Pagini

Oameni și Locuri

joi, 15 septembrie 2022

Despre răul cel mai mare

 

Răul cel mai mare te lovește cînd ești cel mai slab. Din acest punct de vedere, comunismul a fost o joacă de copii față de răul care ne-a încolțit începînd cu 1990.

Comunismul a fost o forță a răului. Contrar părerii generale, scopul răului nu este nimicirea omului, ci supunerea lui, în-răirea omului prin înstrăinarea lui de Dumnezeu. Răul urmărește transformarea omului în altceva decît omul. Răul este trans-umanist. Trans-umanismul nu este o nouă formă de umanism. Trans-umanismul este esența umanismului.

Dar în ciuda idealului „omului nou”, scopul comunismului nu a fost transformarea omului. Scopul comunismului a fost slăbirea omului.

În 1989 s-a considerat că omul era suficient de slăbit pentru a fi transformat. Un om slăbit este un om care refuză să mai crească. Un om care refuză să mai crească fie se lasă pradă degenerării, fie își dorește transformarea (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/09/sensul-schimbarii.html) pe care o vede ca antidot unic împotriva descompunerii la care îl expune starea sa de slăbiciune.  

Doar niște oameni slăbiți ar putea crede că răul cel mai mare a fost cel adus de comunism. O parte dintre ei se lasă pradă degenerării, iar restul caută să se salveze prin transformările diverse oferite de cei care continuă să denunțe răul absolut al comunismului.