Învierea este precedată de moarte. Murind în noi înșine, înviem în noi înșine. Murind în Hristos, primind moartea lui Hristos pe care El a luat-o de la noi asupra Sa pentru ca noi să nu mai murim pentru noi, înviem în Hristos.
Toți înviem, dar nu toți înviem în Hristos. Pentru a învia în Hristos nu avem nevoie doar de Hristos, ci, în mod esențial, avem nevoie de Hristosul răstignit. Iar la Hristosul răstignit ajungem prin Crucea Lui.
Unde găsim Crucea Lui? O găsim doar în Biserică, acolo unde este Trupul Lui. Din acest motiv, satana nu lucrează doar în lume, pentru a-i ține pe oameni departe de Hristos, ci mai ales în Biserică, pentru a separa Crucea de Hristos, Jertfa de Înviere.
Răspunsul la problema suferinței, păcatului și morții nu este Învierea. Este Crucea lui Hristos, prin care suferința, păcatul și moartea sunt biruite. De aceea, alternativa la Cruce este oferită atît de lume, cît și de lideri creștini. Petru însuși i-a propus Domnului o asemenea alternativă (Matei 16, 22-23).
Fiul se aduce Tatălui neîncetat mai înainte de veci prin ascultare. Prin Cruce, îl aduce și pe om înaintea Tatălui. Îl aduce astfel pe om la viața pe care omul a pierdut-o prin neascultare. Îl aduce la viața la care omul nu se mai poate aduce singur. Pe Cruce, Fiul întrupat aduce Tatălui viața care nu putea muri pentru a o putea transmite, înviată, omului care moare și învie doar pentru sine în vederea unei morți veșnice. Din Sf. Potir nu ne împărtășim cu optimism, bunătate, candoare, generozitate. Nu ne împărtășim cu „partea plină a paharului”. Ne împărtășim cu sîngele Trupului înviat al lui Hristos.
De ce avem nevoie să ne împărtășim cu sîngele lui Hristos? Pentru că doar astfel putem deveni hristoși. De ce trebuie să devenim hristoși și în trupul nostru? Pentru că omul este și trup, nu doar suflet. Omul întreg trebuie să se aducă Tatălui, dar nu se poate oferi Tatălui decît în stare de fiu, decît în Fiul. Nu ne împărtășim ca să ne meargă bine, nu ne împărtășim ca să fim feriți de rău, nu ne împărtășim ca să ne întărim trupește și sufletește. Ne împărtășim ca să ne putem aduce Tatălui în Hristos, pentru ca Tatăl să ne întoarcă înviați în Hristos.
Din acest motiv, satana urăște Crucea și Jertfa lui Hristos. Ne oferă nenumărate alternative. Le întîlnim și în ortodoxie, fie sub forma ortodoxiei terapeutice despre care vorbește Dreher (subiect evitat cu grijă însă de oamenii sistemului bisericesc, care urmăresc strict asigurarea dependenței credincioșilor de sistem), fie sub forma „jertfei legionare”, fie sub forma jertfei neoliberale pe altarul capitalismului global etc. Am întîlnit recent această ortodoxie alternativă în Pastorala de Sf. Paști al PS Ignatie (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/04/pastorala-despre-invierea-lui-plesu.html ; mi se pare sugestiv în acest context faptul că una dintre cele mai severe critici a filmului lui Mel Gibson Patimile lui Hristos a venit din partea dlui Andrei Pleșu https://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=8181 ; vezi o replică care, spre deosebire de văicărelile simpliste ale dlui Pleșu, este nu doar informată cultural, ci mai ales creștină la https://gandeste.org/politica/patimile-cu-dezacordul-domnului-plesu/39235/).
Ortodoxia alternativă ne vorbește despre bunătatea din noi, despre divinitatea din noi. Contrar opiniei generale, răspîndită și printre creștinii ortodocși, diavolul nu ne vrea răi. Ne vrea buni. Și adevărul este că putem fi buni, generoși, înțelegători, dar aceste calități vor fi întotdeauna ale noastre și ne vor despărți de Hristos chiar dacă ne vor uni între noi. Putem fi umani și este o chestiune de timp pînă cînd ortodoxia românească va asuma o variantă „creștină” de transumanism, recomandînd, în sens terapeutic și în vederea îmbunătățirii omului, „crucile” alternative care ne țin departe de Tatăl.