Un păcat descoperit la unul dintre noi descoperă păcatele celorlalți, în sensul că îi face pe cei din jur mai conștienți de propriul păcat. Atunci cînd omul nu-și mai vede păcatul, este necesar ca descoperirea păcatului să fie publică, fie prin intervenția directă a Bisericii, fie prin lucrarea proniei. Prin descoperirea publică a păcatului, omului respectiv i se dă o șansă de îndreptare. Iar odată cu el primesc această șansă toți aceia dintre noi care cu ocazia respectivă ne-am descoperit păcatul.
Dar prima condiție pentru îndreptarea păcătosului este recunoașterea păcatului ca păcat, și anume ca înstrăinare de Dumnezeu și rănire a propriei ființe și a aproapelui, chiar și atunci cînd acesta nu a fost afectat în mod direct. Din nefericire, în mediul ortodox de astăzi, a recunoaște păcatul înseamnă a arunca cu piatra. În felul acesta nu facem decît să ne înlesnim căderea și să ne împiedicăm îndreptarea.