Deși oamenii sunt în general neîncrezători față de orice încercare de a a-i aduna la un loc, ei se adună instinctiv în grupul care li se pare că ar avea șanse mai mari de supraviețuire. Vaccinarea ne-a adunat astfel în două mari grupuri, cel al vacciniștilor și cel al antivacciniștilor. Interesant este că deși ceea ce le deosebește este la prima vedere un produs medical (vaccinul), în fapt amenințarea reală percepută nu are pentru nici unul dintre cele două grupuri nici o legătură cu boala. Pentru vacciniști, marea amenințare o reprezintă proștii; pentru antivacciniști, amenințarea o reprezintă ticăloșii din oculta globală care se folosesc de pandemie și de campania de vaccinare anticovid în scopuri necurate. Sunt și unele asimetrii în diferența dintre cele două grupuri, precum faptul că, spre deosebire de vacciniști, antivacciniștii nu-i percep pe vacciniști ca pe niște adversari, ci ca pe niște victime (oportuniste, în cel mai rău caz).
Întrucît la rîndul meu sunt de părere că virusul s-a transmis mai degrabă mediatic decît aerian și că receptorul a fost, pentru cei afectați deja de trei ani de life long covid, creierul chiar și atunci cînd plămînii au scăpat neatinși, și pentru că mi se pare evidentă transformarea unei situații mai aspre de viață (cum a fost pentru mulți această viroză planetară) într-un scenariu horror care s-a folosit de (și poate chiar a produs în mod deliberat) numeroase victime pentru a deveni credibil, probabil că pot fi încadrat la categoria proști antivacciniști. Și, de vreme ce nu înțeleg
– de ce este necesar un vaccin în condițiile în care contagiozitatea covid-19 mi se pare mult sub nivelul ridicat anunțat de specialiști (cunosc personal trei familii în care unul din membrii familiei s-a îmbolnăvit, avînd simptome moderate, și care a fost izolat la domiciliu fără ca altcineva din restul familiei compusă din cinci pînă la șase persoane de vîrste diferite, între 14 și 72 de ani să se îmbolnăvească, deși unele sufereau de unele afecțiuni cronice definite în jargonul apocalipsei medicale drept comorbidități);
– de ce este necesar un vaccin în condițiile în care există tratamente a căror eficiență, mai ales atunci cînd este acordată de la primele manifestări ale bolii, a fost demonstrată de medici din întreaga lume în zeci de mii de cazuri, motiv pentru care medicamentele respective au fost interzise de autorități;
– de ce este obligatoriu un vaccin care, potrivit celor două puncte anterioare, nu este necesar și care, mai mult decît atît, înregistrează cele mai numeroase efecte adverse grave din istoria vaccinurilor (chiar și în condițiile numărului mare de cazuri neraportate sau raportate și neînregistrate),
este foarte probabil să-mi merit încadrarea în categoria respectivă, așteptînd totuși ca vacciniștii să-mi demonstreze că observațiile de mai sus sunt iraționale, iar dacă sunt raționale, să-mi explice de ce este rațional să accept un vaccin anticovid în ciuda acestor observații.
Cu toate acestea, nu mi se pare că antivacciniștii ar încerca într-o măsură mai mare decît vacciniștii să înțeleagă ce se-ntîmplă. Unii, și anume, creștinii apocaliptici, își doresc să vadă tentacule în vaccin, iar cei mai mulți chiar reușesc după numai cîteva încercări să realizeze o astfel de performanță. Un alt grup semnificativ este constituit de creștinii yoghini/panteiști/cosmici. Este vorba despre ortodocșii „tradiționaliști”, care și-ar dedica mai mult timp rugăciunii și contemplației dacă nu ar fi atît de ocupați de mistica online. Pentru acești ortodocși, afirmațiile obscure reprezintă o garanție de viață duhovnicească și clarviziune spirituală și din acest motiv îl preferă pe maestrul noologiei românești Ilie Bădescu marelui inițiat Andrei Pleșu, pe care l-ar respecta ca pe un venerabil gnostic păgîn dacă nu ar vorbi adeseori într-un mod suspect de logic (deși, personal, am unele dileme față de virtuțile logice ale discursului domnului Pleșu, care mi se par mai degrabă șmecherii sofiste) Acești creștini yoghini/panteiști/cosmici vor să vadă în vaccin, și bineînțeles că reușesc de fiecare dată, nanoparticule, microcipuri, grafen și tot felul de alte chestii periculoase pentru că sunt artificiale (dar atunci cum rămîne cu tentaculele?) În apărarea lor, trebuie precizat că ei nu sunt în mod absurd opuși vaccinului anticovid; doar că preferă ca acest vaccin să fie unul natural, pe bază de apă neîncepută, adunată de o fecioară într-o noapte cu lună plină în căușul unei tulpini de busuioc cules în noaptea de Sînziene de lîngă ruinele Sarmizegetusei.
