Potrivit dicționarului, prislopul este o „trecătoare îngustă între munți, situată la înălțime și avînd formă de șa”. Fiind îngustă și situată la înălțime, acest tip de trecătoare nu este prielnică locuirii. Te poți stabili într-un astfel de loc doar dacă locuirea ta se supune trecerii, înălțimii și căii înguste. O astfel de locuire nu este locuire în sensul obișnuit al termenului, ci este mai degrabă o petrecere, adică un mod de viețuire, o „ducere a vieții sau ocuparea timpului într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă; viețuire, trăire”. Este o locuire improprie omului care preferă să ocolească, ori, în cel mai rău caz, să traverseze în grabă locurile înguste și aflate la înălțime. Omul nu poate locui într-o ambianță care permite doar viețuirea orientată ca trecere. Nu este de mirare că Sfîntul Cuvios Ioan de la Prislop „a fost împușcat din nebăgare de seamă de doi vânători, care neștiind că trăia cineva acolo, îl luaseră drept o fiară a pădurii” (https://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_de_la_Prislop). O altă sursă precizează: „în timp ce își făcea o fereastră la chilie” (https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-cuvios-ioan-de-la-prislop)
Între timp, prislopurile s-au umplut de pensiuni pitorești, fiarele au fost alungate din pustietate, iar oricine seamănă cu o ființă omenească este vînat pentru ca nu cumva vocația înălțimii să se trezească iarăși în oameni.