Pagini

Oameni și Locuri

duminică, 6 martie 2022

Triumful euroatlantic al Ortodoxiei (I)

 

Lumea întreagă se duce de rîpă, iar noi, cei din Vest, am jucat și continuăm să jucăm un rol în dezintegrarea ei.”

Rod Dreher (https://www.theamericanconservative.com/dreher/absence-of-a-tragic-sense-russia-ukraine/)

 

Într-o intervenție recentă pe marginea raportării creștine la invazia militară rusă din Ucraina, dl Vasile Bănescu, Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, face cîteva afirmații îngrijorătoare în legătură cu atitudinea obligatorie a „creștinului real” (https://basilica.ro/vasile-banescu-crestinul-real-vs-crestinul-inchipuit-in-fata-ororii-razboiului/).

În primul rînd, mi se pare nefiresc că în loc să încerce să lămurească în mod responsabil neînțelegerile grave cu privire la eroarea încercării de justificare morală a atacului rusesc (eroare favorizată de o percepție critică legitimă la adresa civilizației occidentale, aspect asupra căreia voi reveni mai jos), dl Bănescu pare că folosește prilejul pentru a achita anumite polițe personale, fără să fie dispus sau capabil să observe că în felul acesta nu face decît să implice BOR într-un război personal. Termenii excesivi întrebuințați față de persoane nenumite din România sugerează că dl Bănescu s-a folosit de această ocazie pentru a se răfui probabil cu unii dintre criticii care i-au reproșat în contextul pandemiei exact același comportament servil manifestat de Patriarhia Română față de autoritățile seculare pe care acum dl Bănescu (în acord cu liderii creștini euroatlantici) i-l reproșează Patriarhului Chiril. Nu doar că în tot intervalul „mustind de suferință și moarte” reprezentat, înainte de acest război din Ucraina, de pandemia de Covid-19, reacția Patriarhiei a lipsit în fața abuzurilor autorităților, fără a încerca vreo clipă să despartă, așa cum îndeamnă acum dl Bănescu, „prin fapte morale și prin limpezi cuvinte făcătoare de pace […] dreptatea de nedreptate, adevărul de minciună, complicitatea de onestitate, cruzimea de omenie”; dar nici un moment Patriarhia nu a intervenit pentru a semnala „anularea libertății și demnității persoanei umane” provocată de autoritățile române de-a lungul „stării de alertă” din timpul pandemiei, dar aceasta nu-l împiedică pe dl Bănescu să o deplîngă prompt în cazul războiului din Ucraina. Mai mult, nici unul dintre reprezentanții BOR nu a intervenit pentru a „despărți adevărul de minciună” atunci cînd un cărturar creștin ortodox de prestigiu precum dl Andrei Pleșu a considerat că referendumul pentru familie din 2018 „valorifică în mod impur […] un capital de intoleranță și judecată tăioasă a «aproapelui» care n-are nimic de a face cu creștinismul” (https://dilemaveche.ro/sectiune/dilemablog/articol/un-referendum-politic-impur), deși cu ocazia referendumului era vorba în mod direct de o problemă fundamentală a moralei creștine. Asemenea dovezi de profundă tăcere bărbătească a liderilor ortodocși din trecutul recent ne lămuresc suficient în privința curajului pe care l-ar dovedi reprezentanții BOR dacă ar ajunge vreodată în situația în care se află în prezent Întîistătătorul Bisericii Ruse.

Dl Bănescu îi reproșează (tot indirect) Patriarhului Chiril că tăcerea echivalează cu o „complicitate cinică la cele mai hidoase lucruri pe care omul fără Dumnezeu este capabil să le comită”, cu implicația că un „autentic și demn Întâistătător al Bisericii lui Hristos” ar trebui să denunțe „un război declanșat de un personaj emergent antihristic”. Este desigur remarcabil curajul cu care Patriarhia Română îi cere (prin dl Bănescu) Patriarhului Rusiei să dovedească curaj înaintea unui personaj nici mai mult nici mai puțin decît antihristic. Într-adevăr, oricine nesocotește viața și libertatea oamenilor este antihristic (iar acest lucru ar trebui să ne oblige să avem și o perspectivă teologică asupra abuzurilor săvîrșite în timpul pandemiei). Însă din perspectivă creștină, antihrist nu este doar cel implicat în „războiul de cucerire, îngrozirea, tortura și uciderea în masă a unor oameni” (fapte de care ar putea fi acuzați și americanii pentru unele episoade din ultimii 30 de ani), ci mai ales cel care neagă adevărurile creștine de credință:

„Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduiește că Iisus este Hristosul? Acesta este antihristul, cel care tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul.” (1 Ioan 2, 22)

„ Și orice duh, care nu mărturisește pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care ați auzit că vine și acum este chiar în lume.” (1 Ioan 4, 3)

„ Pentru că mulți amăgitori au ieșit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul și antihristul.” (2 Ioan, 1, 7)

O întreagă lucrare antihristică de redefinire a realității s-a desfășurat în România prin intelectuali creștini și seculari din 1990 pînă astăzi, fără ca, din cîte știu eu, vreunul dintre reprezentanții BOR să intervină public măcar o dată pentru a preveni asupra acestei amenințări pentru care credincioșii ortodocși erau complet nepregătiți. Și cu toate că Patriarhia nu a apărat nici o clipă percepția normală a realității în fața asalturilor dilematice permanente, dl Bănescu face acum apel la datoria morală a creștinului „de a se raporta lucid și adecvat la realitate”.

