Nu se poate sta drept într-o stare căzută, ci doar nedrept. Întrucît adevărul îi arată starea ei nedreaptă, lumea căzută îl percepe ca pe singura amenințare existențială.
Pentru lumea căzută, adevărul este mai periculos decît moartea. Lumea căzută este împăcată cu moartea și pretinde că o poate ignora sau chiar păcăli prin „nemurirea” păstrată în memoria colectivă sau în cea digitală: nepieritorul Mozart, opera nemuritoare a lui Shakespeare, zecele de neuitat al Nadiei. Dar pentru că nu se poate împotrivi adevărului și nici nu-l poate ignora, lumea căzută încearcă să-l aducă în căderea ei, transformîndu-l într-un instrument al nedreptății. Această încercare de corupere a adevărului este realizată prin instituțiile care, în ordinea creștină, slujeau adevărului: Universitatea și Biserica.