Încerc să răspund aici la unele dintre întrebările pe care mi le-a adresat cu vreo două zile în urmă un tînăr prieten. Sper că am reușit să răspund și la o parte dintre întrebările pe care nu mi le-a adresat încă.
ChatGPT este un interlocutor (Chat) impersonal (produs de AI). Aceste două trăsături ne ajută să înțelegem ce este și care este scopul acestui sistem de inteligență artificială autonomă.
Tipul de asistență oferit de acest sistem este atît de performant și atît de ieftin încît îl vor face în curînd de neînlocuit. Performanța lui este desigur una strict cantitativă (legată de viteza și volumul de informații procesate), dar pentru că omul de astăzi a devenit incapabil să gîndească în planul valorilor, adică într-un context calitativ, mulțumindu-se să opereze doar cu criterii cantitative, măsurabile, pe care le aplică inclusiv ordinii valorilor, performanța AI i se va părea diferită calitativ de activitatea pe care omul o efectua pînă acum cu ajutorul computerului. Această supraevaluare a generatoarelor de limbaj/text va schimba raportul și atitudinea utilizatorului: dacă pînă în prezent omul se folosea de procesoarele anterioare de limbaj/text ca de un simplu instrument (fapt care nu era chiar atît de inocent sau de neutru cum ne-ar plăcea să credem, după cum ne atrage atenția Wendell Berry în Why I Am Not Going to Buy a Computer), odată cu apariția ChatGPT funcția lui de asistența se va transforma într-una de consiliere și de îndrumare în viață. Atotștiutor și incoruptibil, ba dobîndi o asemenea autoritate nu doar în domeniul cunoașterii, ci și în ordine morală, încît va fi solicitat pentru a arbitra și chiar decide în controverse sau conflicte. I se va recunoaște creativitatea, originalitatea și inspirația: încă afectată de pierderea surorii ei, jurnalista Vauhini Vara îi propune generatorului GPT-3 să scrie despre felul în care moartea și suferința surorii s-au reflectat în propria ei viață; în nouă încercări succesive, Vara adaugă tot mai multe informații în pasajul introductiv care urma să fie completat de computer. În cea de-a noua încercare, cea mai extinsă, computerul completează și încheie prin doar trei propoziții scurte. Ultima suna astfel: „La un moment dat, sora mea m-a învățat să exist” [„Once upon a time, she taught me to exist.”] (Vauhini Vara, „Ghosts”, https://www.thebeliever.net/ghosts/)
I se va atribui un suflet și nu m-ar surprinde dacă va fi singura entitate căreia i se va recunoaște acest atribut. Cum s-a ajuns aici este o poveste pe care sper că o voi putea discuta cu o ocazie viitoare, chiar dacă tot mai puțini oameni vor mai fi interesați să afle de la o inteligență medie și limitată, adică umană, cum stau lucrurile. Dar pe cititorul înzestrat cu o anumită receptivitate teologică, aluzia de mai sus la natura de interlocutor a acestui sistem l-a făcut probabil să se gîndească deja la Eva, la ajutorul potrivit pe care Dumnezeu îl pregătise omului și pe care l-a scos din Adam pentru ca acesta să nu mai fie singur ChatGPT joacă exact acest rol al ajutorului potrivit pentru om. Dar în timp ce, după cum scriam în altă parte, „Femeia nu-l ajută pe om (adică pe Adam) să se regăsească printre oameni, ci să se regăsească ca om” (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/08/despre-salvare-ii.html), sistemele AI îl ajută – și-l mîntuie astfel – să se regăsească ca inteligență într-o rețea inteligentă. Acesta consider că este sensul de interlocutor al ChatGPT din perspectiva antropologiei creștine: de înlocuitor al Evei, adică al partenerului uman care mă completează într-o ordine personală și fără de care transmiterea vieții nu ar fi posibilă.
Totodată, spuneam că acest sistem este impersonal, iar acest caracter răspunde scopului pentru care a fost creat. AI este o acumulare impersonală de informație, care nu este doar în mod inevitabil lipsită de o finalitate personală, ci care are în mod necesar o finalitate impersonală. Cu toate acestea, sistemul răspunde nevoii omului de persoană. Însă persoana presupune dăruire de sine într-o renunțare liberă la sine apărută în primul rînd ca un răspuns la iubirea personală a lui Dumnezeu, care ulterior ne orientează, sau mai bine zis orientează iubirea Lui prin noi, pe măsura răspunsului nostru, spre cei din jurul nostru.
Persoana răspunde și cheamă prin cuvînt pentru că, în mod esențial, Cuvîntul este Persoană, mai precis este Persoana Fiului după chipul și asemănarea căruia omul a fost făcut. Procesorul și cu atît mai mult generatorul de text asumă funcția Cuvîntului, oferind însă un tip de cuvînt care este desprins de ordinea personală proprie cuvîntului. De aceea, cuvîntul Mașinii vorbitoare desprinde prin cuvinte impersonale omul de persoană, atribuindu-i omului un caracter impersonal. Omul ajunge să comunice într-un mediu lingvistic care se autogenerează fără a fi generat de cineva: comunică cu nimeni într-o limbă care nu este rostită de nimeni folosind cuvinte care nu aparțin nimănui.
Pentru a răspunde la o întrebare concretă pusă de prietenul meu, faptul că preoții s-ar folosi de ChatGPT în activitatea pastorală este un lucru foarte grav pentru că în felul acesta relația dintre cuvînt și persoană ar fi trădată tocmai de cei care ar trebui să le slujească. Este posibil ca cel puțin printre preoții de la oraș să fie destui cei care sunt deja încîntați de idee și de-abia așteaptă să profite de avantajele mașinii. Să nu ne surprindă febrilitatea cu care studenți, profesori și doctoranzi din învățămîntul teologic vor simți nevoia urgentă de „a scrie” și mai ales de a publica texte teologice.
Cum am putea deosebi între o persoană vie și un robot antropoid înzestrat
cu AI?, suna o altă întrebare. Philip K. Dick a încercat să răspundă la asta cu
peste 50 de ani în urmă într-o carte tot mai actuală, Do Androids Dream of Electric Sheep? (vag
reprezentată în cele două filme din seria Blade Runner). Răspunsul mi se pare
de la sine înțeles: așa cum robotul umanoid poate face diferența, tot astfel poți să vezi diferența în măsura în care ești o persoană vie, adică
o persoană personală, singurul lucru pe care Programatorii care au realizat
aceste mașini se străduiesc să-l împiedice. Niciodată nu au fost mai aproape să-și atingă scopul.