Pagini

Oameni și Locuri

sâmbătă, 5 martie 2022

Cu Dumnezeu… înainte?


„Cu Dumnezeu înainte!” este o expresie pe care ortodocșii sunt înclinați să o folosească într-un sens magic. Nu știm încotro mergem, nu știm încotro ne duce istoria, dar dacă rostim formula magică suntem în siguranță, așa cum încerca să se convingă o profesoară de religie neliniștită de orientarea digitală a învățămîntului din România  (https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/educatie/cu-dumnezeu-inainte-160072.html; am comentat episodul la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/07/raul-si-oamenii-buni.html). Din cîte putem vedea însă de la o zi la alta, formula pare că întîrzie să-și facă efectul. Din acest motiv, unii dintre noi se străduie să o spună mai des, eventual chiar să creadă în ea, în timp ce alții s-au resemnat și tind să o abandoneze cu totul: asta e situația, ce să-i faci! Vorba aia, Doamne ferește de mai rău!

Mi se pare că expresiei îi este atribuită o eficacitate magică (adică puterea de a acționa pînă la urmă în virtutea unei mecanici cosmice de nepătruns rațiunii omenești), din două motive, strîns legate între ele și care se condiționează reciproc. Principala cauză este, desigur, substituirea credinței creștine cu o credință de tip magic, care presupune că mijloacele negative pot duce la rezultate pozitive prin intervenția unei forțe supranaturale. O astfel de magie realizează și ideologia. Deși aparent este politică, gîndirea ideologică este în esența ei religioasă, după cum observa părintele Alexander Schmemann:  

„Orice ideologie neagă libertatea individuală; îl sacrifică pe om unei utopii, unui adevăr desprins de viață. Ideologia este creștinismul rupt de Hristos, deși s-a născut și domnește în lumea creștină. Ideologia este respingerea prezentului de dragul viitorului; face din om un instrument al ideilor ideologiei. (Ideologia este interesată de modul în care omul poate fi folosit pentru scopurile «mele» sau «ale noastre».)

Ideologia este o cortină de adevăruri abstracte aruncată peste lume și peste viață care face imposibilă orice comunicare normală. Totul devine strategie sau tactică. Ideologia este mijlocul separat de scop, pe cînd Hristos anulează distincția dintre mijloc și scop. În Hristos scopul este Împărăția lui Dumnezeu revelată prin aceste mijloace: El, El Însuși, viața Lui.” (The Journals of Father Alexander Schmemann, 1973-1983, St. Vladimir’s Seminary Press, 2000, „Saturday, May 31, 1975”, trad. mea, G. F.)

Modul în care este folosită expresia „cu Dumnezeu înainte!” în lumea creștină ortodoxă este fie ideologic (în sensul descrierii de mai sus) în măsura în care se presupune că un „înainte” utopic este neapărat bun, fie magic în măsura în care exprimă credința că „înainte” poate fi făcut bun sau cel puțin suportabil prin simpla invocare a lui Dumnezeu, pe care-l așezăm „înainte” în mod mecanic, fără ca noi să ne propunem vreo clipă să-l urmăm pe Dumnezeu. Dimpotrivă, Dumnezeu este cel care ne urmează odată ce-l transformăm într-un mijloc al unui scop care ori ne aparține (chiar și atunci cînd nu facem decît să-l acceptăm odată cu una dintre ideologiile dominante), ori îl întrezărim printre valurile istoriei care ne poartă implacabil spre o direcție necunoscută.

Paradoxal, însăși formula „cu Dumnezeu înainte!” a devenit un mijloc de falsificare a creștinismului, de recunoaștere a separării vieții creștinului de viața lui Hristos: Dumnezeu este invocat în golul unei absențe cu care majoritatea creștinilor s-a împăcat deja, considerînd-o firească. Am în vedere aici al doilea motiv pentru care creștinii devin vulnerabili la oferta ideologică sau magică: înțelegerea greșită a trecutului determinată de diverse raportări defectuoase la istorie care au dus la crizele diferite ale creștinismului în Apus și în Răsărit, producînd diverse derive seculare, ideologice ale creștinismului liberal sau eșuări în afara istoriei în cazul creștinismului cosmic și panteist.

O conștiință creștină îl vede pe Dumnezeu în permanență prezent în istorie și mărturisește sensul suferinței umane raportînd-o la jertfa lui Hristos. O conștiință creștină întîmpină apropierea Împărăției cu fiecare nouă zi, recunoscătoare pentru că-l descoperă pe Dumnezeu prezent ca viață a lumii.

Într-o conversație recentă, băiatul meu observa că toate poveștile au magie, nu doar Harry Potter și întreaga literatură fantasy. De fapt, este magică orice poveste și orice întreprindere umană în care fie scopul, fie mijloacele, fie ambele se află dincolo de posibilitățile normale ale omului. După cum arăta C. S. Lewis, „Pentru înțelepții de odinioară problema principală era cum să procedeze pentru a conforma sufletul la realitate. Pentru magie și pentru știința aplicată deopotrivă, problema este cum să supunem realitatea dorințelor oamenilor” (C. S. Lewis, The Abolition of Man, Oxford, 1943, p. 52.)

Creștinismul este singura poveste care nu este magică în ciuda faptului că atît mijloacele, cît și scopurile pe care le propune sunt inaccesibile omului. Pentru că, în creștinism, deși omul poate fi în afara lui Dumnezeu și străin de Dumnezeu, Dumnezeu nu este niciodată în afara omului. De vreme ce Dumnezeu nu este niciodată în afara omului, înseamnă că pentru omul aflat în Dumnezeu nu mai există nici înainte, nici înapoi, iar înainte sau înapoi sunt de fiecare dată „cu Dumnezeu” pentru că sunt în Dumnezeul unit cu omul.