Pagini

Oameni și Locuri

sâmbătă, 26 martie 2022

Despre hotarele omului

 

În măsura în care recunosc domnia lui Dumnezeu, creștinii ar trebui să fie capabili să recunoască și să respingă orice formă de dictatură, adică orice formă de stăpînire care pretinde că deține atributele puterii absolute. De aceea, mi se pare tragic faptul că în timp ce condamnă astăzi în mod corect dictatura lui Putin și invazia rusească din Ucraina, aceiași creștini au folosit argumente creștine pentru a susține dictatura sanitară impusă sub pretextul pandemiei de covid. Inconsecvența lor morală și logică demonstrează că cine se înșală cu privire la binele suprem (sănătatea publică, respectiv drepturile omului), se înșală obligatoriu și în ce privește răul absolut (boala, respectiv Putin). Această confuzie îi permite răului mai mare să treacă cu atît mai neobservat cu cît se prezintă drept adevăratul bine: în cazul de față, societatea deschisă.

De ce ar insista asupra respectării granițelor tocmai ideologia care a făcut din anularea granițelor idealul suprem al omenirii? Nu este vorba doar despre desființarea granițelor teritoriale, ci mai ales despre desființarea hotarelor firii: dintre om și animal, dintre trup și suflet, dintre bărbat și femeie, dintre creat și necreat. Dictatura societății deschise face ca nimic să nu mai fie el însuși. Dubla măsură întrebuințată de creștini nu doar a compromis învățătura creștină, ci i-a permis ideologiei societății deschise să se folosească de creștinism, adaptîndu-l în acord cu propria ei viziune politică.

Recent, judecătoarea Ketanji Brown Jackson nominalizată de președintele Biden pentru Curtea Supremă a Statelor Unite a declarat public, în cadrul audierii din Senat, că nu știe ce este o femeie și că aceasta este o întrebare la care numai un biolog poate răspunde (https://www.youtube.com/watch?v=I3Jmv0vZvJ4). Refuzul de a răspunde la această întrebare ar trebui să facă pe orice om normal să o perceapă pe această judecătoare ca o amenințare pentru bărbați, pentru femei și pentru societate în genere. Dimpotrivă însă, tocmai refuzul de a răspunde la această întrebare legată de definiția femeii, adică de hotarele omului stabilite prin creație, o califică pe judecătoarea Ketanji Brown Jackson pentru funcția de judecător al Curții Supreme. Orice om normal ar percepe o astfel de nominalizare ca pe o agresiune existențială la adresa omului și societății. Orice om normal ar considera un stat care validează refuzul de a defini ființa umană ca pe un stat agresor la adresa existenței omului. Un astfel de stat au devenit astăzi Statele Unite. Este important să recunoaștem și să înțelegem acest lucru, în condițiile în care suntem tentați sau mai degrabă condiționați să credem că Putin reprezintă singura amenințare existențială la adresa omului.  

Într-adevăr, Soros l-a descris pe Putin ca pe o amenințare existențială la adresa Europei (https://www.theguardian.com/world/2014/oct/23/george-soros-russia-threat-europe-vladimir-putin). Dar în timp ce Putin este fără îndoială un dictator, nu pare că ar urmări exterminarea populației europene. Amenințarea existențială reală mi se pare mai degrabă cea la adresa constituției naturii umane. Cine o împiedică astăzi pe judecătoarea Ketanji Brown Jackson să recunoască ce este o femeie, să recunoască faptul că omul se diferențiază în două genuri pre-determinate biologic și psihologic, că omul se naște și nu devine bărbat sau femeie? Din cîte știu, Putin nu pare să încurajeze ideea larg răspîndită în civilizația occidentală, potrivit căreia omul își poate alege genul sau poate decide că nu are nici un fel de gen. Deși este evident un dictator, și crimele și abuzurile lui sunt incalificabile, nu Putin este cel care îi împiedică astăzi pe europeni să recunoască public că omul este o ființă creată ca bărbat și femeie de un Dumnezeu personal. Prin urmare, Putin nu reprezintă singura amenințare la adresa Europei. De ce creștinii din civilizația occidentală se tem să recunoască public ce este omul, ba chiar adaptează învățătura creștină la noua teologie politică a imperiului societății deschise? De ce creștinii din România au condamnat agresiunea rusă, în timp ce au justificat agresiunea biotehnologică asupra trupului și nu au denunțat nici o clipă proiectul dilematic al redefinirii adevărului? De ce ortodocșii condamnă doar dictatura politică a lui Putin și controlul pe care l-a impus asupra Bisericii Ortodoxe Ruse, dar ignoră complet dictatura spirituală care stăpînește prin agenții societății deschise asupra societății românești după ce au permis ca școala românească și Biserica Ortodoxă Română să cadă în mîinile acestor agenți?

