„Și apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De ești Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pîini.” (Matei 4, 3).
Au prosperat distrugînd economia și sărăcind populația globului; au construit o nouă realitate socială distrugînd relațiile dintre oameni; au construit o nouă morală cu prețul anulării necesității moralei, orice recurs la morală devenind ilegitim și imoral.
Realitatea construită are un preț, iar acesta este realitatea însăși. Dar construcția realității este posibilă doar atunci cînd există o parte semnificativă a populației care admite și mai ales dorește această construcție. Acesta este cel mai important aspect pe care ni l-a revelat campania mondială de vaccinare: existența a două credințe fundamentale. Pe de o parte există credința în caracterul dat al realității față de care omul are obligația de a participa în modul lui unic, iar pe de alta credința în puterea omului de a-și construi realitatea.
Ambele tabere separate de raportarea la vaccinarea anticovid s-au acuzat constant de prostie. În fapt, a fost o confruntare între două credințe, fiecare cu rațiunea ei proprie. Dacă li se poate reproșa ceva celor care cred în posibilitatea construcției realității este mai degrabă ambiția revoluționară și este important de amintit în acest sens că susținătorii referendumului pentru familie din 2018 au fost caracterizați la rîndul lor de președintele Iohannis drept „infatuați”. Deși este regretabil, cumva este inevitabil ca, în virtutea certitudinii absolute și exclusive a propriului adevăr de credință, credincioșii unei religii să tindă să adopte un aer de superioritate față de credincioșii altor religii (sau cel puțin să fie percepuți astfel), în timp ce pretenția celorlalți de adevăr ajunge să fie considerată la fel de absurdă pe cît de orgolioasă pare convingerea lor că (doar ei) au dreptate. Și a existat cu siguranță înfumurare agresivă în tabăra creștină, aspect care din păcate a fost văzut de liderii creștini ca o manifestare a unei credințe puternice. Dar este important de subliniat că în 2018 în țara noastră s-au confruntat public pentru prima dată credința creștină în Dumnezeu și credința umanistă în om. Într-o țară a cărei populație se declară creștină în proporție de peste 90%, credința în om a învins cu o proporție de 80%, fapt care nu a fost abordat deschis de nici un teolog ortodox, lumea conservatoare acuzînd exclusiv manipularea mediatică. Din punctul meu de vedere, rezultatul referendumului a fost determinat în primul rînd de disocierea cognitivă realizată în cadrul Bisericii după 1990 de efortul comun al elitei de dreapta și al ierarhilor și teologilor ortodocși, care au urmărit reducerea credinței la cele patru lucruri ultime (moartea, judecata, raiul și iadul), adică la lucrurile care nu mai au nici o legătură directă cu realitatea imediată. Acest proiect a fost susținut de-a lungul ultimilor douăzeci de ani mai ales prin reducerea vieții creștine la rugăciune, aspect care devenit și mai pregnant în urma apelurilor ierarhiei și clerului în general la o rugăciune cu finalitate strict eshatologică. Această disonanță cognitivă cerută și justificată ortodox explică de ce o mare parte a populației României a participat involuntar nu doar la atacul asupra familiei, ultima redută a realității naturale, ci și de ce susține actualul proiect de rescriere a realității prin intermediul biotehnologiei, numeroși creștini ortodocși susținînd vaccinarea obligatorie ca unică măsură rațională posibilă. Pentru că așa spun statisticile.
