Deși apreciază articolul lui Seymour Hersh despre implicarea SUA în sabotarea Nord Stream (https://seymourhersh.substack.com/p/how-america-took-out-the-nord-stream), Mike Whitney este dezamăgit de felul în care Hersh a evitat să extragă concluzia principală a acestei afaceri, și anume că explozia a fost plănuită înainte ca Rusia să invadeze Ucraina (https://www.unz.com/mwhitney/what-hersh-got-wrong/). Simpla menționare în trecere a acestui aspect în face pe Whitney să suspecteze că Hersh urmărește de fapt să ascundă urmele adevăratei îngrijorări a SUA. Și anume, în măsura în care într-adevăr administrația Biden a luat decizia distrugerii Nord Stream, trebuia subliniat contextul acestei decizii, insistă Whitney, context care nu este cel al războiului, ci al relației dintre Germania și Rusia. Posibilitatea ca această conductă să fi fost sabotată oricum demonstrează de fapt că SUA se simt amenințate de o eventuală colaborarea economică între statele europene și sunt pregătite să facă orice pentru a o împiedica:
„Germania are nevoie de gazul ieftin al Rusiei. Este bun pentru industria ei, bun pentru oamenii care muncesc și bun pentru creșterea economică. Și da, este bun și pentru Rusia. Singuriil pentru care nu este bun sunt Statele Unite, a căror putere este subminată de parteneriatul germano-rus. Puteți înțelege acest lucru?
Și, apropo, nu a existat niciodată un incident în care Putin să fi folosit gaz sau petrol rusesc în scop de șantaj, constrîngere sau amenințări. Nu. Acesta este un mit născocit de către cei de la Washington, care vor să blocheze relațiile germano-ruse.
[…] Dar cel mai mare eșec al articolului lui Hersh este omiterea completă a contextului geopolitic în care a avut loc acest act de terorism. SUA nu fac înconjurul lumii, aruncînd în aer infrastructura energetică critică degeaba. Nu. Motivul pentru care Washington s-a angajat în acest joc riscant ține de criza existențială cu care se confruntă și care poate fi rezolvată doar prin zdrobirea acelor centre de putere emergente care amenință poziția dominantă a Americii în ordinea globală. Asta se întîmplă în adîncime: SUA încearcă să întoarcă ceasul înapoi la glorioșii ani 1990, după ce imperiul sovietic s-a prăbușit și lumea a fost în farfuria Washingtonului. Însă acele zile au dispărut pentru totdeauna și puterea SUA se erodează ireversibil din cauza lipsei sale de bază de competitivitate. Dacă SUA ar fi rămas puterea industrială care devenise imediat după cel de-al Doilea Război Mondial – cînd restul lumii era în ruine – atunci nu mai era nevoie să aruncăm în aer conducte pentru a preveni integrarea economică euro-rusă și apariția unei zone de liber schimb masiv care se întinde de la Lisabona la Vladivostok. Dar adevărul este că SUA nu mai este atît de esențială pentru creșterea globală precum a fost cîndva și, în plus, alte națiuni vor să fie libere să-și urmeze propriul model de creștere. Acestea doresc să aplice schimbările care se potrivesc cel mai bine cu propria lor cultură, propria lor religie și propriile tradiții. Nu vor să li se spună ce să facă. Dar Washingtonul nu vrea schimbare. Washington vrea să păstreze sistemul care-i aduce cea mai mare cantitate de putere și bogăție.”
(Mike Whitney, „What Hersh Got Wrong”, 11 februarie 2023, https://www.unz.com/mwhitney/what-hersh-got-wrong/)