Bineînțeles că invazia rusească din Ucraina este o oroare și a o justifica în termeni creștini înseamnă a adăuga blasfemie la crimă. După cum am scris și în postările trecute, intervenția militară a lui Putin nu a făcut decît să accelereze expansiunea imperiului societății deschise. Astfel, ritualul global al lepădării de Putin se face nu în numele unei viziuni creștine autentice, ci în numele drepturilor omului și al creștinismului umanist, mai precis în numele drepturilor și libertăților recunoscute și redefinite de societatea deschisă (vezi o precizare fundamentală a lui Francis Schaeffer, care observă că „dacă societatea – dacă statul acordă drepturile, atunci le poate lua oricînd înapoi – ele nu sunt inalienabile. Dacă statele dau drepturi, le pot schimba și le pot manipula. Dar acesta nu era punctul de vedere al Părinților fondatori ai acestei țări. Ei credeau, deși nu toți erau creștini, că există un Creator și că acest Creator a dat drepturile inalienabile – pe aceasta s-a întemeiat țara noastră și El ne-a dat libertățile pe care le avem încă – chiar și libertățile care sunt folosite acum pentru a distruge libertățile.” https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/03/francis-schaeffer-un-manifest-crestin.html). Ne lepădăm de Putin pentru a ne putea uni cu Soros. Majoritatea ortodocșilor educați și clasa de mijloc din România au căzut în această capcană pregătită de elita „conservatoare” în complicitate cu intelectualii progresiști. Cei care au văzut pericolul s-au retras din disperare în cîmpul minat al justificărilor creștine oferite de Putin.

Singura posibilitate de evitare a celor două curse constă în asumarea creștinismului ortodox integral. Această asumare a devenit însă aproape impracticabilă, fiind ascunsă de liderii ortodocși în spatele celor două soluții teologice recomandate ca sigure și eficiente: fie proiectul umanist, civilizațional euro-atlantist, fie respingerea ezoterică a lumii prin îmbrățișarea exclusivă a dimensiunii cosmice a ortodoxiei. Practic, liderii ortodocși au anulat misiunea Bisericii de prefacere a lumii și de vestire a Împărăției, transformînd Biserica într-un sistem alternativ, dar compatibil cu oricare dintre sistemele seculare care asigură nu doar funcționalitatea societății, ci și, prin proiecte teologic-politice anticreștine precum cel al societății deschise, mai ales evoluția omului și a societății.

Omul este o realitate predefinită. Dar pentru că este înzestrat cu libertate, predeterminările nu exclud posibilitatea redefinirii lui. Omul este definit prin scopul lui și poate fi redefinit prin respingerea scopului său originar în vederea atribuirii unor scopuri străine naturii sale. Această posibilitate a fost exersată în ortodoxia românească timp de treizeci de ani de două grupări principale: euro-intelectualii ortodocși autentici și pseudo-conservatorii ortodocși. Deși aparent opuse în intenții, cele două grupări erau unite de interesul de a-i atribui ortodoxiei o falsă direcție. Ambele echipe au colaborat de altfel în crearea marii diversiuni antimarxiste, care servea în moduri diferite intenției fiecărui grup: lupta pentru supremație în istorie, respectiv respingerea istoriei.