Dar nu statisticile spun asta. Niște personaje prezentate drept autorități sau reprezentate ale autorităților, ne-au spus ce spun statisticile. grav nu este doar că vorbim despre o serie de date asupra cărora nimeni în afara autorităților nu a avut și nu are acces în continuare. Nu este vorba doar despre faptul că accesul la aceste date este interzis, că aceste date sunt uneori contradictorii, iar uneori evident falsificate (vezi în acest sens demonstrarea acestor falsificări criminale la https://www.activenews.ro/covid-dezvaluiri-covid/MAREA-INSELATORIE-PFIZER-COMIRNATY.-Vaccinurile-provoca-MAI-MULT-RAU-DECAT-BINE.-Eficienta-reala-0-84-O-Alianta-de-peste-500-de-medici-canadieni-face-demonstratia-intr-un-STUDIU-VIDEO-extraordinar-insotit-de-DOVEZI-INCONTESTABILE-172291 precum și la https://www.activenews.ro/stiri/Canada-Guvernul-provinciei-Alberta-a-publicat-din-greseala-ca-apoi-sa-stearga-rapid-statistici-Covid-care-arata-ca-mai-mult-de-jumatate-din-decesele-persoanelor-infectate-post-vaccinare-au-fost-consemnate-ca-fiind-ale-unor-nevaccinati-172309.) Cel mai grav lucru este că obiectivele autorităților (interdicții și vaccinare) au continuat să fie aplicate pînă și atunci cînd realitatea, iar uneori chiar și datele statistice contraziceau necesitatea aplicării măsurilor respective. Dar asta nu înseamnă că populația care a susținut aceste măsuri sau cel puțin vaccinarea ca singură soluție (sau ca cea mai realistă/practică soluție) în condițiile unor vizibile atitudini suspecte a autorităților a demonstrat prostie sau frică. Cred că este mai degrabă vorba despre un fel de oportunism mistic, manifestat prin încrederea implicită în noul proiect științific de transformare a lumii, în cadrul căruia realitatea nu mai contează. Realitatea însăși poate fi „vaccinată” în sensul în care conștiința umană a realității poate fi imunizată față de adevăr. Așa se explică justificarea creștinilor a vaccinării în condițiile fie direct prin argumentele moralei creștine, fie indirect, prin admiterea separației violente și contrară realității și intuiției umane între domeniul fizic și cel spiritual. Fără să o știe, acești creștini au asumat efectiv credința umanistă contrafactuală, construită pe ipoteza „ce s-ar fi întîmplat dacă Adam și Eva nu ar fi păcătuit?” Teologic vorbind, acesta este în esență un proiect demonic, care urmărește recuperarea Căderii prin ascunderea transgresiunii care a produs-o. Este o formă ascunsă de hybris.
Separarea artificială și fundamental diabolică (gr. diabolos, „acuzatorul”, traduce ebr. satan, „cel care complotează împotriva cuiva”, „cel care pune capcane – skandalon – cuiva”, deci „cel care împiedică calea cuiva, separîndu-l de drumul propriu”, de unde și sensul de „cel care separă, divide, împarte”) între văzut și nevăzut, între realitatea fizică și realitatea spirituală, între istorie și eshaton, separare practicată și recomandată în BOR chiar de liderii ortodocși în numele unei „soluții mistice a credinței” înțeleasă într-un mod care distruge integritatea credinței, a folosit proiectului de reconstrucție a realității. Retragerea creștină din ordinea socială a realității prin refuzul sau boicotarea istoriei le-a oferit celor care revendicau în mod uzurpator realitatea șansa de a o reface fără nici o piedică, potrivit obiectivelor utopiei umaniste. Programul este accelerat astăzi tocmai pentru că beneficiază în prezent de puterea oferită de tehnologie. Iar modificarea transformatoare a realității presupune modificarea falsificatoare, lipsită de scrupule, a cunoașterii chiar și atunci cînd datele cunoașterii contrazic proiectul transformator.
Noua religie
este o religie a puterii (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/01/ortodoxia-si-puterea.html)
și, de aceea, tot ce se-ntîmplă acum nu este, în ciuda aparențelor, o schemă de
făcut bani. În orice caz, nu profitul este scopul suprem al aventurii transumaniste.
Miza este incomparabil mai mare și din acest motiv cei care susțin proiectul nu
pot înțelege de ce, de pildă, un doctorat ar trebui să aducă bani (vezi
argumentarea unui bursier al Colegiului Noua Europa rezumată de Alexandru Racu
la https://alexandruracu.wordpress.com/2022/01/24/rostul-filosofiei/).
Într-adevăr, atunci cînd obiectivul este transformarea realității, cunoașterea
(dobîndită și verificată printr-un titlu doctoral, adică în cadrul instituțiilor
oficiale ale cunoașterii) nu trebuie să aducă în primul rînd bani sau prestigiu social, ci trebuie să fie o
manifestare a puterii. Inevitabil, universitățile au devenit instituții ale
noii cunoașteri, au devenit centre de producere și confirmare a noii puteri și, în același timp, de discreditare și condamnare a vechii cunoașteri. Instituțiile de învățămînt au devenit templele noii puteri, care își are altarul în centrele de cercetare.
Vechea cunoaștere ne ajuta să înțelegem lumea și să o aducem la împlinire valorificîndu-i potențialitățile sădite prin actul creației. Noua cunoaștere ne permite să recreăm lumea și să-i atribuim potențialități noi. Vechea cunoaștere ne ajuta să facem pîine din grîu. Noua cunoaștere ne permite să facem pîine din pietre.