Majoritatea creștinilor consideră că desfrînarea e ceva legat de sex. Desfrînarea este rea pentru că este legată de ceva rău, adică de sex.
De fapt, în creștinismul apostolic (care ne este ascuns de noul creștinism idolatru), desfrînarea nu are nici o legătură directă cu sexul, ci cu idolatria. Desfrînatul slujește unui idol: el însuși. După cum observa Nicolás Gómez Dávila, „în fond, nu există decît două religii: aceea a lui Dumnezeu și aceea a omului, și nenumărate teologii” (Marginalii la un text implicit, Limes, Cluj, 2020, p. 44). Umanitatea, cultura, banul, civilizația, spiritualitatea, tehnologia, progresul, pacea universală, societatea deschisă, piața liberă nu sunt decît prelungiri diferite ale religiei omului.
În creștinismul tradițional, religia omului era o închinare la satana. Astăzi, această religie nu doar a înlocuit creștinismul tradițional, ci pretinde că este creștinismul tradițional autentic. Dialogul despre care vorbea Gómez Dávila atunci cînd nota că „istoria modernă e dialogul dintre doi oameni, unul care crede în Dumnezeu, altul care se crede dumnezeu” (Marginalii …, p. 110), s-a încheiat între timp prin monologul celui care se crede dumnezeu. Cei care cred în Dumnezeu vorbesc de pe margine sau chiar în urma celor care definesc astăzi creștinismul. După cum arăta tot gînditorul columbian, „astăzi, bătălia împotriva răului e de ariergardă.” (Marginalii …, p. 26)
Omul ajunge la idolatrie atunci cînd nu-i mai slujește lui Dumnezeu. Noua ortodoxie preferă să asocieze idolatria cu materialismul, dar în fapt idolatria este cu atît mai convingătoare cu cît este mai spirituală. Poți fi idolatru indiferent că-i slujești trupului, sufletului sau duhului său. În schimb, în creștinismul care ne este ascuns de elita idolatră laică și clericală, trupul, sufletul și spiritul omului sunt ale lui Dumnezeu, după cum insistă Sf. Ap. Pavel: „Bucatele sunt pentru pîntece şi pîntecele pentru bucate și Dumnezeu va nimici și pe unul și pe celelalte. Trupul însă nu e pentru desfrînare, ci pentru Domnul, și Domnul este pentru trup.”
De aceea, chiar dacă noul ortodox de astăzi postește, el nu pare atent la faptul că ține post nu pentru Domnul, ci pentru un suflet stăpînit deja de duhurile desfrînate care-l asigură că va fi ca Dumnezeu.