Un complex generează mai devreme sau mai tîrziu un complex de complexe. Complexul de inferioritate al elitei și al clasei de mijloc din România în raport cu Occidentul a generat după 1990 un complex de superioritate față de restul românilor mai puțin educați sau mai săraci. Complexul de vinovăție al elitei și al clasei de mijloc pentru tăcerea și umilințele îndurate pînă în 1990 a generat un complex de superioritate morală compensatorie demonstrată prin contestarea stîngii indiferent de acțiunile și declarațiile ei și prin atribuirea vinovăției exclusiv generațiilor în vîrstă. Grav este că identitatea omului educat sau (doar) prosper ajunge să fie determinată prin asemenea reacții nevrotice și, mai mult, să fie transmisă mai departe prin educația din familie oferită de părinții din aceste categorii propriilor copii. Așa se explică de ce un copil dintr-o familie bună caracterizează spontan o persoană în vîrstă cu o ținută îngrijită, dar depășită, drept „babă comunistă”, respectiv „boșorog comunist”, moștenind criteriile părinților odată cu complexele acestora. La rîndul lui, parvenitul simulează același tip de indignare chiar dacă el personal este lipsit de orice fel de complexe, doar pentru a se asigura că nu riscă să fie identificat cu românul needucat sau nevoiaș din rîndurile cărora provine de fapt.
Poate și din acest motiv literatura română este contestată astăzi, pentru că fiind apărută odată cu marile transformări sociale (decăderea moșierimii, ascensiunea și apoi lichidarea burgheziei liberale, înlocuită de clasa activiștilor și securiștilor), ne-ar putea ajuta să înțelegem că uneori misiunea de civilizare pe care și-o revendică elita și segmentul educat din România este mai puțin inspirată de noblețe și spirit de sacrificiu și mai mult de ură, dispreț, trădare și mai ales de teama că adevăratul caracter moral al acestor grupuri ar putea fi descoperit în toată complexitatea lui.