Sfîntul Paisie Aghioritul spune că omul nepăsător poate fi ajutat punînd în el neliniștea cea bună (Trezire duhovnicească, București, Evanghelismos, 2017, p. 42). Cuviosul Paisie revine adeseori la aceste gînd (https://ortodoxinfo.ro/2017/03/08/sf-cuv-paisie-aghioritul-nelinistea-cea-buna/, https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/nelinistea-cea-buna-este-intraripare)
Neliniștea bună este cea care ne ajută să descoperim liniștea rea din noi. Nepăsarea este o liniște rea, generată de convingerea că suntem în regulă în starea în care ne aflăm. Neliniștea cea bună este neliniștea care te face să te întrebi ce-ți lipsește; poate că o astfel de neliniște îi frămînta pe ucenici la Cina cea de taină, îngrijorați de gîndul că unul dintre ei îl va trăda pe Hristos (Matei, capitolul 26).
Neliniștea bună este o „neliniște duhovnicească”, care te ajută să „afli ce-ți lipsește, să ceri și să te folosești” (Trezire duhovnicească, p. 104). Pentru că le lipsește această neliniște, majoritatea creștinilor nu ajung să se folosească cu adevărat de nimic din lucrurile duhovnicești pe care le caută, de la pelerinaje la cercetarea părinților îmbunătățiți și la studierea cărților duhovnicești, cîtă vreme se preocupă de lucrurile duhovnicești doar pentru a-și satisface liniștea cea rea, adică starea de amorțeală spirituală (p. 105-106).
De teama de a nu părea lipsiți de iubire, puțini duhovnici mai îndrăznesc astăzi să pună în noi neliniștea cea bună. Liderii ortodocși slujesc spiritului timpului, participînd dintr-o iubire rea la afundarea noastră într-o liniște rea, al cărei deznodămînt nu poate fi decît neliniștea rea: sentimentul că Dumnezeu ne-a abandonat, că mărturisirea adevărului este zadarnică, că nu mai este nimic de făcut.