Omul simplu nu este omul care se mulțumește cu puțin și în nici un caz omul care se mulțumește cu lucruri ieftine. Omul simplu este omul care se mulțumește cu lucrurile simple.
Lucrurile simple nu sunt lucrurile comune sau ușor accesibile. Lucrurile simple sunt lucrurile dăruite deja; ele ne sunt la îndemînă doar ca daruri și ne sunt străine ca orice altceva.
Lucrurile simple corespund simplității sufletului. Simplitatea sufletului nu desemnează doar natura unitară, necompusă și indivizibilă a unei substanțe raționale. Dincolo de simplitatea lui metafizică, sufletul este marcat de o simplitate teologică care este tainică și personală. Simplitatea teologică a sufletului decurge din faptul de a fi creat după chipul și asemănarea unui Dumnezeu personal. În virtutea acestei simplități, sufletul poate sesiza simplitatea naturală a lumii și poate intui simplitatea supranaturală a lui Dumnezeu.
Experiența
simplității lumii generează un mod tradițional de viață. Tradiția este celebrare
a începutului. Începutul este simplu, iar el este celebrat prin lucrurile simple, adică prin lucrurile care îi sunt proprii. Doar lucrurile care păstrează lumina începutului sunt simple. De aceea le mai numim și lucruri tradiționale.
Fără început nu există permanențe. Criza omului netradițional
este determinată de pierderea începutului. Omul netradițional și-a pierdut
simplitatea odată cu începutul, pe care încearcă la nesfîrșit să-l reconstruiască
ideologic. Omul netradițional confundă începutul cu un restart nu doar pentru
că și-a pierdut capacitatea de a sesiza simplitatea începutului, ci și din
disperare: nu există speranță în afara începutului. Și chiar dacă fiecare nou
restart își consumă speranța care l-a generat, omul netradițional va continua
să trăiască în cercul disperării format în jurul unui început care îi scapă.