„Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume.” Ioan 1, 9
Lumina din fotografiile luminate ale dlui Andrei Baciu se vede într-un fel dimineața și în alt fel seara (https://andreibaciu.blogspot.com/2021/02/vine-lumina-tot-vine-1.html). Sau poate noi vedem într-un fel dimineața și în alt fel seara?
În întuneric lumina luminează altfel, parcă într-un mod fizic, adică într-un fel cald, viu. Dar acum se lasă un alt fel de întuneric, un întuneric luminos sau o lumină întunecoasă care a luat lumina prin surprindere. Pînă nu demult, masa ori biroul pentru lecțiile copiilor se așeza lîngă fereastră, pentru a avea o lumină naturală bună. Lumina nu era importantă doar pentru sănătatea ochilor, ci și pentru a vedea clar tema, pentru a gîndi limpede și pentru a scrie îngrijit. Lumina dezvăluia cuvinte care luminau. Lumina predispunea la claritate și curățenie interioară; arătîndu-ne murdăria, lumina participa la curățenia ochiului și la lucrarea lui curățitoare.
Bucuria cu care era întîmpinată pînă mai ieri pătrunderea luminii în camera copiilor s-a transformat astăzi într-o îngrijorare reală: cum să plasăm monitorul ca să nu bată lumina în ecran. Înainte locul biroului era determinat de fereastră, pentru a primi cît mai multă lumină. Astăzi el este așezat împotriva luminii, chiar și după ce a fost protejat în prealabil de o draperie groasă.
Lumina ecranului prosperă în semiîntuneric și nu este deranjată de lumina artificială a becului electric. Asigurîndu-ne murdăria, dezordinea și o îmbolnăvire a ochiului care-l împiedică să vadă în ce măsură lumina din el este întuneric (Luca 11, 35), lumina ecranului nu poate îndura lumina zilei și se stinge sub prima rază de soare la fel cum se retrage întunericul de licărul unei lumînări. Împotrivindu-se luminii firești, lumina din ecran se dezvăluie ca lumină nefirească, fiind înrudită cu întunericul. Lumina ecranului nu luminează cuvintele afișate, ci le răpește lumina, le-ntunecă tainele. Analfabetul funcțional este omul care, prin noua formă de educație digitalizată, este lipsit de lumina cuvintelor, adică de sensul lor.
Lumina ecranului este un întuneric mai adînc și mai opac decît întunericul natural. Dacă întunericul este absența luminii, atunci lumina ecranului este absența unei lumini mai luminoase și mai transparente decît lumina naturală. Lumina naturală ne ferește de întuneric, dar lumina ecranului ne ferește de lumina naturală, refuzîndu-ne nevăzutul din cele văzute ale lumii (pentru o dezvoltare a relației dintre văzute și nevăzute, vezi https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/05/persoana-si-timp.html).
Învierea nu este descoperită în mod accidental la revărsatul zorilor (Matei 28, 1), în prima zi a săptămînii. Fiecare dimineață vestește Învierea, fiecare rază de lumină ne amintește de ziua cea neînserată. Este lumina de care ne temem mai mult decît de întuneric.
[Completare ulterioară, 07.02.21, 17:56: observația postată de dl Baciu la grupajul de fotografii care mi-a inspirat acest text („dar lumina vine, tot vine și va veni”) m-a ajutat să înțeleg că Lumina are ultimul cuvînt pentru că este Cuvîntul (Ioan 1, 9). Ea vine pentru că nu poate să nu vină, adică nu poate să nu lumineze. Dar ea vine și pentru a reface natura dialogică a omului. Lumina nu vine doar pentru a lumina, ci mai ales pentru a fi primită, luminînd astfel dinăuntrul nostru înăuntrul firii. Pentru a redeveni dialogic, omul trebuie să primească lumina recunoscînd în același timp întunericul produs în el prin pierderea luminii celei adevărate odată cu respingerea Cuvîntului. Primirea luminii este condiționată de o lepădare de întuneric și de minciună.
Ne temem de lumină pentru că știm că am trădat-o și nu suntem vrednici de ea. Preferăm întunericul pentru că întunericul nu ne judecă, ci ne justifică trădarea: „așa e lumea”... „orice-ai face, tot nu contează”, „asta e viața, ce să-i faci” etc. Cu cît întîrziem mai mult primirea luminii, cu atît este viața noastră mai lipsită de bucurie. Nu ne putem bucura de lumină cîtă vreme nu suntem împăcați cu lumina. Diminețile nu ne bucură cîtă vreme ne știm vinovați; dimpotrivă ne obosesc, ne „stresează”. Dar Lumina nu vine pentru a ne judeca – vine pentru a ne aduce iertarea. De aceea Hristos inaugurează timpul iertării printr-o referință la profeția lui Isaia: „Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor
ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit.” (Matei 4, 16; vestind misiunea fiului său de înaintemergător al Domnului, Zaharia spune despre Ioan Botezătorul că prin el Dumnezeu îi va lumina pe „cei care șed în întuneric și în umbra morții” (Luca 1, 79). Pe Cruce, Hristos a biruit complicitatea noastră cu un întuneric care a încercat să cuprindă, să ascundă această biruință: „Iar de la ceasul al șaselea s-a făcut întuneric peste tot pămîntul, pînă la ceasul al nouălea.” (Matei 27, 45)]
