Din punctul meu de vedere, Frăsineiul a căzut din clipa în care s-a asfaltat drumul forestier care lega mănăstirea de satul Muereasca de Sus (porțiunea fiind adăugată DJ 658). A înlesni drumul spre una dintre ultimele obști ascetice din BOR este un mod de a slăbi atît lucrarea duhovnicească a părinților din acea obște, cît și a mirenilor care îi cercetau (de fapt, cercetarea era uneori reciprocă, majoritatea mirenilor care ajungeau aici fiind la rîndul lor oameni ai rugăciunii, convorbirile desfășurate în chilii sau în cimitirul mănăstirii aparținînd inconfundabil duhului filocalic și paterical). Pregătirea pentru poposirea la mănăstire începea dinainte de a ajunge (dacă nu chiar de cînd plecai de-acasă), în cei cîțiva kilometri de urcuș pe un drum de pămînt pietruit care te ajuta să găsești un ritm duhovnicesc de-a lungul unui rîu de munte care-ți ținea isonul din valea abruptă care însoțește drumul pînă în apropierea mănăstirii, care apărea întotdeauna prin surprindere după o ultimă cotitură din drum. După asfaltarea drumului, pelerinul mai vîrstnic (media de vîrstă a mirenilor veniți pentru spovedanie și sfătuire era spre 60 de ani) a fost înlocuit de ciumpalacul de toate vîrstele care gonește cu bemveul pînă la mănăstire ca s-o sfințească și ca să-i ajute Dumnezeu la pariuri și femei.
Starețul Neonil, foarte probabil ultimul stareț din tradiția monahismului
ortodox românesc, a reușit să reducă în mare măsură efectele distructive ale
proiectelor de investiții ale Patriarhiei în turismul religios. Însă lupta era
deja pierdută. În ortodoxia actuală din România, toate elementele esențiale ale viețuirii ortodoxe nu sunt decît un decor tot mai puțin credibil pentru a ascunde o imensă afacere: spiritualitatea, sobornicitatea, viața liturgică, activitatea caritabilă sunt termeni fără nici o acoperire în realitate, fiind de la o zi la alta tot mai corupți prin diverse încercări de redefinire.
De departe, cea mai realistă prezentare a ceea ce a devenit între timp „Afacerea Frăsinei” am întîlnit-o la https://corortodox.blogspot.com/2023/01/daramarea-bisericilor-cu-buldozarul.html#more
Esența „Afacerii Frăsinei” nu o constituie însă bunurile mobile. Litigiul nu este legat de biserica din vale, ci mai degrabă de jurisdicția asupra credincioșilor care vin la biserica din vale. În acest sens, este util poate să ne amintim că Arhiepiscopia Râmnicului a avut în trecut drept de proprietate atît asupra bunurilor imobile, cît și asupra bunurilor mobile, respectiv asupra credincioșilor:
„In timpul domniei lui Matei Basarab (1633-1654), taranii liberi din Muereasca se vand in numar mare ca rumani in schimbul unor sume de bani, spatarului Preda Brancoveanu. Intre acesta si Episcopia Ramnicului intervine un act de schimb. Astfel, la 18 mai 1636: “mosnenii din Muereasca se vand rumani spatarului Preda Brancoveanu cu toti feciorii lor si cu toata mosia lor pentru 250 galbeni, platindu-i si de bir cu 90 de galbeni…Au facut tocmeala cu cumparatorul sa fie dati la Episcopia Ramnicului, iar Episcopia sa-i dea in schimb spatarului Preda, mosia, satul Hrast din jud. Dolj ca sa fie slobozi de dajdii si cu voia lor sa fie rumani ai Episcopiei” (Pref. Jud. Valcea, Dosar 724/1833, fila 199, Editia rev. Catalog IV Nr. 744 vol. II, p. 24).
La 20 mai 1636 Matei Basarab intareste Episcopiei Ramnicului si episcopului Teofil hrisovul prin care Preda Brancoveanu schimba satul Muereasca din jud. Valcea cu satul Hrast din jud. Dolj. Asadar, dupa aceasta data majoritatea mosnenilor din Muereasca au devenit rumani ai Episcopiei Ramnicului.” (https://primaria-muereasca.ro/comuna/prezentarea-comunei-muereasca/)