Faptul că unii intelectuali de dreapta din România sunt pro-life și celebrează în aceste zile decizia Curții Supreme a SUA din procesul Dobbs v. Jackson Women's Health Organization (https://en.wikipedia.org/wiki/Dobbs_v._Jackson_Women%27s_Health_Organization) nu-i face neapărat conservatori și cu atît mai puțin tradiționali (lumea ortodoxă românească este dispusă să treacă cu vederea oroarea intelectualilor ortodocși față de creștinismul tradițional, pe care-l asociază cu intoleranța și violența de tip taliban; faptul este suficient pentru a înțelege ușurința cu care acești intelectuali au ajuns să reprezinte modelul de intelectual creștin în BOR). Sigur, ei vor semnala și deplînge aversiunea taberei progresiste față de creștinism în general și față de familie în special, dar nu vor recunoaște niciodată premisa fundamentală care stă la baza viziunii seculare despre lume: omul este ființa care se poate auto-depăși, care se transformă și se redefinește în mod nelimitat, adică în mod liber. Neoliberalii ortodocși din România nu vor recunoaște această premisă din simplul motiv că o împărtășesc (împreună cu neognosticii ortodocși, pentru care omul se auto-depășește prin iluminare și descoperire de sine; publicația Patriarhiei Române, Ziarul Lumina, ne oferă în mod regulat și modelul acestei noi personalități: https://ziarullumina.ro/societate/psihologie/gasirea-identitatii-si-stabilirea-valorilor-158300.html).
După cum arată Matthew Schmitz (fondator și editor al publicației Compact, https://www.compactmag.com/),
„[Cei care au criticat decizia din procesul Dobbs prin proteste de stradă] făceau apel la asocierea îndelungată din mintea americanilor dintre avort și progres. De mai bine de un secol, această asociere a lucrat în avantajul susținătorilor avortului, dînd cauzei lor o aură de inevitabilitate. Inversarea deciziei din Roe pune în pericol acest impuls. Pentru cei care se declară pro-choice, nu doar avortul, ci întreaga lor viziune asupra progresului este acum pusă la îndoială.” (Matthew Schmitz, “Handmaids of Capital”, https://compactmag.com/article/handmaids-of-capital).
Atunci cînd se opun progresiștilor, intelectualii români de dreapta nu o fac de pe pozițiile gîndirii tradiționale creștine (în ciuda aparențelor, gruparea reprezentată de Andrei Pleșu nu asumă creștinismul tradițional, ci tradiția universală a filozofiei perene care verifică adevărul creștin în timp ce-i rămîne superioară), ci de pe pozițiile unui progresism creștin, adică în numele unui progresism aparent superior întrucît admite și o dimensiune religioasă. Familia trebuie apărată nu pentru că reprezintă garanția unei dezvoltări morale și armonioase a copiilor, ci pentru că este asociată progresului așa cum pentru progresiști avortul este un motor al progresului, după cum observă Schmitz. Însă această dimensiune religioasă este valoroasă și justificată pentru intelectualii neoliberali ortodocși doar în măsura în care aduce plus-valoare, adică în măsura în care permite dezvoltarea capitalului și libertatea pieței. Caracterul central al capitalului și pieții din viziunea intelectualilor ortodocși neoliberali corespunde centralității filozofiei perene a neognosticilor, ambele perspective contribuind în mod diferit, dar la fel de radical, la deformarea viziunii ortodoxe din cadrul BOR. În ambele cazuri, fie ca celebrare a civilizației și prosperității globale, fie ca celebrare a comorilor înțelepciunii universale, gîndirea creștină este făcută să slujească unor scopuri care o înstrăinează și o falsifică.
Tocmai pentru că împărtășesc aceeași premisă fundamentală, intelectualii ortodocși neoliberali și cei neognostici se raportează la revendicările seculare atît ca la o formă inferioară de cultură, cît și ca la un atac asupra ordinii capitaliste, refuzînd să identifice motivațiile profunde de natură spirituală ale atitudinii progresiste. Pentru intelectualii ortodocși neoliberali, feminismul, BLM și celelalte mișcări revoluționare actuale nu sunt ilegitime pentru că susțin o falsă viziune despre om, ci pentru că reprezintă un atac asupra capitalismului. Însă după cum arată Matthew Schmitz în articolul citat,
„Feminismul, care pe vremuri proiecta alternative la capitalism, este în prezent invocat pentru a justifica forma actuală a capitalismului. Feminismul maximizează profiturile promițînd în același timp eliberarea. Distrugerea venitului de bază al familiei [„family wage”], salutată ca un semn de progres pentru femei, a creat un fond de muncă mai mare și mai ieftin.”
