Privighetoarea este numită astfel pentru că ea cîntă noaptea, cînd nimeni nu o aude. Dar ea cîntă zilei încă din timpul nopții.
Noaptea este o parte a zilei. Cînd priveghem vestim în întuneric ziua neînserată. Dar pentru că nu știm ziua și ceasul venirii Zilei Domnului (Matei 25, 13), privegherea este neîntreruptă. Pînă la venirea Domnului suntem în noaptea păcatului, străpunsă de așteptarea prin care credincioșii îl întîmpină încă de pe acum pe Domnul. Credincioșii sunt priveghetori. Privegherea este momentul tainic al pregătirii pentru Împărăția pregătită deja „de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34).
Cum îl așteaptă credincioșii pe Fiul Omului? Recunoscîndu-l tainic în frații mai mici ai Lui (Matei 25, 40). În felul acesta, credincioșii îl dezvăluie tainic pe Hristos fraților Lui, care poate încă nu-L cunosc și de aceea nu știu cine le este frate și nici măcar nu îndrăznesc să creadă că ar putea fi frați cu Dumnezeul făcut om.
Prin urmare, este esențial să știm pe care Hristos îl așteptăm. Pentru că dacă așteptăm un hristos mincinos, vom vesti un hristos mincinos, iar noi vom rămîne atunci în întuneric și vom fi aruncați în „întunericul cel mai din afară” (Matei 8, 12) la fel ca cei care nu au voit să-l recunoască pe adevăratul Hristos.
Există două feluri de priveghere: priveghiul înaintea înmormîntării și privegherea înaintea învierii.
Din 1990 încoace, românilor ortodocși le-au tot fost vestiți feluriți hristoși mincinoși care promit eliberarea de păcat prin diverse forme alternative de purificare: prin suferința legionară (deghizată în suferința anticomunistă, falsificare prin care a fost compromisă în mare măsură întreaga suferință creștină din perioada comunistă), prin cultură, prin dezvoltare personală sau prin prosperitatea asigurată de participarea creativă și tenace la piața liberă. Este o falsă împărăție așteptată prin privegherea dinaintea înmormîntării.