În capitolul X din Tom Sawyer în străinătate, Tom le împărtășește prietenilor săi, Jim și Huck, povestea lui Baba-Abdallah din O mie și una de nopți (cf. „Povestea orbului de pe pod, care cerea să fie pălmuit” în Cartea celor o mie și una de nopți, vol. 12, BPT, 1975, p. 183-196). Povestea arabă este despre un proprietar de cămile care-și închiria animalele de povară sau le conducea el însuși pentru a transporta mărfuri dintr-un loc în altul. Cu cît se îmbogățea mai mult, cu atît își dorea să fie încă și mai bogat. La un moment dat, stăpînul cămilelor întîlnește un derviș care îl conduce la o comoară din care vor lua atît cît vor putea duce cele 80 de cămile ale lui Baba-Abdallah, urmînd ca cei doi să împartă încărcătura în două părți egale.
Deși inițial este de acord, cămilarul se răzgîndește și îi cere dervișului să se mulțumească cu doar 30, apoi cu 10 cămile, după care le cere și pe acestea. Amintindu-și că dervișul luase și o cutiuță din locul comorii și aflînd că înăuntru se afla o alifie care, pusă pe un ochi, te făcea să vezi toate comorile ascunse din lume, cămilarul îi cere și cutiuța cu alifia magică. Încîntat că alifia are exact puterea despre care îi vorbise dervișul, cămilarul nesocotește avertismentul dervișului, care-l previne că dacă se va unge pe ambii ochi, va orbi.
Baba-Abdallah se unge și pe celălalt ochi, iar cuvintele dervișului se împlinesc (în versiunea englezească din ediția Andrew Lang, morala povestirii este oferită de cămilarul însuși, care exclamă: „Oh, nenorocitul de mine, de-abia după ce mi s-au închis ochii am început să văd! Acum știu că numai eu sunt pricina nenorocirii mele” https://www.sacred-texts.com/neu/lang1k1/tale30.htm).
Deși Jim și Huck adoptă această perspectivă, considerîndu-l vinovat pe cămilar și lăudîndu-l pe derviș, Tom este de părere că „dervișul și stăpânul cămilelor formau o pereche, adică un răufăcător subtil, deștept, și un ignorant, un prost și un necioplit, dar amândoi niște nemernici” (Mark Twain, Tom Sawyer în străinătate. Tom Sawyer detectiv, traducere Dan Starcu, Minerva, 2017, p. 96). Tom este convins că „dervișul își făcuse planul cum să pună, treptat, mâna pe toate.”
Indiferent însă de caracterul moral al dervișului, indiferent dacă Baba-Abdallah a fost înșelat ori s-a înșelat singur din cauza lăcomiei care-l orbise, un om poate fi înșelat cu atît mai ușor cu cît nu-și cunoaște comoara („Căci unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta” Matei 6, 21). Însă Tom are și el dreptate: în versiunea povestită de Tom (https://americanliterature.com/author/mark-twain/book/tom-sawyer-abroad/chapter-10), dervișul vrea să ofere o șansă unui „om cu inimă bună și nobilă, generos” descriere despre care stăpînul cămilelor pretinde firește că-l caracterizează. În realitate, Baba-Abdallah era nedemn nu doar de comorile ascunse în pămînt, ci și de comorile ascunse de Creator în el însuși și în fiecare om.
Tocmai de aceea trebuie să fim atenți atunci cînd întîlnim pe cineva dispus să ne călăuzească spre o comoară, chiar dacă Tom e de părere că nu putem învăța mare lucru din lecțiile de viață „fiindcă lucrurile se petrec mereu altfel” (p. 93). Totuși, chiar dacă dervișul poate fi altul iar comoara de fiecare dată diferită, un lucru pe care-l putem confirma după experiența ultimilor treizeci de ani este că dervișii nu sunt niște simpli mincinoși. O demonstrează faptul că, precum în povestea arabă, noi am devenit de fiecare dată mai săraci și mai orbi, iar dervișii mai bogați și mai clarvăzători și mai siguri pe ei după fiecare nouă „comoară” pe care am descoperit-o cu ajutorul lor dezinteresat în locurile cele mai neașteptate: într-o „țară ca afară”, în „diversitate”, în „pluralism”, în „omul european” sau „universal”, în „familia europeană”, în „valorile iudeo-creștine” niciodată în local, în propria familie, în biserica din sat, în omul concret, în vecinul care, după cum ni s-a tot spus, nu ne dorește decît să ne moară capra.
Interpretarea dată de Tom poveștii cămilarului merită recitită așadar din perspectiva propriei noastre experiențe post-comuniste. O redau în continuare, în speranța că ne-ar putea face mai atenți atît la comoara adevărată, care nu are nevoie de alifii ideologice pentru a deveni vizibilă, ci de o inimă curată și vie, de o voință ascultătoare și de o minte trează și așezată, cît și la dervișii care nu încetează să apară pentru a ne călăuzi spre comori utopice.
Toți dervișii ne cunosc comoara adevărată: unii vor să ne ajute să uităm de ea, în timp ce alții vor să ne ajute să o descoperim. Să avem mare grijă prin urmare la diverse rețete magice de alifie naționalistă sau, dimpotrivă, de euro-credință ortodoxă pe care unii derviși ar vrea să ne-o ofere chiar în Biserică. La fel ca Tom, și eu cred că sunt tot mai mulți asemenea derviși.
*
„Jim îl lăuda pe Derviș cât putea de mult, și iar a trebuit să fiu de aceeași părere cu el. Dar Tom zise:
— Eu nu sunt așa de sigur de lucrul acesta. Spui că dervișul a fost atât de bun și de generos, dar eu nu prea cred asta. Dacă era generos, de ce nu s-a dus singur la comoară, nu a luat cât a putut căra și nu a plecat de acolo mulțumit? Nu, dom’le, el a vrut să-l înșele pe cel cu o sută de cămile. A vrut să plece de acolo cu cât mai mult din comoară.
— Da’ domnu’ Tom, el voia împartă frățește comoara cu celălalt. A cerut doar cincizeci de cămile.
— Pentru că își făcuse planul cum să pună, treptat, mâna pe toate.
— Domnu’ Tom, da’ i-a zis omului că alifia o să-l orbească.
— Da, fiindcă știa cu cine avea de-a face. Era exact felul de om pe care-l căuta, adică unul care nu crede în cuvântul altuia și în cinstea cuiva, pentru că el însuși nu avea așa ceva. Eu cred că sunt mulți ca dervișul acela. Păcălesc multă lume, în dreapta și în stânga lor, totdeauna dând impresia că victima lor se păcălește singură. Nu se abat niciodată de la litera legii și nu ai cum să pui mâna pe ei. Nu pun ei alifia pe ochi, nu, fiindcă ar păcătui. În schimb, știu cum să te facă să te ungi singur cu ea, ca să te orbești singur. Părerea mea este că dervișul și stăpânul cămilelor formau o pereche, adică un răufăcător subtil, deștept, și un ignorant, un prost și un necioplit, dar amândoi niște nemernici.
— Domnu’ Tom, crezi că există acu’ în lume asemenea alifie?
— Unchiul Abner zice că mai există. Spune că o au cei din New York și o pun pe ochii celor de la țară, și le arată toate căile ferate din lume, și pătrund pe terenurile lor și pun mâna pe acestea. Apoi le freacă și celălalt ochi cu alifie, își iau rămas-bun și îi gonesc de acolo cu căile lor ferate.”
(Mark Twain, Tom Sawyer în străinătate. Tom Sawyer detectiv, traducere Dan Starcu, Minerva, 2017, p. 95-97.)