În numele libertății, Patriarhia Ecumenică a acordat în 2018 autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei; Biserica Ortodoxă Rusă a contestat actul în numele adevărului. Dar atît adevărul, cît și libertatea invocate de toată lumea riscă să fie compromise de interesele politice evidente ale celor trei părți implicate în mod direct, fapt care amenință să afecteze grav ierarhia intereselor, prioritatea interesului creștin devenind secundară. Acesta este motivul pentru care un sinod panortodox asupra schismei ucrainene este necesar nu doar pentru a împăca pe toată lumea (cel mai probabil, cu prețul adevărului), ci pentru a restabili înțelesul adevărat al libertății. Sensul libertății bisericești trebuie să depindă de și să decurgă din înțelegerea creștină a libertății. Din cîte se pare, refuzul Patriarhiei Ecumenice de a admite organizarea unui sinod în legătură cu problema ucraineană o transformă în principala responsabilă pentru adîncirea crizei (puteți citi un articol util pe această temă la https://theodosie.ro/2021/01/22/anti-rusismul-deputatului-daniel-gheorghe-il-duce-in-eroare-in-ce-priveste-schisma-bisericeasca-ucraineana/)
Din păcate, faptul este că prin acordarea autocefaliei nu s-a urmărit în primul rînd libertatea canonică a ucrainenilor, ci anularea autorității canonice a Patriarhiei Ruse asupra ortodoxiei ucrainene. Patriarhia Ecumenică a acționat strict politic, răspunzînd imperativelor unei super-puteri din prezent cu docilitatea cu care în trecut refuza autocefalia Bisericilor din țările aflate sub influența Imperiului Otoman. Se poate presupune că nevoia de a dobîndi protecție americană în contextul presiunilor la care este supusă în Turcia a contribuit la acțiunea prin care Patriarhia Ecumenică a expus ortodoxia ucraineană influenței și presiunilor politicilor nord-atlantice. Pe cît este de adevărat că o Biserică ucraineană subordonată canonic Patriarhiei Moscovei ar urmări inevitabil interesele politice ale Rusiei, limitînd influența UE într-un spațiu ortodox și aspirațiile integrării în NATO ale Kievului, tot atît de adevărat este că o Biserică ucraineană autocefală în teorie, dar „recunoscătoare” Patriarhiei ecumenice, ar urmări interesele euro-atlantice în regiune și ar susține o politică anti-rusească. Dacă lucrurile stau așa, atunci ortodoxia ucraineană nu devine liberă prin dobîndirea autocefaliei, ci doar schimbă dependența de Rusia cu dependența de SUA.
Putem presupune că Patriarhia Rusă este la fel de liberă de Kremlin pe cît este Patriarhia Ecumenică de Washington. Contribuie această situație la conservarea identității naționale și la o înflorire a conștiinței ortodoxe? În ce măsură corespunde înființarea Bisericii Ortodoxe a Ucrainei unei aspirații istorice a poporului ucrainean și nu este mai degrabă o discutabilă rezolvare de moment, determinată în primul rînd de contextul conflictului militar din Crimeea? Pe de altă parte, în ce măsură Patriarhia Rusă dorește cu adevărat binele ortodocșilor ucrainieni și nu urmărește de fapt păstrarea unor baze „militare” ideologice pe teritoriul ucrainean?
Deocamdată, intervenția forțată a Patriarhiei Ecumenice a produs o schismă la nivelul ortodoxiei. Situația este agravată de refuzul Patriarhiei Ecumenice de a admite necesitatea unui sinod pan-ortodox convocat în vederea rezolvării acestei crize, un sinod în cadrul căruia s-ar discuta inevitabil și limitele autorității canonice a Patriarhului Ecumenic precum și sensul particular al libertății restului patriarhiilor. Odată cu aceasta, ar trebui recunoscută și restabilită prioritatea sensului creștin de ansamblu al libertății și adevărului în raport cu înțelegerea lor contextuală, determinată exterior de împrejurări istorice variabile. Toată lumea pare să-și cunoască interesele, dar actuala criză canonică din lumea ortodoxă reflectă o criză duhovnicească mai veche și mai adîncă determinată tocmai de faptul că ne-am uitat adevăratele interese, lucrurile care contează mai presus de orice altceva și care fac ca tot restul să conteze. Un astfel de sinod ne-ar ajuta să ni le redescoperim.
Rezultatul războiului văzut nu coincide neapărat cu rezultatul războiului nevăzut, iar cei care cîștigă într-unul pot fi biruiți în celălalt. Important este să biruim acolo unde biruința este asigurată deja prin Jertfa și Învierea Domnului, chiar dacă roadele acestei biruințe lucrează în istorie doar în mod tainic.