Printre oameni există și naturi angelice, persoane înzestrate cu o sensibilitate înnăscută față de ordinea spirituală. Cu toate că acești oameni tind să-și perceapă receptivitatea ca pe o garanție a bunei lor orientări, tocmai această receptivitate îi face vulnerabili, expunîndu-i unei căderi a cărei natură este diferită de cea care-i amenință pe restul oamenilor obișnuiți, cuprinși de patimi evidente și tocmai de aceea mai ușor de depășit. Contrar așteptărilor, naturile angelice sunt mai expuse înșelării decît oamenii trupești, iar căderea lor este cu atît mai perfidă cu cît are aparența unei înălțări. După cum arăta Marion Montgomery,
„Angelismul cere […] o desăvârşire superioară tuturor celorlalte desăvârşiri din sânul creaţiei, susţinând un relativism prin care noi am fi Dumnezeu; angelismul pretinde că intelectul este singurul agent al desăvârşirii noastre.” („Angelismul şi sinele provincial”, cuvîntare pe care am tradus-o la http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2014/10/educatia-religioasa-sau-crestina.html).
„Violenta restructurare a conștiinței umane” pe care Walker Percy a văzut-o cu mult înainte ca noi să o trăim astăzi, se realizează, potrivit părintelui Thomas Hopko, prin bestialitate demonică sau prin angelism demonic, înșelarea spirituală a omului bun îngrijorîndu-l pe părintele Hopko mai mult decît celebrarea grotescă a perversității (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2015/07/parintele-thomas-hopko-un-om-obisnuit.html).
Asemenea îngerilor căzuți, căderea acestor naturi angelice este esențială, alterîndu-le de regulă constituția lăuntrică. Ce este tragic în amăgirea lor este că nici măcar nu-și percep căderea, fiind înclinate să vadă mai degrabă o maturizare sporită a vieții lor spirituale în fiecare nou răspuns al întunericului în care se cufundă.
Într-o spiritualitate ortodoxă lăsată la voia ucenicilor maestrului Andrei Pleșu, o spiritualitate care a ajuns să confunde ordinea duhovnicească cu patrimoniul înțelepciunii universale, naturile angelice sunt atrase din capul locului pe urmele celui căzut „ca un fulger din cer” (Luca 10, 18) în adîncul divinizării creaturii. Divinitatea naturilor angelice căzute este omul spiritual, iar religia lor este spiritualitatea universală.
În lipsa unui termen mai potrivit, această religie este numită deocamdată transumanism.