Atît ceea ce este omul, cît și ceea ce are (bunurile, drepturile inalienabile dăruite de Dumnezeu), au fost puse de ambele grupuri în slujba ideologiei care le servea scopurile: a umanismului secular cosmopolit sau a naționalismului mistic xenofob și antisemit. Această disponibilitate de a negocia adevărurile fundamentale despre lume și om au servit mai ales teologiei politice a societății deschise, care s-a folosit și a încurajat ambele grupuri care nu au făcut nimic altceva decît să spulbere, în beneficiul societății deschise, învățătura tradițională despre constituția omului și relația lui cu lumea și cu Dumnezeu.

În Ucraina, Putin a nesocotit drepturile inviolabile ale omului: a încălcat dreptul la viață, a distrus o mulțime de vieți, bunuri și destine. Din acest punct de vedere, Putin reprezintă o adevărată amenințare existențială. A încălcat granițele vieții și morții odată cu cele teritoriale. Dar înainte de această amenințare rusească, granițele firii au fost încălcate și la noi, precum în toată lumea occidentală, prin ideologia societății deschise fără ca, timp de peste 30 de ani, nici măcar un singur reprezentant al BOR să denunțe această ofensivă demonică. Această invazie nu ne-a luat doar ceea ce aveam (proprietăți, libertate economică, suveranitate, mijloace de producție), ci ne-a răpit și ceea ce suntem, ne-a anulat adică identitatea națională, culturală și religioasă. Sigur că umanitatea omului este rănită atunci cînd îi încalci libertatea și independența, așa cum se-ntîmplă în Ucraina; dar cu cît mai mult nu este rănită umanitatea omului căruia îi este refuzat adevărul concentrat în învățătura creștină?

Este emoționantă rezistența ucraineană în fața efortului de rusificare forțată. Nu știu în ce măsură au opus ucrainenii vreo rezistență sorosificării efectuată mai puțin cu tancul și mai mult cu think tankul. Într-un război cultural, agresorul încalcă nevăzut granițele politice și în mod vizibil granițele culturale. Inviolabilitatea fizică este respectată, cel puțin în anumite faze ale războiului cultural, pentru că este atacată și subminată inviolabilitatea culturală, spirituală.

Inviolabilitatea fizică și spirituală sunt asigurate de adevărul cel mai înalt al unui popor. Adevărul cel mai înalt al unui popor și temelia oricărui alt adevăr este adevărul spiritual, care-i asigură poporului atît hotarele fizice, cît și cele spirituale. De aceea, distrugerea propriului adevăr spiritual duce la supunerea întregului popor față de adevărul spiritual al învingătorului. Vechile adevăruri existențiale sunt înlocuite de noile adevăruri existențiale. O dictatură culturală poate trece astfel nerecunoscută ca dictatură, fiind percepută mai degrabă ca o reală eliberare culturală.

Poziția lui Putin care susține că apără militar adevărul spiritual al Răsăritului în fața minciunii spirituale a Apusului este la fel de falsă ca poziția Vestului care pretinde că apără demnitatea omului în fața agresiunii barbare a Rusiei. Pentru că omul este făcut trup și suflet, bărbat și femeie, inviolabilitatea lui fizică este solidară cu inviolabilitatea lui spirituală. Dacă o încalci pe una, ai încălcat-o și pe cealaltă. Nu poți pretinde că aperi demnitatea omului cînd redefinești natura umană ca realitate fluidă și cînd faci din deviațiile sexuale un criteriu de normalitate așa cum nu poți pretinde că aperi adevărul culturii tradiționale bombardînd o țară vecină pentru că se aliază cu adversarii tăi.

