Oricît de profitabil pentru stat ar fi comunismul, capitalismul este și mai profitabil. Iluzia libertății este o motivație atît de puternică încît poate anula chiar și instinctul de conservare sau de supraviețuire; workaholism-ul apare tocmai ca sentiment al libertății pe care-l ai doar lucrînd, indiferent de profitul pe care-l realizezi, care uneori poate fi apropiat sau mai mic decît cel al corespondentului dintr-un regim totalitar. Această iluzie îl susține pe individul din societatea capitalistă chiar și atunci cînd descoperă că prosperitatea este rezervată unor categorii sociale ale căror privilegii sunt, în esență, asigurate indiferent de forma economică de organizare a societății. Dar este oare mai liber individul din capitalism față de cel din comunism, unde „noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”?
Identificarea libertății cu libertatea economică, condiționarea libertății de libertatea pieței și reducerea ei la libera inițiativă fac din activitatea economică nu doar manifestarea fundamentală a libertății, ci și o formă de religie care-l ridică pe om de la statutul de homo faber la cel de deus faber.
Imperiul Otoman a înțeles avantajele iluziei libertății economice și politice ale statelor vasale. Un regim fanariot era mai profitabil pentru Înalta Curte decît o ocupație directă a Țărilor Române pentru că în felul acesta ura populației era abătută de la adevărații jefuitori la uneltele lor din conducerea țării în timp ce populația se putea crede în libertate. Regăsim același principiu în concepția Uniunii Europene: țările anexate își plătesc tributul în resurse și sclavi și, în loc să-și afirme independența, populația își epuizează energia în certurile cu privire la succesiunea la tronul oferit de Înalta Curte de la Bruxelles sau Washington. Iluzia libertății îi orbește pe indivizi și îi face să ignore realitatea degradării personale și sociale progresive. Cîtă vreme sunt asigurați că li se respectă demnitatea de ființe divine, oamenii sunt dispuși să renunțe la demnitatea lor umană.