Există de altfel un feminism tacit practicat de organizațiile ortodoxe pro-life, care lasă impresia că urmăresc să înlocuiască prezența tatălui din viața de familie cu cea a specialistului (psiholog, consilier, agent social), profitînd de vulnerabilitatea unor femei însărcinate ori mame (singure sau aflate într-o relație tensionată). Este o formă abilă de reorientare lucrativă a feminismului și totodată de a-l păstra sub controlul Bisericii, făcîndu-l incapabil să amenințe stabilitatea pieței și establishmentul cultural de dreapta. Mai mult, prin intermediul neognosticilor care controlează BOR de peste un sfert de secol, feminismul este transformat într-un aliat al spiritualității New Age. După cum subliniază Matthew Schmitz pe baza studiului lui Kristin Luker (Abortion and the Politics of Motherhood),
„«Viziunea pro-choice nu este centrată în jurul unei ființe divine, ci mai degrabă în jurul credinței în cele mai înalte abilități ale ființelor umane.» Pentru intervievații pro-choice ai lui Luker, «rațiunea – capacitatea umană de a folosi inteligența, mai degrabă decît credința, pentru a înțelege și a modifica mediul înconjurător – se află în centrul lumii lor». Prin urmare, ei cred că «oamenii ar trebui să-și folosească intelectul pentru a rezolva problemele existenței umane» și consideră smerenia mărturisită a celor pro-life ca pe un fatalism care stă în calea progresului.”
Pentru unul dintre intelectualii ortodocși susținuți de clerul ortodox, Miorița stătea în calea progresului (https://www.contributors.ro/despar%C8%9Birea-de-miori%C8%9Ba-viciul-fatalismului-%C8%99i-imperativul-innoirii/): contemplativitatea, înțelegerea cuprinzătoare a istoriei și recunoașterea judecății divine, semnul unei responsabilități creștine tradiționale reprezintă atît pentru neoliberalii ortodocși, cît și pentru neognosticii ortodocși amenințări directe la adresa rațiunii umane ca putere de transformare a lumii, pentru neoliberali, și de transformare a sinelui, pentru neognostici. Din acest motiv, progresismul nu va fi recunoscut în convingerile lui metafizice de cele două grupări de intelectuali ortodocși; mai mult, adevăratul adversar nici măcar nu-l reprezintă pentru ei liberalismul secular, ci gîndirea ortodoxă tradițională. Preluarea controlului asupra BOR le-a permis celor două grupuri atît redefinirea concepției ortodoxe tradiționale despre lume și om, cît și împiedicarea formulării acestei viziuni tradiționale.
Opoziția intelectualilor ortodocși liberali la liberalismul secular nu este una legată de scop, ci una legată de mijloace. Și unii, și alții urmăresc să subordoneze individul capitalului, pieței și statului. Diferența este că în timp ce progresiștii fac asta prin intermediul mass-media, al școlii (pe care o controlează la toate nivelurile de învățămînt) și prin instituții publice de cultură (biblioteci publice, posturi de radio precum Radio România Cultural, publicații culturale finanțate de Ministerul Culturii), liberalii ortodocși se folosesc de BOR (adică de ierarhii și teologii oportuniști, de asociații ortodoxe, de editurile Patriarhiei, de presa bisericească și de instituțiile ortodoxe de învățămînt). Toate căile existente de transmitere ale adevărului sunt în acest moment controlate de aceste două grupări aparent opuse (intelectualii seculari pe de o parte și cei ortodocși neoliberali împreună cu cei neognostici, pe de alta), dar care în realitate se asigură că adevăratul sens al vieții omului rămîne ascuns, în timp ce sensul fals al prosperității și progresului nesfîrșit rămîne să definească noua viziune ortodoxă.