„[…] Sălbăticiți superstițios, trăind în promiscuitate de trib mediatic, cu ochii holbați la spectacolul mitic – nonevenimențial (pentru că pe micul ecran nu se întâmplă mai nimic care să ne îngăduie o nouă înțelegere a lucrurilor) și anistoric – al televizoarelor, am uitat diferența dintre bine și rău, dintre leac și boală, dintre păcat și virtute. Uităm că, dacă rugăciunea e faptă, și fapta poate fi rugăciune. Îndârjiți să primim și, poate, să transmitem sau să vindem unui colecționar, uităm să punem în lucrare Ortodoxia, pe care o ținem în vitrină și o ștergem cu grijă de praful istoriei. Ferită de contactul cu istoria, adică neasumată, ortodoxia noastră nu se transformă în caracter.
[…] Rațiunea Ortodoxă e cale, adevăr și viață. Istoria nu e interval, ci prezență a lui Dumnezeu aici și acum, până la plinirea vremii, cu noi, în sfinți. Ceea ce aduce nou Ortodoxia nu e «spiritul», ci Dumnezeul înomenit pentru ca omul să se facă Dumnezeu. De aceea, nu e de mirare că, lepădându-se de trupul istoriei, românii se sălbăticesc spiritualist și, preocupați de năluciri, vise și vedenii, confundă, vorba lui Dostoievski, Sfântul Duh cu orice «duh sfânt» care cântă ca un huhurez, în vârf de par, în curtea schitului. E o simplă inversare de cuvinte care schimbă întregul înțeles al închinării noastre.
[…] Viața creștinului nu e simplă căutare, nu e aventură spirituală, nu e rătăcire romantic-ocazionalistă și colecționare de emoții pioase în interval. Istoria vieții creștinului nu e despre infinit, ci despre întrupare. Creștinul e «călător» prin și «străin» în această lume, dar nu hoinar. Știe încotro merge. Creștinul își duce destinația cu el: e făcut după chipul și știe că trebuie să lucreze pentru a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu.”
(Vezi textul integral la Mircea Platon, „Ortodoxie și caracter”, Convorbiri literare, nr. 12 (312), decembrie 2021, p. 43-44, https://www.convorbiri-literare.ro/arhiva )