Există o ierarhie a slujirii și o ierarhie a stăpînirii (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2016/02/lupta-de-clasa.html). Slujirea este posibilă doar în libertate; stăpînirea doar în lipsa ei.
Desigur, cîtă vreme rămîne căzut, adică în minciună, omul confundă libertatea cu autonomia. Căderea este cădere din Adevăr, Cale și Viață. Libertatea este imposibilă în afara Adevărului. Nu doar că omul nu se naște liber, dar nici măcar nu are percepția libertății, cu toate că este făcut pentru libertate (Romani 8, 21). Libertatea se descoperă odată cu Adevărul și doar în Adevăr. Dacă ne naștem liberi, ne naștem doar în Biserică. Biserica ne naște liberi pentru că doar Biserica trăiește în libertate. Libertatea un poate fi limitată sau restrînsă: prin Edictul din 313, Biserica nu a primit libertate, ci a încetat să mai fie prigonită pentru că elibera omul de sub stăpînirea autonomiei. Libertatea însă nu este niciodată limitată de libertatea celorlalți, ci cu atît mai eliberatoare. Libertatea nu se raportează la drepturi și obligații, ci la iubire și jertfă.
Astăzi Biserica este prigonită în măsura în care nu respectă principiul autonomiei. Principiul autonomiei stă la baza societății deschise. În mare măsură, BOR a fost în ultimii douăzeci de ani reîntemeiată pe acest principiu. A evitat astfel prigoana, dar a pierdut libertatea. BOR a devenit astfel o biserică ortodoxă deschisă, o instituție esențială a societății deschise.
Doar omul liber poate fi guvernat. A guverna vine de la termenul grec kubernáo, a cîrmi. Liderul nu este doar un slujitor (ministru), ci mai ales un slujitor care conduce pe un drum. Toți liderii politici, culturali sau religioși de astăzi sunt slujitori ai autonomiei, disputîndu-și și amenințîndu-și limitele autonomiei și conducîndu-și societățile, naufragiate deja prin cultivarea autonomiei, spre o pierzanie tot mai sigură. Doar cei care sunt deja pe cale pot fi guvernați. Guvernarea respectă libertatea omului pentru că depinde de libertatea lui.
Doar autonomia poate fi limitată sau restrînsă. Reducerea sau pierderea autonomiei nu determină reducerea sau pierderea libertății, din simplul motiv că o conștiință autonomă este cu atît mai lipsită de libertate cu cît se bucură de o autonomie mai mare. Omul căzut nu-și poate apăra autonomia: autonomia individuală este subordonată autonomiei mai puternice, a unui alt om, a unei instituții, a statului sau a societății.