„Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină.” (Psalmi 35, 9)
Zăpada, ploaia și aerul hrănesc pămîntul. Lumina face ca rodul pămîntului să crească – nu doar spre hrana noastră, ci și spre împlinirea pămîntului, a roadelor lui și a noastră. Însă lumina nu este doar un ingredient indispensabil chimiei vieții, ci mai cu seamă educatorul creației, în sensul etimologic al cuvîntului. Întrucît în rîndurile următoare voi valorifica sensul etimologic al termenului, amintesc în prealabil că educare („a crește, a înălța”) urmărea creșterea sufletească, iar educere („a conduce”, „a orienta”, din ex, „în afară” și ducere, „a conduce”) urmărea creșterea sănătoasă, deci armonioasă, a trupului (https://www.etymonline.com/word/educate?ref=etymonline_crossreference). Întrucît lumina atrage din pămînt și conduce ascendent spre împlinire viața purtată în pîntecele fertil al pămîntului, sporind lumina proprie vieții, ea poate fi considerată drept cel dintîi și mai de încredere educator al vieții. Prin prezența subtilă și grija delicată cu care se poartă pe deasupra pămîntului, lumina ne oferă un model de manifestare față de cei pe care avem datoria să-i creștem și să-i educăm.
Poate că această înțelegere a făcut ca lumina să fie percepută și ca marele educator al omului. Marile civilizații au apărut prin înțelegerea educației ca aspirație către lumină, manifestată prin datoria omului de a lumina în acord cu principiile clasice ale legii naturale. Dar în zilele noastre educația este înțeleasă doar ca un sistem de reguli care permite adaptarea și integrarea într-o societate ale cărei etaje superioare rămîn rezervate castei care „transmite dinastic bogăția și privilegiile de-a lungul generațiilor” (https://www.theguardian.com/news/2018/oct/19/the-myth-of-meritocracy-who-really-gets-what-they-deserve). În loc să reprezinte un act fundamental de transmitere a experienței generale de viață a unei societăți, procesul actual de educație selectează doar acele elemente care favorizează o dezvoltare intelectuală rapidă asigurată de o înțelegere minimă a mecanismelor sociale, economice și politice. Educația este folosită astfel nu pentru a îmbogăți și dezvolta conștiința umană și relația omului cu lumea, ci, dimpotrivă, pentru a permite funcționarea societății în condițiile unei sărăciri deliberate a semnificațiilor complexe ale lumii omului. Prin noțiunea de „educație activă”, această sărăcire este urmărită în mod declarat în noua filozofie a educației. Deși se revendică de la o pedagogie iluministă, actuala pedagogie ar putea fi numită într-un mod mai adecvat „întunericistă.”
Prestigiul simbolic al edificiilor cunoașterii și credinței, Universitatea și Biserica, a fost preluat și în România de turnul corporatist de oțel și sticlă și de clădirile guvernamentale. Cele două lumini, cea a cunoașterii naturale și cea a cunoașterii supranaturale, au fost abandonate în favoarea unei lumini artificiale, produsă de om nu pentru eliberarea omului de neștiință și necredință, ci pentru supunerea lui față de o autoritate care-și pierde legitimitatea din momentul în care se substituie autorității lui Dumnezeu:
„Lenin said that religion is the opium of the people… [But] it is only by believing in God that we can ever criticize the Government. Once abolish the God, and the Government becomes the God. That fact is written all across human history; but it is written most plainly across that recent history of Russia; which was created by Lenin…Lenin only fell into a slight error: he only got it the wrong way round. The truth is that irreligion is the opium of the people. Wherever the people do not believe in something beyond the world, they will worship the world.” (G. K. Chesterton, Christendom in Dublin, citat de Dale Ahlquist aici.)
