De ce contează postul atît de mult pentru noi, ortodocșii? Pentru că nimic esențial din viața creștină nu contează pentru noi. Cu toate că este cel mai neînsemnat lucru, odată împlinit, postul ne oferă sentimentul fals al unei credințe autentice. Această înșelare este asigurată nu doar printr-o viață creștină superficială: înțelegerea postului ca asumare a unui creștinism autentic, viu, mărturisitor, ca împlinire supremă a învățăturii de credință, este confirmată și încurajată de un cler la fel de superficial și de ipocrit, care se teme să le spună ortodocșilor necredincioși că adevărata ortodoxie constă în ascultarea de Tatăl și în împlinirea voinței Tatălui după modelul și cu puterea lui Hristos, pentru ca nu cumva necredincioșii ortodocși să renunțe la serviciile lor și să-și ducă pînă la capăt necredința, împlinindu-și propria lor voie și în privința postului așa cum fac în legătură cu orice altceva.
Aceiași ortodocși grăbiți să denunțe acțiunea criminală a ierarhiei catolice de acoperire a abuzurilor sexuale ale clericilor catolici se grăbesc să mușamalizeze abuzurile de orice natură ale clerului ortodox. Deși ortodocșii care procedează astfel își motivează acțiunea prin refuzul de a judeca (deși sunt prompți în judecarea clerului și a credincioșilor catolici sau protestanți), în spatele acestei pretenții fariseice se ascunde de fapt recunoștința pentru un cler ortodox care ne spune ce vrem să auzim și care, la rîndul lui, nu ne judecă pentru necredința noastră.