Cei doi ucenici, Luca și Cleopa, vorbesc pe drumul spre Emaus despre moartea lui Hristos, dar și despre ultimele știri aduse chiar în zorii acelei zile de femeile mironosițe, care pretindeau nu doar că mormîntul era gol, ci și că au dat acolo peste doi îngeri care le-ar fi zis că Hristos este viu; ciudățenia poveștii era sporită de faptul că Petru, verificînd mormîntul, a găsit giulgiurile pe jos (Luca, cap. 24). Cei doi ucenici sunt întrerupți însă de un necunoscut, curios să afle despre ce vorbeau. Ucenicii se opresc, „cuprinși de întristare” (Luca 24, 17), pentru a-l lămuri, reproșîndu-i ignoranța: Ești căzut din lună? Cum se poate să nu pricepi despre ce vorbim? Cum se poate să crezi că ar putea fi vreun alt lucru despre care să vorbim? Cum se poate să nu știi că vorbim despre cel care urma să salveze totul, despre „Cel ce avea să izbăvească pe Israel” (Luca 24, 21)? Dar e deja a treia zi de cînd arhiereii l-au omorît. E a treia zi de cînd totul s-a terminat. De-acum nimic nu mai înseamnă nimic. Deși, niște femei „ne-au înspăimîntat” cu vedenii de îngeri care le-ar fi zis că Hristos este viu…
Bucuria pascală nu este adusă doar de simpla veste a învierii lui Hristos. Dacă ar fi așa, atunci și învierea lui Lazăr ar trebui să ne bucure în aceeași măsură. Bucuria pascală este legată de identitatea lui Hristos, este legată de învierea Celui care are puterea de a le face pe toate noi (Apoc. 21, 5) De aceea, Sărbătoarea Învierii nu este „sărbătoarea transgresării” celor trei momente în care, potrivit dlui Andrei Pleșu, Hristos și-a pierdut bucuria și curajul (în Grădina Ghetsimani și pe Cruce, https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/trei-cuvinte-ale-invierii). Nu este nici „sărbătoarea a două îndemnuri («Bucurați-vă!», «Nu vă temeți!») și a unei promisiuni («Cu voi sînt…»)”. Credința adevărată este altceva „decît a fi capabil de bucurie în plină încercare, a fi neînfricat în vremuri înfricoșate și a te simți mereu asistat, în efortul tău, de Ochiul suprem”; asta nu înseamnă credință adevărată, înseamnă să fii pozitiv. După treizeci de ani de ortodoxie pozitivă, deschisă, vestită de dl Pleșu și creștinii formați de d-sa, o regăsim în mod obișnuit în mărturisirea de credință a ortodoxiei românești de astăzi:
„Un ajutor binevenit este și cel sufletesc, al căldurii oferite de un zâmbet, de o îmbrățișare, de încurajarea că totul va fi bine. «Let’s stay positive», ne îndeamnă Eva. Acest lucru se întâmplă și la Mănăstirea Petrova, care a rămas un pol pozitiv, un pol al binelui, sălaș de pace și căldură sufletească pentru cei greu încercați, pol de iubire care trece de orice barieră lingvistică, națională sau de altă natură, un pol al umanității.” (https://ziarullumina.ro/societate/reportaj/manastirea-petrova-un-pol-al-umanitatii-in-vremuri-de-refugiu-169827.html ; foarte probabil, refugiata ucraineancă care a reclamat recent un comportament nepotrivit al starețului acestei mănăstiri a fost doar surprinsă de o ortodoxie atît de deschisă).
Credința adevărată este credința în Cel care este Adevărul însuși. Tocmai această credință a fost pusă în discuție, subminată, pironită în dileme vechi și noi de intelectualii ortodocși, mireni sau clerici, formați la școala Pleșu. Bucuria, credința și nădejdea creștină nu sunt amenințate doar de gardienii care blochează accesul la Învierea lui Hristos, cum afirmă în mod parțial corect PS Ignatie al Hușilor în actuala Scrisoare pastorală la Învierea Domnului (https://episcopiahusilor.ro/invierea-lui-hristos-si-falsii-gardieni#_ftn7). Ele sunt pervertite mai ales de cei care ascund trupul lui Hristos pentru a-l înlocui cu cel al „intelectualului creştin al României”, Andrei Pleșu (https://episcopiahusilor.ro/invierea-lui-hristos-si-falsii-gardieni#_ftn7; practic, Pastorala de Sf. Paști de anul acesta a PS Ignatie nu este decît o aplicație a gîndirii ortodoxe pozitive a celor „Trei cuvinte ale Învierii”, text publicat de dl Pleșu inițial în aprilie 1991, reluat în mai 2021 https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/trei-cuvinte-ale-invierii și preluat și dezvoltat în pastorala ierarhului Hușilor din 2022).
O ortodoxie pozitivă, deschisă, optimistă poate fi la fel de întunecată ca una negativă, închisă, resentimentară, dacă bucuria și nădejdea ei nu sunt întemeiate în Adevărul răstignit. „Bucuria, iubirea și lumina din inimile oamenilor” nu sunt neapărat diferite de „invidie, ură și calomnie”, cum pare să creadă PS Ignatie; la fel de bine, pot avea aceeași sursă atunci cînd omul crede cu adevărat într-un hristos mincinos. Credința adevărată nu înseamnă să crezi cu adevărat, ci în primul rînd să crezi în Adevăr. Iar acest Adevăr nu este amenințat doar de cei care pretind că nu există, ci mai ales de cei care pretind că lumea poate fi salvată doar prin atribuirea curajoasă și bucuroasă de sensuri „într-un pustiu fără orizont și fără însemnătate” (https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/trei-cuvinte-ale-invierii).