Societatea deschisă condamnă încălcarea granițelor teritoriale ale Ucrainei tocmai pentru că le stăpînește spiritual, prin convertirea culturii ucrainene la adevărurile spirituale ale noii normalități. Dar inviolabilitatea persoanei umane cere respectarea hotarelor trupului și sufletului omului. Toți cei care au aprobat intervenția militară asupra trupului din ultimii doi ani sub pretextul pandemiei, condamnă acum intervenția militară rusă asupra inviolabilității teritoriale a Ucrainei. Cei care au justificat în termeni creștini agresiunea biotehnologică asupra vieții, condamnă acum agresiunea rusească asupra trupului inviolabil al unei țări vecine. În numele iubirii creștine de aproapele, acești creștini ortodocși au fost de acord timp de doi ani ca aproapele să fie arestat, izolat, desfigurat (de mască), terorizat mediatic, vaccinat și expus unor experimente bio-medicale. Invazia din Ucraina ne-a demonstrat însă că pot exista și excepții: astfel, în numele aceleiași datorii creștine față de aproapele, locuitorii ucraineni sunt sacri, intangibili, iar integritatea și libertatea lor sunt absolute și inviolabile. Atunci cînd știința o cere, creștinii par dispuși să facă orice concesii în legătură cu drepturile inalienabile ale omului. Natura, adică Dumnezeu, afirma panteismul iluminist; Știința, adică Dumnezeu, precizează ortodoxia iluministă de astăzi, într-o suprapunere de planuri care a determinat distrugerea lumii și întemeierea sistemului ca înlocuitor al lumii (sper că voi reuși să revin asupra acestei idei într-o dezvoltare viitoare).

Este evident de ce condiționarea libertății prin agresiune militară nu poate fi susținută în condițiile unei gîndiri normale, și cu atît mai puțin într-un cadru creștin, deși ar fi fost o ironie tragică a istoriei ca un dictator să devină în mod real (nu doar propagandistic, cum s-au pretins toți dictatorii din istorie) singurul apărător al libertății. Însă de ce condiționarea libertății prin vaccinare a putut fi și este încă justificată în termeni creștini?

Creștinii care acceptă dreptul autorității politice de a încălca granițele libertății și demnității umane sub pretextul asigurării sănătății publice, dar refuză acest drept revendicat de Rusia în numele asigurării stabilității și securității globale au subordonat învățătura creștină ideologiei drepturilor omului sau le suprapun, confundîndu-le. Teologii societății deschise se folosesc în mod ilicit de drepturile omului pentru a desființa definiția creștină a omului; teologii lui Putin se folosesc în mod ilicit de definiția creștină a omului pentru a desființa drepturile omului. Deși îl condamnă în mod corect pe Putin, ortodocșii români o fac de fiecare dată printr-una dintre aceste două erori. Ei au ajuns în această situație pentru că, în esență, fie au separat viața trupului de cea a sufletului, fie au subordonat sufletul ordinii fizice. Prin urmare, se regăsesc aici cele două categorii dominante din ortodoxia românească, misticii și seculariștii, unii pretinzînd că nu mai sunt în lume, ceilalți străduindu-se să nu fie nicăieri altundeva (părintele Schmemann a insistat asupra acestor două grave erori din Biserică; vezi o descriere a celor două tipuri de mentalitate din perspectiva raportării la istorie și eshatologie la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2009/11/despre-nadejdea-crestina-o-apologie.html; vezi mai pe larg la https://www.schmemann.org/byhim/betweenutopiaandescape.html, traducerea în română la http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Alexander_Schmemann_Intre_Utopie_si_Evadare.htm). Sub presiunea acestor două grupări, ortodoxia românească este în același timp trasă spre modelul apusean al civilizației lipsită de rădăcini spirituale creștine și împinsă către o tradiție mistică care refuză sfidător orice responsabilitate socială. Aceste două forme de rătăcire se manifestă cu atît mai convingător nu doar pentru că cele două proiecte se recomandă uneori reciproc, ci mai ales pentru că modelul autentic al atitudinii ortodoxe ne devine tot mai străin și mai îndepărtat.