Este foarte bine că oamenii au păreri pro sau contra în legătură cu actuala situație. Problema este că aceste păreri sunt colective, iar dacă vrei să participi la viața comunității, trebuie să împărtășești opinia dominantă. Amplificarea reacțiilor colective față de boală și vaccin a repus în circulație o vorbă celebră a unui scriitor scoțian din secolul 19, Charles Mackay: „După cum bine s-a spus, oamenii gîndesc în turme; se va vedea că o iau razna în turme, în timp ce își vin în fire doar încetul cu încetul, și numai unul cîte unul” („Men, it has been well said, think in herds; it will be seen that they go mad in herds, while they only recover their senses slowly, and one by one”).
Turma nu te face doar să te simți în siguranță; îți oferă și justificări morale și raționale pentru deciziile tale greșite. Înainte ca vaccinul să mă salveze, sunt deja salvat prin formula „toți oamenii educați și responsabili s-au vaccinat”. Dar nu numai vaccinul mîntuie; mîntuie și nevaccinul. Astăzi, după cum o știe orice ortodox adevărat, te mîntui prin simplul fapt că ai refuzat vaccinul. Așa că există o formulă salvatoare corespunzătoare și pentru antivacciniștii creștini: „nici un creștin adevărat nu se vaccinează pentru că vaccinul înseamnă lepădare de Dumnezeu”. A spus-o dl Becali, purtătorul informal de cuvînt al BOR. Turma te eliberează de povara responsabilității unei decizii și de obligația justificării ei. În turmă îți poți permite să fii iresponsabil într-un mod responsabil.
S-a spus că vaccinul a separat societatea; impresia mea este că a unit-o. A contribuit la separarea oamenilor de ei înșiși, este adevărat, dar a reușit să-i adune pe oameni în două grupuri masive așa cum nimic nu a reușit să o facă pînă acum. Iar uluitor este că i-a adunat folosind cele mai improbabile motive imaginabile. Din acest motiv, s-a observat mai greu că ceea ce s-a pierdut nu a fost unitatea, ci independența. Mai precis, vacciniștii și-au pierdut rațiunea în timp ce le-au reproșat antivacciniștilor lipsa ei, în timp ce antivacciniștii și-au pierdut credința tocmai legînd-o de refuzul vaccinului. Și cu toții și-au pierdut, împreună, libertatea.
Vaccinul a reușit să lege în mod sigur și eficient individul de un grup, indiferent care este acela. Pentru că adevărata amenințare nu o reprezintă niciodată mulțimea, oricît ar fi ea de ostilă. Adevărata amenințare pentru orice putere contrară omului o reprezintă persoana care se poate face bine. Adevărata amenințare o constituie omul care poate redeveni întreg nu prin forța anonimă, impersonală și dezintegratoare a mulțimii, a pseudo-maeștrilor spirituali sau a inginerilor sociali, ci prin participarea la Trupul lui Hristos, modelul și viața tainică a omului. Sigur că lucrurile sunt complicate de faptul că numeroși creștini sunt înclinați să vadă în Biserică o formă de agregare socială, fapt încurajat de altfel chiar de liderii ortodocși, a căror abordare sociologică și psihologică a turmei lui Hristos anulează diferența dintre manipularea și păstorirea oilor. Dar în ciuda acestei realități triste, care face ca pînă și comunitățile creștine să o ia razna în mod organizat, în timp ce posibilitatea venirii în fire a fiecărui om să fie tot mai redusă, Biserica rămîne singurul loc unde putem să redevenim întregi, credincioși și raționali în același timp, liberi și uniți între noi prin unire cu Trupul lui Hristos.
Pe cei mai mulți dintre noi, vaccinul ne-a scos din noi înșine, ne-a scos din Trup, ne-a scos din Biserică; nu ne-a separat între noi, ci ne-a unit cu turma.