De fiecare dată cînd regret momentul de slăbiciune care m-a făcut să revizitez paginile cotidianului Lumina al Patriarhiei Române mă gîndesc că, totuși, poate că articolele publicate în cadrul acestei publicații nu sunt de fapt destinate credincioșilor ortodocși. Chiar și după toți acești ani în care ierarhia a participat în mod public la producerea și răspîndirea unei noi viziuni creștine, contrară viziunii ortodoxe tradiționale, tot îmi vine greu să admit că liderii ortodocși ar putea urmări în mod deliberat falsificarea sensibilității și percepției ortodoxe a credincioșilor. În ciuda dovezilor incontestabile oferite în permanență, încerc să mă conving că poate noua vorbire a învățătorilor din ortodoxia noastră nu se adresează de fapt credincioșilor, ci societății, într-o încercare strategică de a lăsa impresia că BOR este la fel de seculară, la fel de progresistă și de deschisă la noutate cum este și societatea. Deși în mod normal efortul teologiei ortodoxe ar trebui să fie cel de recuperare patristică, nu de adaptare la nou, ierarhii și profesorii de teologie ortodoxă lasă în permanență impresia că singura lor temere este că ar putea rămîne în urma valului transformator în urma căruia nimic nu mai este cum a fost.
Problema este că în urma unor astfel de valuri nu numai că nimic nu mai rămîne la fel, ci că nu mai rămîne nimic efectiv. O spiritualitate ortodoxă adaptată la principiile mindfulness sau la cele ale eticii corporatiste (http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/superteach-pentru-mentalitate-deschisa-in-educatie-intre-fundatia-scoala-varlaam-institutul-de-dezvoltare-personala-al-mormonilor-americani-si-activistii-rezist-anti-ortodocsi/; vezi și la https://doxologia.ro/puncte-de-vedere/eficienta-munca-angajatilor-pilda-talantilor; am semnalat tendința la http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2020/04/si-era-noapte-ioan-13-30.html ) nu mai are nici un conținut ortodox. Iar atunci cînd numelui unui lucru nu-i mai corespunde un conținut precis, nici numele nu mai înseamnă nimic.
Așa cum nu mai rămîne nimic din rugăciune după tratamentul psiho-pedagogic la care a fost supusă de dl profesor Constantin Cucoș într-un text recent publicat în Ziarul Lumina („Valoarea pedagogică a rugăciunii”, 27 ianuarie 2022, https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/an-omagial/valoarea-pedagogica-a-rugaciunii-168748.html). Deși pare conștient de faptul că natura ortodoxă a rugăciunii este amenințată de confundarea cu practici și credințe străine, autorul nu precizează în ce fel s-ar deosebi aceste practici de sensul ortodox al rugăciunii:
„Într-o perioadă în care suntem asaltați de tot felul de chemări spirituale exotice, de «re-deșteptări» și revoluții «trans-individuale», de strategii de «dezvoltare personală», ceea ce bulversează atât practicarea credinței, cât și strategiile educaționale consacrate, întoarcerea la autentic și re-activarea căilor validate reprezintă atât o ocazie de omagiere a unor experiențe exemplare, temeinice, respectiv de etalare a unor dimensiuni valorice certe, dar și de atenționare în legătură cu un cumul spiritual ademenitor, deseori fals, ce oferă mirajul «fericirii», «îmbogățirii», «împlinirii» pentru toată lumea prin scheme «simple» și «sigure», «în doi timpi și trei mișcări». Credința, dar și educația sunt parazitate, mai ales în zilele noastre, de fel de fel de ideologii, filosofii îndoielnice, rețete «magice», gesticulații bizare.”
