După cum demonstrează Ron Unz într-un articol publicat zilele trecute (https://www.unz.com/runz/world-war-iii-and-world-war-ii/), Statele Unite au o experiență în provocarea potențialilor adversari, astfel încît implicarea americană în război să pară nu doar inevitabilă, ci mai ales să fie eliberată de orice obligații morale. Episodul Pearl Harbour a fost astfel folosit de propaganda americană nu doar pentru a justifica intrarea Americii în război, ci și pentru a justifica lansarea celor două bombe atomice asupra Japoniei. Potrivit lui Ron Unz, nu doar că administrația Roosvelt dorea intrarea în război, pe care-l vedea ca singura șansă de salvare politică și economică (în ciuda opoziției populației), dar a făcut tot posibilul pentru a provoca atacul japonez asupra bazei americane din Hawaii. Mai mult, americanii reușiseră să spargă codurile japonezilor, astfel încît au aflat din timp despre intenția japonezilor de a ataca Pearl Harbour. Cu toate acestea, comandanții bazei americane nu au fost preveniți, tocmai pentru ca atacul japonez să fie suficient de nimicitor pentru a putea convinge populația americană de necesitatea participării americane la război.
Conform autorului, același efort de a provoca un atac japonez (completat de un scenariu prin care populația era avertizată de planurile Germaniei de a invada și ocupa întreaga Americă de Sud) se regăsește recent în gesturile americane de a provoca China, după ce a reușit cu succes să facă războiul din Europa inevitabil prin atacul „complet neprovocat” al Rusiei asupra Ucrainei.
Ron Unz mi se pare totuși naiv crezînd că victimele propagandei americane s-ar putea trezi la realitate văzînd că americanii aplică aceeași schemă înșelătoare pe care au aplicat-o în 1941. De cînd s-au lăsat convinși că își pot crea propria realitate, pe oameni nu-i mai interesează realitatea. Mai mult, ei tind să o nege cu cît este mai evidentă. În definitiv, acesta este mecanismul minciunii: falsifică realitatea, după care se plînge că realitatea o atacă în mod neprovocat.