Poate tocmai pentru că știe că raportul creștinilor ortodocși cu realitatea a fost între timp grav afectat, dl Bănescu îndrăznește să-i atribuie creștinismului o misiune care îi este străină. Este oare sarcina creștinismului „salvarea cu orice preț a civilizației Decalogului și a culturii europene a Dialogului” (subl. mea)? Este funcția valorilor creștine aceea de a „elimina ca un antidot din corpul social impulsul necontrolat spre crima în masă”? Cum rămîne atunci cu impulsul controlat spre crima în masă, cum poate fi considerată interzicerea tratamentelor anticovid accesibile și eficiente? 

Realitatea însăși pare pentru dl Bănescu mai degrabă un proiect strategic euroatlantic. În acest caz, creștinul „real” pe care-l inventează Purtătorul de cuvînt al Patriarhiei Române este de fapt ireal în măsura în care este un creștin UE, un eurocreștin, membru al unei Biserici devenită instituție UE însărcinată cu afirmarea caracterului politic „sacrosanct” al democrației. O asemenea propunere ar fi însemnat o falsificare a naturii și misiunii Bisericii chiar și cu un secol în urmă, cînd democrația liberală încă mai admitea anumite standarde morale creștine. Cu atît mai puțin astăzi, cînd civilizația occidentală este epuizată moral și opusă valorilor creștine. Expansiunea spre est a UE și NATO demonstrează falimentul economic și moral al civilizației europene, fiecare nouă țară integrată prelungindu-i viața asemenea fiecărei noi cuceriri realizată de un Imperiu roman măcinat pe dinăuntru. Ca parte a civilizației europene, Rusia este la rîndul ei ruinată moral și spiritual, iar actuala ciocnire dintre Vest și Est pe teritoriul ucrainean dezvăluie de fapt disperarea cu care liderii politici occidentali și ruși întrevăd sfîrșitul ordinii lor politice. Dincolo de tragedia imediată a războiului, lucrul cel mai grav din această confruntare este că liderii creștini occidentali și ruși, catolici, protestanți și ortodocși își pun nădejdea mai degrabă în soluțiile politice și în forța militară decît în Dumnezeu, confundînd „narațiunea istorică europeană” cu mesajul Evangheliei. Dl Bănescu pare grăbit să-l declare pe Putin șters din Cartea vieții UE, uitînd că există și o altă viață, o viață pe care Europa a trădat-o și pe care creștinii sunt făcuți de către liderii euroBisericii creștine să o trădeze la rîndul lor, pentru a sluji eurovieții.  

Ce este realitatea? După cum observa Malcolm Muggeridge, „trăsătura esențială și necesitatea vieții este cunoașterea realității, ceea ce înseamnă cunoașterea lui Dumnezeu. Altfel, existența noastră muritoare este, așa cum spunea Sfînta Tereza de Avila, nimic mai mult decît o noapte petrecută într-un hotel de doi bani.” (Malcolm Muggeridge, „The Great Liberal Death Wish”).

Cu douăzeci de ani în urmă, Russell Kirk descria în conferința „Civilization Without Religion?” un întreg proces de dezintegrare a civilizației occidentale pe care liderii din BOR nu vor să-l recunoască: „cultura noastră lucrează într-o stare avansată de decadență; mi se pare că ceea ce mulți oameni confundă cu triumful civilizației noastre constă de fapt în puteri care ne dezintegrează cultura; că lăudata «libertate democratică» a societății liberale este în realitate slujirea poftelor și iluziilor care atacă credința religioasă, care distrug comunitatea prin centralizare excesivă și urbanizare și care desființează tradiția și obiceiul dătătoare de viață” (https://www.heritage.org/government-regulation/report/civilization-without-religion)

Criza diplomatică dintre Vest și Rusia, imposibilitatea comunicării dintre cele două poluri de putere lumească reprezintă efectul crizei diplomatice dintre cetatea omului și Cetatea lui Dumnezeu, rezultatul comunicării păcătoase dintre stăpînii actuali ai lumii și Făcătorul ei. Oare a cere să se facă voia NATO este mai creștinește decît a cere să se facă voia lui Putin? Nu este aceeași nesocotire a lui Dumnezeu de ambele tabere? Urmăresc Biden sau Putin sfințirea Numelui lui Dumnezeu, împlinirea voii lui Dumnezeu și venirea Împărăției Lui Dumnezeu? Îl condamnăm pe Putin în numele civilizației occidentale, sau în numele moralei creștine? Iar dacă o facem în numele moralei creștine, n-ar trebui să denunțăm ca pe o civilizație antihristică întreaga civilizație occidentală actuală, care a instituit dreptul la avort, dreptul cuplurilor LGBT de a adopta copii, dreptul la eutanasiere (inclusiv a copiilor) ca drepturi ale omului? 

 

P.S. (Postat la 07.03.2022, ora 20:31) Întrucît editorialul dlui Bănescu pare că a fost eliminat între timp de pe site-ul agenției Basilica.ro, redau aici ultimul paragraf:

Într-un moment realmente crucial pentru Europa creștină în care democrația trebuie să rămână din punct de vedere politic sacrosanctă, creștinii, indiferent de confesiune, dar și toți oamenii uniți în jurul valorilor morale universale, valori care, asimilate, elimină ca un antidot din corpul social impulsul necontrolat spre crima în masă, atrocitatea ca hobby, agresiunea asupra vecinilor, anularea libertății și demnității persoanei umane, noi toți trebuie să trecem împreună proba curajului de a mărturisi la timp adevărul, de a ne opune ferm barbariei și de a lupta pentru salvarea cu orice preț a civilizației Decalogului și a culturii europene a Dialogului, în cadrele sănătoase ale cărora riscul grav de a spune în mod public binelui rău și răului bine se diminuează și chiar dispare.”

(pentru textul integral, vezi la https://www.stiripesurse.ro/vasile-banescu-crestinul-real-vs-crestinul-inchipuit-in-fata-ororii-razboiului_2273835.html)