„L-am debarcat pe Jim pe capul uriașului, cu un steag american, ca să fie protejat, fiindcă se afla pe un teritoriu străin. Apoi am zburat încoace și încolo, ca să înțeleg ce numea Tom perspectivă și proporții.”
Huck, în Tom Sawyer în străinătate
În capitolul XII din Tom Sawyer în străinătate, Tom le oferă tovarășilor lui, Huck și Jim, o lecție de perspectivă. Lecția urmărea corecta apreciere a realității, în acest caz a mărimii Marelui Sfinx de la Giza, în funcție de distanța față de el. În încheierea demonstrației, Tom subliniază concluzia:
„— Vezi cum perspectiva pune în lumină proporțiile directe? mă întrebă Tom. Legionarii lui Cezar nu au știut cât de mare este Sfinxul, fiindcă stătuseră prea aproape de el.” (Mark Twain, Tom Sawyer în străinătate. Tom Sawyer detectiv, traducere Dan Starcu, Minerva, 2017, p. 116.)
Însă episodul este doar un pretext folosit ironic de Twain pentru a pune în lumină proporțiile indirecte ale vieții – ale vieții în străinătate. În timp ce Huck și Tom contemplă de la înălțime împrejurimile, Jim, care rămăsese pe creștetul Sfinxului, este atacat de barbari. Întorși pentru a-l salva, Tom încearcă să înțeleagă cum fusese posibil ca cineva protejat de steagul american să fie atacat. După cum se va vedea din pasajul reprodus mai jos, gîndirea liderilor americani de astăzi, care se regăsește într-un mod încă și mai distorsionat în cea a europenilor americanizați, împărtășește perspectiva lui Tom convins, prin distanța la care se afla de America, de mărimea, puterea și autoritatea ei absolută. Ironia ar trebui să fie evidentă: în realitate, un lucru arată cu atît mai mic cu cît te depărtezi de el. Dar cînd ești departe de realitate, cînd te afli, precum Tom, în străinătate, realitatea poate să pară mai mare sau mai mică, percepția ei fiind determinată de o preconcepție culturală și ideologică hotărîtă să ignore pur și simplu realitatea.
Sigur, nu numai distanța, ci și apropiere
foarte mare de realitatea imediată poate afecta percepția ei. Distanța artificială
produce o mistică a globalizării, așa cum apropierea forțată produce o mistică
a națiunii. Însă problema nu este în primul rînd distanța mai mică sau mai mare, ci înstrăinarea, perspectiva lucrurilor din străinătate, dintr-o „țară
ca afară”. Trăim astăzi efectul direct al legilor
perspectivei străine de realitate asupra percepției realității, o situație
rezumată pragmatic de Huck: „era o afacere nouă pentru mine”. Cu o condiție, desigur: să faci parte dintr-o țară mare, adică suficient de mare pentru a putea modifica perspectiva asupra realității, astfel încît străinătatea să devină noua familiaritate iar distanța de realitate condiția înțelegerii ei și a participării la noua realitate.O astfel de țară mare nu poate fi însă decît esența străinătății și principala sursă de înstrăinare a lumii.
„Tom era foarte supărat de incident și-l întrebă de ce nu le-a arătat steagul și nu le-a cerut să se predea în numele Statelor Unite. Jim îi răspunse că făcuse acele lucruri, dar ei nu-l luaseră în seamă. Tom promise că avea să informeze Congresul despre acest incident și continuă:
— Veți vedea că își vor cere iertare că ne-au insultat steagul și vor plăti o despăgubire, bucurându-se c-au scăpat doar cu atât.
— Ce-i aia despăgubire, domnu’ Tom? întrebă Jim.
— Bani lichizi.
— Și cui dă ei bani lichizi?
— Păi, nouă!
— Și cui cere iertare ei?
— Statelor Unite. Putem să primim ce vrem. Adică să le primim noi scuzele, și să lăsăm banii guvernului.
— Da’ câți bani plătește ei, domnu’ Tom?
— Păi, într-un caz ca acesta, cel puțin trei dolari de fiecare, ba chiar și mai mulți.
— Jim vrea ia banii, domnu’ Tom, și lasă scuzele la guvern. Nu zic bine? Tu ce crezi, Huck?
Am vorbit puțin despre asta și am ajuns la concluzia că era bine și într-un fel, și în celălalt, dar am căzut cu toții de acord să primim banii. Era o afacere nouă pentru mine și l-am întrebat pe Tom dacă țările își cer iertare mereu atunci când greșesc.
— Da, cele mici, mi-a răspuns el.”
(Op. cit., p. 117-118.)