Din solidaritate cu UE trebuie să renunțăm la o parte din gazul, energia electrică, apa, pădurile, hrana și libertatea noastră. Nu m-ar surprinde dacă în viitor lista ar include și organe ale corpului, o parte din copiii și din viața noastră, care va rămîne de calitate doar în măsura în care se va încheia odată cu momentul pensionării.
Calitatea de membru al unui organism suprapersonal presupune renunțarea la
atributele și membrele personale. Prioritatea o are organismul căruia îi aparții în
calitate de organ a cărui impotranță este determinată de organism. Cînd aparții
unui organism care este deopotrivă politic și spiritual, atunci nu doar ceea ce
ai, ci și ceea ce ești îi aparține organismului respectiv. Lucrul este valabil atît în ce privește corpul personal al Bisericii, cît și corpurile impersonale ale instituțiilor seculare care devin tot mai religioase pe măsură ce devin mai globale și mai deschise.
Pentru ca oamenii să renunțe la ceea ce sunt și la ceea ce au trebuie să nu-și mai aparțină lor înșiși. Pentru a putea renunța la ceea ce ești, trebuie să fii deja înstrăinat de tine însuți, mai precis de sufletul tău.
Poți renunța la un rinichi, dar nu poți renunța la o parte din sufletul tău. Întrucît sufletul nu poate fi împărțit, el se pierde cu totul ori se salvează cu totul.
Sub pretextul salvării sufletului, dementorii care stăpînesc în prezent Biserica Ortodoxă Română îl răpesc pentru a-l depune în camerele spirituale ale Catedralei Mîntuirii Neamului.
Sufletul se pierde atunci cînd este stăpînit de satana. Solidaritatea cu instituții și organizații potrivnice omului se realizează cu atît mai ușor cu cît cei care trebuiau să asigure participarea oamenilor la trupul Adevărului au devenit solidari cu satana.