Iar pe la amiază, Ilie a început să rîdă de ei și zicea: „Strigați mai tare, căci doar este dumnezeu! Poate stă de vorbă cu cineva, sau se îndeletnicește cu ceva, sau este în călătorie, sau poate doarme; strigați tare să se trezească!” Și ei strigau cu glas mai tare și se înțepau după obiceiul lor cu săbii și cu lănci, pînă ce curgea sânge. Trecuse acum de amiază și ei s-au zbuciumat mereu pînă la timpul jertfei. Dar n-a fost nici glas, nici răspuns, nici auzire.
3 Regi 18, 27-29
Bisericile dumnezeilor mincinoși oferă în mod sincer și cinstit o iubire mincinoasă, în timp ce, din cauza unor slujitori prefăcuți, ortodoxia ajunge de multe ori să ofere în mod fals o iubire adevărată. Dar dacă o iubire falsificată nu devine adevărată doar pentru că este oferită cu sinceritate – iar preotesele, pastorii și preoții din comunitățile creștine liberale și apostate sunt toți numai o inimă – o iubire adevărată devine respingătoare și un lucru revoltător atunci cînd este oferită din interes, cînd este folosită pentru realizarea unor scopuri legate de iubirea de sine a slujitorilor corupți și de grija lor pentru instituția care le încurajează această corupție sufletească. Astfel, tot mai mulți oameni ajung să prefere iubirea străină de Dumnezeu a unor slujitori secularizați, dar pasionați de noul lor creștinism, în locul iubirii dumnezeiești oferită de slujitori șmecheri, care-și închipuie că soluția la îndepărtarea oamenilor de credința ortodoxă constă într-o interpretare mai credibilă a rolului pastoral.
Din păcate, în loc să încerce să devină cu adevărat slujitori ai Dumnezeului cel Viu, acești dealeri ai iubirii dumnezeiești (în sensul opus expresiei „specialiști ai sacrului” întrebuințată de Eliade sau Culianu) reduc întreaga vocație misionară și de slujire preoțească la o chestiune de tehnică actoricească, adaptînd conținutul la tehnică. Modelul lor nu este cel al unor părinți precum Gheorghe Calciu Dumitreasa sau Constantin Galeriu, ci acela al vorbitorului motivațional (promovat în seminarii, facultăți de teologie ortodoxă și asociații studențești ortodoxe) care se folosește de exemplul marilor noștri preoți și teologi pentru a transmite un mesaj în care acești părinți duhovnicești nu s-ar recunoaște niciodată.
Slujitorii lui Baal erau destul de credibili în rolul lor; cu toate acestea, „n-a fost nici glas, nici răspuns, nici auzire”. Ilie avea de ce să rîdă de ei. Dar oare ar mai rîde prorocul văzînd că în urma rugăciunilor unora dintre slujitorii de astăzi ai Dumnezeului cel Viu nu se aprinde nici un foc în inimile credincioșilor?