Pagini

Oameni și Locuri

vineri, 25 noiembrie 2022

Antivacciniștii vaccinatori și sabotorii vacciniști ai vaccinării

 

Impresia mea este că cei mai buni propagandiști ai vaccinării anti-covid au fost în România antivacciniștii, după cum cei mai eficienți sabotori ai vaccinării au fost vacciniștii. Orice rezerve de bun simț ar avea un om normal, nu poate să nu se rușineze de ele văzînd argumentele principale ale antivacciniștilor: solzi de pește, transformare în zombi, tentacule, nanocipurile, microantene, magnetizare, antihrist. În același timp, agresivitatea vacciniștilor și punerea indivizilor cu spatele la zid a avut efectul opus pentru mulți dintre cei care în condiții normale poate că s-ar fi vaccinat, provocîndu-le o reacție normală de respingere, reacție întemeiată mai puțin în argumente medicale și mai mult într-un sentiment de demnitate redescoperit prin atitudinea de intimidare practicată de vacciniști încă dinaintea apariției vaccinurilor. Paranoia antivaccinistă te făcea să consideri că nu ai nimic de pierdut dacă te vaccinezi; amenințările absurde alternate de promisiunile ridicole ale vacciniștilor te făceau să crezi că nu ai nimic de cîștigat.

După doi ani de la începerea vaccinării anti-covid, vacciniștii ar trebui să trebui să admită că vaccinurile s-au dovedit mult mai puțin eficiente în privința stopării transmiterii (care este rolul principal al unui vaccin în definitiv) și mai degrabă o loterie în privința siguranței pentru sănătatea individului vaccinat și că, la urma urmei, vaccinurile anticovid chiar nu au fost necesare, după cum o dovedește marea majoritate nevaccinată care a rămas (în mod nedrept, din perspectivă vaccinistă) în viață. La rîndul lor, antivacciniștii ar trebui să admită că vaccinurile nu s-au dovedit atît de criminale pe cît și-au dorit, iar marea majoritate a celor vaccinați nu are probleme, spre dezamăgirea antivacciniștilor care speră totuși la un deznodămînt fericit în care ei vor rămîne singurii rămași în viață, astfel încît vor putea trece în continuare la eliminarea celorlalte grupuri de oameni care nu le împărtășesc teoriile despre antihrist.

La finalul acestui episod pandemic (care, foarte probabil, după cum ne face atenți James M. Kushiner în pasajul pe care l-am tradus mai jos, poate că nu a însemnat decît o mare repetiție înaintea spectacolului propriu-zis) vaccinați și nevaccinați, creștini sau necreștini am ajuns să avem o bulă mai consolidată (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/01/despre-bula-ce-este-cum-se-intra-intr-o.html) cu noi prejudecăți, cu noi temeri și cu o ură proaspătă împotriva tuturor celor care ne pun bula în discuție, îndrăznind să sugereze că realitatea nu poate fi băgată în bulă. Bula ne oferă însă doar un fals sentiment de siguranță; ea este concepută ca un adăpost sigur doar împotriva unei false amenințări, nu și împotriva unui pericol real, față de care este permeabilă. 

Atît vacciniștii, cît și antivacciniștii au contribuit la extinderea și consolidarea bulei semnalînd false pericole și oferind false soluții. Aceste false pericole nu fac decît să ascundă adevăratul pericol, tot așa cum falsele soluții urmăresc să ascundă adevărata soluție: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde; iar cine-și va pierde sufletul pentru Mine, acela îl va mîntui. Că ce folosește omului dacă va cîștiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi?” (Luca 9, 23-25)  

*

James M. Kushiner: „Din păcate, nu ne ajută prea mult dacă ne limităm la evaluarea a ceea ce s-a făcut în trecut. Accentul nostru a fost în primul rînd pe disponibilitatea participării la slujbele duminicale în clădirile bisericii noastre. Și clădirile bisericii nu sunt esența Bisericii.

Slujirea bisericească este esențială, desigur, dar înainte de folosirea pe scară largă a clădirilor bisericii, creștinii se întîlneau în case de la o zi la alta (Faptele Apostolilor 2, 41 și în cont.). O comunitate parohială ar trebui să fie o realitate vie șapte zile pe săptămînă. Ar trebui să includă întîlniri de rugăciune, studii biblice, rugăciuni și închinare în casă, adunări mici chiar și de doi sau trei și slujire regulată pentru cei bolnavi și cei aflați în nevoie.

Aici s-a văzut cel mai bine deficiența bisericilor noastre, în ceea ce nu s-a făcut, sau s-a făcut rar, în timpul pandemiei. Credincioșii, care nu se puteau aduna într-o clădire a unei biserici, aveau foarte puține opțiuni sau puțină îndrumare pentru sprijinul spiritual atît de necesar în casă sau de părtășie în altă parte sau prin alte mijloace – în afară de vizionarea unei slujbe pe internet. Mulți erau pierduți fără acces în clădirea bisericii.

Aceasta ridică întrebarea cît de pregătiți suntem pentru eventualitatea în care bisericile sunt din nou închise și închinarea creștină în ele este interzisă de un stat persecutor. Aceasta este o posibilitate în multe țări acum și în viitor. Într-un fel, coronavirusul s-ar putea dovedi că nu a fost decît o repetiție generală pentru viitoarele persecuții.

Orice plan de închinare în viitor ar trebui să includă prevederi pentru organizarea slujbelor și rugăciunilor și în altă parte decît în clădirea bisericii. Ne putem pregăti prin prelungirea conștiinței noastre de comunitate creștină dincolo de clădirea bisericii, acordînd o șansă locuințelor proprii și adunărilor mai mici pe parcursul săptămînii. Ar trebui să facem asta oricum, pentru că viața unei comunități parohiale ar trebui să conțină mult mai mult decît cîteva ore duminică dimineața.

Deși trebuie să ne împotrivim eforturilor statului de a ne suprima bisericile, suntem avertizați de către Domnul nostru că biserica Lui va fi urîtă și persecutată. Libertatea religioasă modernă este mai mult o excepție decît o regulă. Trebuie să ne pregătim prin a avea comunități creștine mai profunde decît avem acum, astfel încît să existe o viață de comunitate creștină solidă care să poată intra în catacombă dacă este nevoie.” (James M. Kushiner, „Unlocking the Church: Can We Strengthen Our Congregations Before It's Too Late?”, Touchstone Magazine, ianuarie-februarie 2022, https://www.touchstonemag.com/archives/article.php?id=35-01-003-e&readcode=&readtherest=true)