„Toate generațiile dinaintea noastră s-au dus. E rîndul nostru” îmi dă de știre, gospodărește, un vechi prieten din satul meu.
„Shall I at least set my lands in order?”
De-abia astăzi am aflat că William Hurt, unul dintre actorii pe care îi prețuiesc în mod deosebit, și-a lăsat ogoarele în rînduială încă din luna martie a acestui an.
Un alt prieten, cu vreo douăzeci de ani mai mare decît mine, îmi mărturisea zilele trecute că de la un an la altul șterge tot mai multe numere de telefon din agendă. „Dar se-ntîmplă să introduceți și numere noi?”, îl întreb. „Nu prea”, îmi răspunde liniștit privind frunzele îngălbenite plutind spre pămînt.
Am o tastatură de doi lei care se pare că s-a obișnuit cu mine și eu cu ea. După o vreme, literele de pe tastele cele mai întrebuințate (diacriticele și vocalele) s-au șters. După ce am încercat să le refac cu diverse vopseluri, am renunțat. În prezent, cîteva taste esențiale sunt goale. Mă las condus de degetele mînilor, care-și amintesc mai bine decît mine unde este alfa și unde este omega.
Orice mînă care a pipăit coasta Cuvîntului și semnul cuielor Îl recunoaște și cu ochii închiși.