Însă cititorului care, după ce ar citi aceste rînduri, s-ar aștepta să găsească în continuare descrierea experienței autentice a rugăciunii, nu i se oferă decît tot o „gesticulație bizară”, care, deși se pretinde ortodoxă, nu face decît să enumere tocmai beneficiile individuale promise de practicile de meditație de tip mindfulness:
„Practicarea rugăciunii creștin-ortodoxe, prin premisele, dar și consecințele ei, presupune și o serie de valențe explicit pedagogice și psihocomportamentale. Ea poate fi prefațată de informare și învățare (despre statutul, rolul și ipostazele ei teocentrice și antropocentrice), poate fi interiorizată prin exercițiu perfectibil, formează memoria și capacitățile de interpretare sau aprofundare, contribuie la mărirea atenției și concentrării, cultivă autocontrolul, ordinea și disciplina interioară, consolidează încrederea și perseverența, dezvoltă afectivitatea, creativitatea și gustul pentru frumos, fortifică empatia, disponibilitatea și dragostea față de semeni, consolidează atitudini și deprinderi, conduce la un comportament echilibrat moral și înalt valoric, trezește și răspunde setei de transcendent a ființei umane. Rugăciunea dă sens, profunzime și direcție tuturor întreprinderilor noastre. Devine punct de reper și criteriu de mers înainte, de motivare, de întărire, de validare a ceea ce întreprindem, credem sau tânjim. Este prefațatoare și gaj al bunei lucrări, înaintări, viețuiri.
Ce susțin Sfinții Părinți despre rugăciune se aseamănă cu ceea ce pedagogii moderni au redescoperit și au transpus, în ultimele secole, în «haine» conceptuale.”
În primul rînd, ar trebui spus că formularea unui concept nu este un atribut propriu științelor, ci gîndirii raționale în genere. Impresia falsă, și poate tocmai de aceea atît de răspîndită, potrivit căreia limbajul metaforic este rezervat teologiei, iar cel conceptual științei este determinată în cel mai bun caz de o confuzie gravă cu privire la natura gîndirii, confuzie responsabilă de reducerea teologiei la un exercițiu poetic, simbolic, metaforic. În realitate, îndumnezeire, deoființă, sinergie, perihoreză, persoană, participare, prefacere sunt conceptele fundamentale ale gîndirii ortodoxe. Aceste concepte sunt implicite în viața oricărui credincios ortodox și permit raportarea lui specific creștină la realitate. Conceptele sunt reperele și pietrele de temelie ale oricărei concepții. Concepția Sfinților Părinți despre rugăciune este total diferită de concepția pedagogilor moderni precum dl Cucoș. Această diferență nu este determinată de limbajul conceptual, ci uneori de concepte diferite, alteori de modul diferit de înțelegere a unor concepte aparent asemănătoare.
Într-adevăr, Sfinții Părinți spun cu totul altceva despre rugăciune: așa cum ar trebui să știe orice credincios, rugăciunea nu este despre cum să fim mai buni, mai echilibrați, mai harnici, ci despre cum să ne unim cu Hristos și, prin El, cu Sfînta Treime și despre cum să creștem în Dumnezeu, nu în noi. Mindfulness este despre cum să-ți găsești centrul în tine; ortodoxia este despre cum să-ți găsești centrul în Hristos.
Din fericire pentru noi, Sfinții Părinți spun cu totul altceva decît pedagogii moderni. Din nefericire pentru noi, BOR spune cu totul altceva decît spun Sfinții Părinți. Fapt care se poate vedea și din fotografia care ilustrează articolul dlui Cucoș din Ziarul Lumina: substituirea conceptului creștin al constituției omului (după chipul și asemănarea lui Dumnezeu) prin conceptul medico-sanitar al omului sterilizat. Faptul că această înlocuire se realizează în prezența unor icoane și în cadrul unei procesiuni nu face din neautentic ceva autentic, ci deformează autenticul.
[Completare ulterioară, 15:55: În realitate, este vorba despre o mișcare cu un dublu sens: pe de o parte, prin întrebuințarea unui vocabular ortodox, pare să fie vorba despre o valorificare autentică, ortodoxă, a unor preocupări neautentice, neortodoxe. În același timp, întîlnim o valorificare neautentică, neortodoxă, a unor valori ortodoxe autentice. Pe de o parte, conceptelor creștine ortodoxe li se atribuie o semnificație străină; pe de altă parte, conceptele neortodoxe sunt făcute compatibile în mod fraudulos cu cele ortodoxe. Scopul rămîne în ambele cazuri același: falsificarea viziunii ortodoxe.]