Aparent, bula este un loc sigur și confortabil. Problema este că deși poate fi sigură și confortabilă, bula nu este un loc. Mai precis, bula este un fals loc. Bula este o utopie și de aceea trebuie amintit că bulele au început să apară odată cu pierderea locului, odată cu pierderea tradiției care nu este altceva decît memoria locului. Bula este un substitut al locului. Orice om dislocat va ajunge într-o bulă dacă nu va căuta să-și găsească locul.
Teologic vorbind, toți oamenii se nasc într-o bulă, într-o înstrăinare de Dumnezeu, deci într-o îndepărtare de locul lor. Acest fapt favorizează producerea de bule suplimentare ca forme particulare de adaptare la bula originară care este lumea păcatului. Aceasta nu înseamnă însă că un creștin își găsește locul prin simpla afirmare a adevărului de credință. Crezul nu este o formulă magică care ridică automat, prin simpla lui recitare, voalul de minciună de pe fața lumii. Deși Biserica constituie locul prin excelență, în Biserică se formează în permanență bule mai mult sau mai puțin ermetice, mai mult sau mai puțin rezistente la adevăr, bule „duhovnicești” în care credincioșii își închipuie că se află sub binecuvîntarea Duhului Sfînt, deși în realitate sunt izolați față de lucrarea și prezența Duhului.
Bula poate fi creată pentru a compensa pierderea locului, cum a fost de exemplu bula romantismului; dar în afecțiunea pentru ruine și pentru misterul trecutului, unii dintre ei au ajuns să regăsească, fie doar și pentru scurtă vreme, un loc adevărat, așa cum s-a întîmplat în efortul restaurator al generațiilor de folcloriști și etnologi europeni de la sfîrșitul secolului 19 și începutul secolului 20. Bula poate fi creată totodată pentru a exclude locul, pentru a-l lăsa în mod programatic pe dinafară, pentru a-l izola într-o zonă interzisă precum în Călăuza lui Tarkovski. Este ce s-a întîmplat în România după 1990 prin colaborarea dintre elita „creștină” și ierarhii și teologii ortodocși.
Mă refer aici la cele două bule ortodoxe dominante: pe de o parte, este bula ortodoxiei ecumenist-globalistă, umanistă, cosmopolită, neoliberală, pentru care creștinismul este un instrument al progresului și civilizației. Pe de altă parte, este bula naționalismului mistic, cu cele două versiuni dacopat-panteistă și anistorică, respectiv cea filolegionară și mesianic-istorică. Ambele bule au anulat orice șansă de recuperare a unei conștiințe naționale organice în continuitatea ei organică cu tradiția și istoria noastră. Mi se pare important de menționat că integrarea frauduloasă a lui Zelea Codreanu și a altor lideri legionari în tradiția voievodală românească este solidară cu plasarea frauduloasă a lui Andrei Scrima în centrul Mișcării Rugul Aprins și că această fraudă s-a realizat exact la nivelul dezvoltatorilor celor două bule care s-au dezvoltat nefiresc în cadrul ortodoxiei românești de după 1990. În același timp, ierarhia ortodoxă a refuzat să susțină orice propunere de restaurare firească a culturii naționale care rămînea imună la deturnarea în sens ecumenic-globalist sau în sensul naționalismului mitologic (dacopat) sau mesianic (legionaroid).