Analfabetismul funcțional și obezitatea sunt efectele regretabile, dar benigne totuși ale înțelegerii greșite a educației în cele două aspecte, sufletesc și trupesc. Abordînd omul doar ca pe un operator de date, refuzînd puterea cuvintelor și numerelor de a revela frumusețea, ordinea și armonia lumii (tocmai pentru ca omul să nu-și descopere vocația de persoană) și reducînd cuvintele și numerele la funcția de suport al informației, educația actuală deformează omul falsificînd deopotrivă sensul vieții, rolul culturii și adevărul despre om și lume (vezi pe larg la https://www.scoalaclasica.com/copy-of-problemele-%C3%AEnv%C4%83%C8%9B%C4%83m%C3%A2ntului-r-1).
Cei mai afectați de sistemul actual de educație nu sunt, prin urmare, absolvenții care n-au reușit să asimileze satisfăcător cunoștințele predate și nici cei care, deși le-au asimilat, nu au înțeles cum să le integreze și să le aplice în situații reale, ci indivizii care și-au însușit, odată cu materia disciplinelor școlare, noua viziune despre lume pe care, în actualul plan de învățămînt, disciplinele sunt făcute să o transmită. În mod aparent paradoxal, cei mai afectați de noul model educațional sunt tocmai beneficiarii lui cei mai străluciți. Absolvenții merituoși pot fi inteligenți, silitori și într-o formă fizică perfectă. Dar dacă au ajuns să se perceapă pe sine și pe ceilalți oameni ca pe niște operatori de date, diferiți între ei doar prin viteza de procesare a informațiilor, atunci ei reprezintă cu adevărat dovada cea mai clară a caracterului inuman, distructiv a actualului sistem de învățămînt. În noul sistem de educație, autorii clasici sunt folosiți în mod selectiv și reducționist pentru a compromite viziunea clasică despre lume. Educația de astăzi folosește lumina împotriva luminii, înstrăinîndu-l pe om deopotrivă de pămînt și de cer. Într-o mișcare al cărei sens este opus sensului vieții și educației, noua educație îl atrage pe om din viață și îl conduce spre moarte.
M-am bucurat de aceea cu atît mai mult să descopăr că unele fotografii realizate de dl Andrei Baciu au fost alese ca sursă de inspirație pentru o remarcabilă lucrare muzicală (https://andreibaciu.blogspot.com/2021/02/lucrarea-muzicala-lsnienie-stralucire.html). Prin intensitatea lor, succesiunea de tablouri muzicale reușește (și cu ajutorul unor instrumente neconvenționale, primitive, precum pietre sau bețe) să elibereze lumina din fotografiile dlui Baciu din capcana receptării convenționale a fotografiei de peisaj ca ocazie de relaxare și de „refugiere” într-o „oază de liniște”, așa cum, din păcate, suntem uneori înclinați să o percepem. Piesele muzicienilor polonezi concentrează și totodată prelungesc implicațiile luminoase ale fotografiilor dlui Baciu. Intensitatea muzicală corespunde astfel intensității vizuale a fotografiilor reprezentate, dezvăluind lucrarea miraculoasă dintre misiunea educatoare a luminii, de a conduce lumea spre lumină, și răspunsul smerit al materiei lumii, care-și așteaptă lumina și o urmează ascultător. Fotografiile dlui Baciu ne oferă posibilitatea de a redescoperi natura educativă a luminii și, odată cu aceasta, adevărata sarcină a educației.
Sensul luminii este de a lumina. Natura epifanică a luminii ne dezvăluie nu doar frumusețea lumii, ci mai ales orientarea lumii către lumină (aspect despre care am mai scris și la http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/02/lumina-de-care-ne-temem.html). Logosul imprimat lumii de Logosul dumnezeiesc prin actul creației, acele „rațiuni plasticizate” despre care vorbea părintele Stăniloae, este lumina sădită în materie, care orientează materia dinăuntrul ei spre lumină. Astfel, pentru că materia are deja în ea sămînța luminii, logosul luminii create poate chema firea materială creată la împlinire printr-o creștere în lumină cu atît mai mult cu cît împlinirea îi este dăruită creației de un Creator unit, prin Întrupare, cu propria Lui creație.