuta să revenim la Dumnezeu, dar în același timp ne lasă cu impresia că suntem în Dumnezeu.
Menirea Sf. Euharistii nu este să ne scape de vreuna dintre cele trei categorii de virus. Scopul Sfintei Euharistii nu este să ne scape de boală, nu este să ne dea imunitate biologică sau spirituală, ci să ne unească cu Hristos. Prin unire cu Hristos participăm la viața Lui: în boală, în suferință și chiar în moarte. Singurul lucru care ne împiedică să ne împărtășim cu Hristos nu este virusul biologic, ci virusul necredinței. Virusul necredinței nu ne împiedică să ne împărtășim formal cu Hristos, ba chiar ne îndeamnă să o facem. Duhul/gîndul/virusul necredinței ne împiedică să ne împărtășim în mod adevărat. Virusul necredinței nu ne îndepărtează de Euharistie, ci ne îndepărtează de Hristos transformînd Euharistia într-un vaccin duhovnicesc.
Mă tem că s-a produs o foarte gravă alterarea a credinței și înțelegerii ortodoxe în atitudinea noastră față de Sf. Euharistie în cursul acestui an (semnele erau mai vechi, dar pandemia a accelerat acest proces) și sper că voi reuși să revin asupra acestui aspect atunci cînd timpul mi-o va permite. Deocamdată vreau doar să notez că în diverse situații – fie printre credincioși la slujbă, fie la predică (am auzit recent un preot cerîndu-le credincioșilor să nu se împărtășească decît dacă cred că nu se vor îmbolnăvi; dar dacă nu mai este suficient să credem „că acesta este însuși Preacurat Trupul Tău și acesta este însuși Scump Sângele Tău”, atunci de ce ne mai împărtășim?), fie în intervențiile unor ierarhi – Sf. Euharistie a devenit, printr-o preluare neglijentă a expresiei Sf. Ignatie Teoforul („Euharistia, medicamentul nemuririi”), o iarbă de leac, o poțiune vindecătoare. Se pare că tinerii „cu har” nu mai trebuie să meargă la Hogwarts, se pot duce direct la școala de magie din Dealul Patriarhiei pentru a învăța și exersa formulele de transformare.
Teologic vorbind, fiecare dintre cele trei categorii de viruși este artificială, pentru că moartea este artificială, iar virușii sunt agenți ai morții. Prin urmare, din punct de vedere teologic, faptul că SARS-CoV-2 este sau nu un produs de laborator este secundar. Orice agent patogen este purtător de moarte, iar moartea nu este naturală. Moartea a apărut în lume după ce facerea lumii s-a încheiat. Moartea nu este proprie creației, apare în afara creației și împotriva creației și a Creatorului. Moartea nu avea loc în lume, omul i-a făcut loc în el însuși mai întîi după care a transformat întreaga creație într-un loc al morții. Moartea este deznodămîntul unui complot a cărui intrigă este păcatul ca neascultare de Dumnezeu. Acest complot reprezintă teoria conspirației care justifică toate teoriile conspiraționiste în scopul disimulării conspirației originare. Indiferent că se exprimă printr-o bazaconie stranie sau printr-o teorie subtilă și realizabilă, orice teorie a conspirației ascunde teoria originară a conspirației, făcîndu-ne să credem că lumea este condusă din umbră de tot felul de organizații secrete.
Dar lumea nu este condusă din umbră, ci din întunericul pe care-l iubim toți cei care nu iubim lumina (Ioan 3, 19); cei mai mulți dintre noi participă mai mult sau mai puțin voluntar la această stăpînire nelegitimă. Dacă reptilienii și illuminati ar fi existat, probabil că s-ar fi temut de noi, de ușurința cu care suntem dispuși să trăim ca și cum nu ar exista bine și rău, i-ar fi speriat probabil refuzul nostru de a vedea coarnele și copitele celor care ne spun că toate religiile sunt adevărate sau că important este ce ne unește mai ales atunci cînd nu ne unesc decît minciuna și complicitatea cu moartea.
Nu există decît o singură teorie a conspirației, cea care a început prin „nu veți muri” (Facerea 3, 4) și se-ncheie prin „Și moartea și iadul au fost aruncate în râul de foc” (Apoc. 20, 14).