Faptul că Mihai Șora este considerat mai degrabă un sfînt sau un drept, un învățător moral decît un revoluționar reprezintă o dovadă directă a naturii religioase a angajamentului civic din România post-comunistă. Mărturisirea soției este edificatoare: „Ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumuseţea însăşi, credinţa, nădejdea şi dragostea, cum spune cuvântul apostolic.”
Totuși, limbajul discipolilor rămîne unul revoluționar:
„După alegerile din 2016 am simțit lângă mine un domn care mi-a dat avânt să nu renunț la luptă indiferent ce se întâmplă.” (Clotilde Armand, primarul sectorului 1).
„Trăim, astăzi, despărţirea de Mihai Şora, cel care ne făcea să credem în viitor prin tinereţea spiritului său. Mereu deschis spre nou, spre progres […] Mulţumesc, Mihai Şora, pentru că aţi ştiut să nu pierdeţi, nerenunţând la a lupta permanent pentru noi toţi.” (Ligia Deca, ministrul Educației) (https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/reactii-dupa-moartea-filosofului-mihai-sora-mircea-cartarescu-zmihai-sora-nu-mai-este-odihneasca-se-in-pace-foto.html)
„Chiar dacă trecuse de un secol de viață, Mihai Șora a spus neobosit "prezent" acolo unde clocotea revolta în fața nedreptății. A devenit o figură centrală în Piața Victoriei, acolo unde în ultimii ani s-au dus luptele societății civile pentru democrație, libertate și domnia legii.” (https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/cum-vedea-mihai-sora-ziua-mortii-sale-stiu-ca-va-veni-dar-nu-ma-gandesc-la-ea-am-o-totala-incredere-ca-totul-va-fi-bine.html)
Într-adevăr, Șora a fost un revoluționar întreaga sa viață, însă prin această afirmație nu spun nimic, ba chiar risc să fiu contrazis de portretul pe care i-l face purtătorul de cuvînt al BOR, dl Vasile Bănescu, care-l descrie pe Șora ca pe un „blînd filosof al cetății” (https://www.agerpres.ro/cultura/2023/02/25/vasile-banescu-mihai-sora-un-bland-filosof-al-cetatii-merita-cu-prisosinta-un-loc-inalt-in-memoria-comunitatii--1066326). În ce sens a fost atunci Șora un revoluționar?
Chiar dacă Șora știa că lumea nu poate fi transformată decît prin educație, prin seducție, prin magie (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/02/plasa-magica-erosului.html), știa la fel de bine că anumite piedici nu pot fi înlăturate decît prin revoluție. Revoluția nu este doar o scurtătură și de fapt eșuează atunci cînd este folosită ca o cale rapidă pentru realizarea utopiei umaniste. Revoluția trebuie folosită cu grijă și numai după ce omul a reușit să vadă singur piedicile care-l împiedică să ajungă la celălalt om: proprietatea, clasa socială, rasa, memoria, identitatea în toate formele ei. Revoluția nu poate duce ea singură la realizarea de oameni noi, ci poate fi realizată doar cu ajutorul oamenilor noi, născuți din nou prin credința în utopia depășirii istoriei odată cu realizarea fraternității universale.
Șora a fost un umanist, iar umanismul este revoluționar în raport cu ordinea tradițională a lumii, care presupune fie un Creator transcendent, fie o lume divină în ea însăși. Umanismul este o dezvoltare tîrzie a gnosticismului, a cărui natură ezoterică îi limita răspîndirea. Mutația umanistă a gnosticismului se produce în Renaștere, odată cu proiectele utopice determinate de dorința de a realiza societatea, cetatea sau statul perfect în virtutea unei noi antropologii, pe baza unei noi înțelegeri a naturii omului.
În funcție de obstacolele identificate în calea realizării acestei societăți perfecte (inegalitatea, corupția, granițele naturale, diferențele religioase), sunt propuse măsurile necesare care determină caracterul și obiectivele revoluției. Revoluția nu urmărește atît instaurarea utopiei, cît desființarea piedicilor din calea utopiei. În acest sens, Șora putea participa la orice program revoluționar și cred că ar fi fost la fel de respectat în mediul neo-legionar al sfinților închisorilor pe cît a fost în cel progresist al sfinților anticorupție din Piața Victoriei.
Șora a crezut întreaga viață în idealul unei umanități universale, în posibilitatea unui dialog universal și de aceea a fost întreaga viață de partea Revoluției: de partea Internaționalei comuniste în perioada totalitară și de partea societății deschise în ultimii 33 de ani – murind în noua sa viață revoluționară la vîrsta lui Hristos, un semn discret, dar incontestabil al misiunii mesianice a acestui veritabil sfînt al umanismului civic.