Mi se pare semnificativ în acest sens faptul că în chilia părintelui Arsenie Papacioc se puteau găsi cu trei ani în urmă scrieri și obiecte legate de Mișcarea Legionară (vezi caseta de culoare neagră pe care scrie „100 de ani de la nașterea lui Zelea Codreanu”, minutul 02:02 https://ro-ro.facebook.com/trinitastv/videos/chilia-p%C4%83rintelui-arsenie-papacioc-de-la-techirghiol/322261095130724/ ; întrucît videoclipul va fi cu siguranță editat sau chiar șters în scurt timp, este de preferat să-l urmăriți cît mai curînd). Este important de reținut și că acest material apare în cadrul unei emisiuni întitulată „Comori ale Ortodoxiei”. Sigur, „comoara” este părintele Arsenie, dar el este folosit în cadrul bulei naționalismului mistic ca o lucrătură valoroasă în care sunt montate pietrele prețioase ale eroilor legionari. Cu trei sau patru ani în urmă, cînd am vizitat chilia ultima dată, pe rafturile etajerei din dreapta ușii se aflau expuse volume de sau despre legionari. Lucrul mi se pare cu atît mai curios cu cît în cursul anului trecut oameni din administrația Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și-au exprimat public regretul pentru circulația unor broșuri în mănăstiri din cadrul MMB care abordau tema riscurilor implicate de vaccinare, angajîndu-se să arunce aceste materiale și să-i pedepsească pe cei responsabili (https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/propaganda-antivaccinare-cu-cipuri-si-adn-modificat-in-pronaosul-manastirii-golia--304891.html vezi și la https://www.ziardesuceava.ro/ips-calinic-despre-brosurile-anti-vaccin-gasite-interiorul-manastirii-sfantul-ioan-cel-nou-suceava-consider-ca-nimeni-nu-se-poate-pronunta-problema-vaccinului-afara-celor-indreptatiti-prin-studiile-de-specialitate-si-expertiza-domeniu). Mai mult, părintele Teodosie Paraschiv a fost mustrat pentru asocierea vaccinului anticovid cu transumanismul și cu producerea oamenilor hribrid (https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/audio-mitropolia-va-cerceta-a-teoriaa-omului-hibrid-emisa-de-protosinghelul-manastirii-durau--304327.html?fbclid=IwAR2iGfSvGYkbkvARiNPXkR8PVh3SZF9KxWnmaJcCnOvJq7zOATL76QeVqFk; am intervenit asupra acestei situații în două comentarii: http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/10/planeta-maimutelor.html și la http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/11/care-realitate-normalul-si-rationalul-ii.html ), deși editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei a publicat în 2020 o carte, Transumanismul decriptat, în care autorul, regretatul părinte Jean Boboc, abordează direct problema proiectului transumanist, vorbind despre riscul nanotehnologiei și despre hipermedicalizarea vieții într-un sens care ar putea susține observațiile părintelui Paraschiv (un librar mi-a spus cu cîteva luni în urmă că Transumanismul decriptat este o carte care, spre deosebire de alte titluri scoase de Doxologia, ajunge cu dificultate în librăriile din țară și că impresia, nu numai a lui, este că Doxologia ar vrea mai degrabă să îngroape cartea). Ce vreau să spun este că acesta este un caz în care liderii BOR s-au mobilizat poate pentru a împiedica dezvoltarea bulei ortodoxiei apocaliptice, dar fără a recomanda prudență și conștientizare față de proiectul vizibil al Marii Transformări, care, după cum arată încă de pe acum, reprezintă o Bulă perfectă, mult mai periculoasă decît bula ortodoxiei milenariste.
Prin cele două bule majore la formarea și consolidarea cărora au participat, ierarhia și teologii ortodocși i-au refuzat practic Bisericii Ortodoxe Române vocația de loc al locuitorilor României. Fără participarea ierarhilor și profesorilor de teologie ortodoxă, spiritul dislocării adus de misionarii lumii deschise, pe de o parte, și ai naționalismului mesianic pe de alta, nu ne-ar fi putut determina să ne căutăm locul în afara noastră. Fiind într-un loc fals, ne este imposibil să dobîndim o viziune creștină despre lume, indispensabilă orientării noastre, iar sarcina este cu atît mai complicată de faptul că aceste locuri false, aceste bule, sunt create în Biserică prin contribuția slujitorilor ei. Avem de ales doar între o falsă biserică dedicată progresului nesfîrșit al umanității și o falsă biserică dedicată preaslăvirii neamului ales.
Oricît ar fi de greu, se poate ieși din bulă. Desigur, orice ieșire din bulă este atît de dureroasă, încît îți dorești imediat să te întorci în ea. Este ca în orice formă de dependență. În afara bulei este inconfortabil și pare să nu fie decît singurătate și frig. Dar asta numai pînă cînd ne vom găsi locul și, în acel loc, vom afla „jar pus jos și pește pus deasupra, și pîine.” (Ioan 21, 9)
