Pagini

Oameni și Locuri

duminică, 29 august 2021

„Dacă Iisus ar sta lîngă tine și te-ar privi în ochi, ce i-ai spune?”

 


 

Fiecare dintre noi i-am spune ceva, deși este greu de spus care ar fi primul lucru pe care i l-am spune. Mi se pare însă că cele mai bune răspunsuri posibile au fost date deja. Ne regăsim cu toții în ele în rarele noastre momente în care ne lăsăm cercetați de Duhul Sfînt:  „Doamne, fii milostiv mie, păcătosului” (Luca 18, 13); „Nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu” (Matei 8, 8); „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în împărăția Ta” (Luca 23, 42); „Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc” (Ioan 21, 17); „Doamne, bine este să fim noi aici” (Matei 17, 4); „Rabuni!” (Ioan, 20, 17). Îngenuncherea într-o tăcere recunoscătoare este reacția foarte probabilă a unei inimi bucuroasă să-și întîlnească Domnul.

Întrebarea din titlu este formulată în încheierea unei meditații pe tema dialogului dintre Hristos și femeia samariteană din capitolul 4 al Evangheliei după Ioan (https://lifeondoverbeach.wordpress.com/2021/08/29/my-soul-longs-for-you-o-god/). Întrucît comentariile nu apar automat (iar uneori nu apar deloc) în subsolul postărilor de pe blogul https://lifeondoverbeach.wordpress.com/ , public și aici răspunsul pe care l-am postat mai devreme pe blogul respectiv.

„Dacă Iisus ar sta lîngă tine și te-ar privi în ochi, ce i-ai spune?”

„Trei părinți aveau obiceiul de mergeau la fericitul Antonie în fiecare an. Și doi îl întrebau pentru gândurile lor și pentru mântuirea sufletului, iar al treilea totdeauna tăcea, nimic întrebându-l. Iar după mult timp i-a zis avva Antonie: «Iată, de atâta timp vii aici și nimic nu mă întrebi!» Și răspunzând fratele i-a zis: «Destul îmi este și numai să te văd, părinte.»” (Pateric, Antonie 29)

Totuși, din păcate nu fiecare suflet tânjește după Dumnezeu precum tânjește cerbul după izvoarele curate. Chiar și femeia samariteană voia doar o apă care să o scutească de efortul de a veni pînă la fîntînă, însă nu era (încă) însetată după apa cea vie. Dar faptul că în graba ei de a se întoarce în cetate ea uită lîngă fîntînă vasul ei cu apă sugerează că a înțeles, după dialogul cu Hristos, că viața este mai mult decît doar naștere, trudă, păcat, religie formală și moarte.

Sufletul celor mai mulți dintre noi este însetat de trup, nu de spirit. Nu putem avea dorința pentru curățenie cîtă vreme iubim necurățenia. Astăzi lumea este preocupată doar de dezinfectare, de purificarea exterioară și nu de curățirea lăuntrică de patimile care înrobesc inima. Cei mai mulți dintre oamenii de astăzi își închipuie că trăiesc și doresc lucruri înalte și nobile, dar se tîrăsc printre lucrurile nedemne de orice ființă creată, și cu atît mai mult nedemne de om.

Omul care caută cele curate se află cu mintea printre cele curate. El este precum cerbul din Psalmul 41: „În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule”. Omul însetat de Dumnezeu este un cerb în căutarea altui cerb: „My heart's in the Highlands, my heart is not here,/ My heart's in the Highlands a-chasing the deer.” (Arvo Pärt, „My Heart's in the Highlands”, https://www.youtube.com/watch?v=6UadEvSJMrQ)