Pagini

Oameni și Locuri

luni, 30 ianuarie 2023

Ozoboți

 

Ana Clara Grecu, învățătoare: «Astea sunt vremurile pe care le trăim, nu se mai poate altfel. Nu putem să-i tragem pe copii înapoi în vremurile pe care noi le-am trăit și în care noi am învățat, trebuie să le dăm cumva un avantaj, să poată să facă un pas înainte în viață. Dacă noi nu ne adaptăm, ce se întâmplă cu ei când vor crește? Le tăiem aripile».

Elevii ei sunt acum în clasa întâi. I-a învățat încă din clasa zero cum să programeze ozoboti, adică roboți de mici dimensiuni. Aceștia primesc comenzi prin intermediul unor linii colorate, desenate pe hârtie, tabletă sau laptop. Devin astfel coduri prin care robotul se învârte sau urmează o direcție.

Ana Clara Grecu are 53 de ani și de 16 ani este învățătoare la liceul din Valea Doftanei, o comună din județul Prahova, cu două sate în care trăiesc în jur de șase mii de oameni. 14 ani a făcut naveta, câte două ore pe zi de mers cu mașină. A înțeles cu mult timp înainte de pandemie, că tehnologia este pentru acești copii o ușa deschisă către lume.

https://stirileprotv.ro/stiri/fonduri-europene/la-o-scoala-din-valea-doftanei-elevii-lucreaza-cu-roboti-inca-clasa-i-cum-au-reusit-profesorii-sa-atraga-fonduri-europene.html