Din păcate, istoria nu se repetă decît în măsura în care înclinația omului spre rău rămîne constantă. Însă răul se manifestă în moduri diferite și, de regulă, răul se prezintă ca o soluție bună la un rău existent sau anterior: bolșevismul a fost soluția pentru abuzurile aristocrației ruse, dar și o soluție pentru monstruozitatea nazistă, în timp ce nazismul era soluția pentru monstruozitatea stalinistă. François Furet, al cărui Atelier al istoriei mi-a inspirat titlul acestei postări, a vorbit repetat despre această reciprocitate – complicitate este termenul folosit de reputatul istoric –, explicînd totodată diferența dintre atitudinile europene postbelice față de cele două totalitarisme, indulgența față de crimele sovietice fiind justificată prin anti-fascismul Uniunii Sovietice (cf. Trecutul unei iluzii, Humanitas, 1996, p. 32-33).
Dacă istoria s-ar repeta, omul ar mai avea o șansă. Însă istoria, care este în mare parte, din cauza înclinației noastre spre rău, istoria răului, își repară greșelile din mers. De la un ciclu la altul, de la o epocă la alta șansele omului de a se salva ca om sunt tot mai reduse.
Se spune că
trebuie să învățăm din greșelile trecutului. Aș spune că ar trebui să învățăm
mai ales din soluțiile trecutului. Ce ar trebui să reținem din soluțiile
trecutului este că sunt întotdeauna prezentate ca sigure și obligatorii. Dacă tehnologia
le-ar fi permis, totalitarismele trecutului ar fi produs cu siguranță un vaccin
care să vindece populația de virusul burghezo-moșieresc sau de indivizii impuri
rasial. Toate soluțiile sigure și obligatorii sunt soluții finale.
De fapt, după cum arată Furet, virusul de care cele două totalitarisme ale secolului trecut au încercat să vindece societatea este democrația: „Marele secret al complicității dintre bolșevism și fascism rămîne însă existența acelui adversar comun pe care ambele doctrine îl minimalizează și exorcizează susținând că ar fi pe moarte, și care totuși e solul din care au crescut: pur și simplu democrația” (Trecutul unei iluzii, p. 33).
Totalitarismul debutează prin autoritarism. Și cu toate că societatea educată respinge totalitarismul, ea se grăbește să susțină autoritarismul atunci cînd acesta pretinde că o reprezintă, chiar dacă democrația ar avea de suferit prin acest abuz de autoritate. Toată lumea bună din România s-a simțit onorată de refuzul superior al lui Klaus Iohannis de a participa la o dezbatere electorală cu Viorica Dăncilă; dar acolo, în acel refuz, era anunțat și se manifesta deja disprețul actualului regim politic față de democrație și libertățile individuale pe care-l constatăm ca societate în ultimii doi ani: refuzul dialogului, refuzul de justificare a deciziilor politice, ignorarea legii și a bunului simț, hotărîrea de a atinge obiective care devin publice de-abia odată cu – sau după – realizarea lor.
Dacă suntem
puțin atenți la uniformitatea, conformismul și lașitatea clasei de mijloc am
putea înțelege cum a fost posibil comunismul, în timp ce antimarxismul conservatorilor
de serie combinat cu o mistică a sîngelui metamorfozată în cultul sfinților
închisorilor ne ajută să înțelegem cum a fost posibilă o formă criminală de organizare
socială precum Mișcarea legionară. Nu vreau să spun că oricine se opune marxismului este neapărat filo- sau neo-legionar. Vreau să spun că dacă opoziția la marxism nu se face în numele adevărului de credință, care denunță toate ideologiile ca forme deformate ale realității, atunci antimarxismul nu doar că devine în mod necesar ideologizat, ci tinde să-și subordoneze și credința creștină, ideologizînd-o la rîndul ei. Dacă crimele sovietice au fost justificate prin anti-fascism, crimele extremei drepte pot fi justificate prin antimarxism.
Înțeleg că secretarul de stat Raed Arafat pregătește deja instrumentarul morții copiilor, solicitînd unităților medicale din Capitală să pregătească saloane COVID pentru copii (https://www.capital.ro/dana-budeanu-il-pune-la-pamant-pe-raed-arafat-ce-vreti-sa-faceti-cu-copiii.html). Dacă este adevărat, solicitarea șefului DSU seamănă cu scena în care victimei i se arată instrumentele torturii pentru a o face să vorbească. În cazul nostru, să se vaccineze.
La fel de bine, dacă avem în vedere complicitatea dintre totalitarisme despre care vorbea Furet, este posibil ca prin această amenințare evidentă la adresa copiilor noștri să ni se sugereze alternativa cămășii verzi ca singura soluție la totalitarismul sanitar actual. Important este ca, într-un fel sau altul, democrația, adversarul comun al totalitarismelor, să fie ținută la distanță.