Pagini

Oameni și Locuri

duminică, 12 martie 2023

Clerul și laicatul în noua ortodoxie din România

 


În articolul „Clergy and Laity in the Orthodox Church” (https://www.schmemann.org/byhim/clergyandlaityinthechurch.html), Părintele Schmemann menționează „cîteva erori care trebuie respinse”. Problema este însă că aceste erori au ajuns să reprezinte noua mentalitate ortodoxă, ceea ce înseamnă că, departe de a fi respinse, vor fi mai degrabă apărate. În plus, erorile vechi au făcut posibile erori noi, care se multiplică diferit în fiecare dintre cele două părți ale poporului lui Dumnezeu, clerul și laicatul. Poate că cea mai gravă eroare nu este abuzul clericalismului descris la punctul 2 (vezi mai jos), ci acceptarea lui ca atitudinea normală a clerului în raport cu poporul credincios.

Clericalismul este de fapt semnul cel mai vizibil al absenței vocației pastorale: lipsa chemării este compensată prin afirmarea sfidătoare de sine. De altfel, selecția candidaților pentru preoție și viață monahală din BOR urmărește în primul rînd eliminarea vocațiilor autentice. Candidații credincioși precum și cei care, deși nu strălucesc prin credință, sunt totuși înzestrați cu un puternic simț moral, reprezintă un factor de risc. Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu rugăciunile Maicii Domnului, responsabilii pentru pregătirea candidaților pentru preoție și viața monahală nădăjduiesc că cei care se simt chemați de Dumnezeu la slujirea pastorală sau la viața monahală vor răspunde cu discreție, cît mai departe de altar, de mănăstire și de instituțiile de învățămînt teologic ortodox.

Criteriul decisiv de selecție urmărește disponibilitatea de a accepta, inclusiv prin participare personală, orice acțiune a superiorilor întemeiată pe principiul scopului care scuză mijloacele. În același timp, se presupune că viitorii preoți, profesori de teologie și monahi sunt destul de familiarizați cu credința ortodoxă pentru a fi capabili să o simuleze într-un mod convingător. Candidatul ideal ar trebui să aibă în plus cel puțin una dintre următoarele calități: spirit de echipă; adaptabilitate, care-i permite să fie de fiecare dată de partea echipei cîștigătoare;  abilități manageriale și de comunicare; o expresie inteligentă pe chip, dublată de capacitatea de a lăsa impresia comunicării unor lucruri esențiale în timp ce nu spune nimic substanțial; voce frumoasă; statură impozantă pentru viitorii preoți de țară, robustă pentru mediul monahal și suplă pentru cei selectați pentru departamentul diplomației bisericești; ca în orice sistem, conectarea la rețea (inclusiv prin rude/cunoștințe) și o situație materială foarte bună reprezintă un avantaj.

Acceptînd falsele criterii ale falsei vocații pastorale, simplul credincios își pierde conștiința de membru al poporului Dumnezeu, fiind constrîns fie să accepte clericalismul ca reprezentare a puterii unui Dumnezeu abuziv, fie să abandoneze Biserica pentru a se regăsi în Dumnezeul înțelegător din sufletul lui.

 

Pr. Alexander Schmemann: Cîteva erori despre relația cler – laicat care trebuie respinse

 

[…] Nu există opoziție între cler și laici în Biserică. Ambele părți sunt esențiale. Biserica ca întreg este Laicat și Biserica ca întreg este Moștenirea, Clerul lui Dumnezeu. Și pentru ca lucrurile să fie așa, trebuie să existe în cadrul Bisericii distincția de funcții, de slujiri care se completează reciproc. Clericii sunt rînduiți să facă din Biserică darul lui Dumnezeu – manifestarea și comunicarea adevărului, a harului și mîntuirii Sale către oameni. Este lucrarea sfîntă a clericilor și ei o îndeplinesc numai în ascultare deplină de Dumnezeu. Mirenii sunt rînduiți să facă din Biserică acceptarea acelui dar, „Aminul” omenirii către Dumnezeu. La rîndul lor, ei își pot îndeplini lucrarea numai în ascultare deplină de Dumnezeu. Este aceeași ascultare: față de Dumnezeu și față de Biserică care stabilește armonia dintre cler și mireni, făcîndu-i un singur trup ce crește în plinătatea lui Hristos.

Acest adevăr simplu și ortodox este întunecat prea des de unele idei pe care le-am primit de bunăvoie sau fără voie din mediul în care trăim.

 

1. O aplicare necritică a ideii de democrație la Biserică. Democrația este cel mai mare și mai nobil ideal al comunității umane. Dar, în esența ei, democrația nu se aplică Bisericii pentru simplul motiv că Biserica nu este o simplă comunitate umană. Ea este guvernată nu „de popor și pentru popor” – ci de Dumnezeu și pentru împlinirea Împărăției Sale. Structura, dogma, liturghia și etica ei nu depind de niciun vot majoritar, căci toate aceste elemente sunt date de Dumnezeu și definite de Dumnezeu. Atît clerul, cît și laicii trebuie să le accepte în ascultare și smerenie.

2. O idee falsă a clericalismului ca putere absolută pentru care preotul nu are socoteală de dat. De fapt, preotul din Biserica Ortodoxă trebuie să fie gata să-și explice fiecare părere, decizie sau afirmație, să le justifice nu doar „formal” printr-o referire la un canon sau o regulă, ci spiritual ca adevărată, mîntuitoare și conform voinței lui Dumnezeu. Căci iarăși, dacă toți, laici și cleri, suntem ascultători de Dumnezeu, această ascultare este liberă și necesită acceptarea noastră liberă: „De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu știe ce face stăpînul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate cîte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute.” (Ioan 15, 15) și „veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32). În Biserica Ortodoxă, păstrarea adevărului, bunăstarea Bisericii, misiunea, filantropia etc. – toate sunt o preocupare comună a întregii Biserici, iar toți creștinii sunt responsabili în mod organic [„corporately”] pentru viața Bisericii. Nici supunere oarbă, nici democrație, ci o acceptare liberă și plină de bucurie a ceea ce este adevărat, nobil, constructiv și favorabil iubirii și mîntuirii divine.

3. O idee falsă despre proprietatea Bisericii. „Este Biserica noastră, pentru că noi am cumpărat-o sau am construit-o...” Nu, nu este niciodată Biserica noastră, pentru că noi i-am dedicat-o, adică i-am dăruit-o lui Dumnezeu. Nu este „proprietatea” nici a clerului, nici a laicilor, ci este efectiv proprietatea sfîntă a lui Dumnezeu Însuși. El este adevăratul proprietar și, dacă putem și trebuie să luăm decizii cu privire la această proprietate, acele decizii trebuie să se conformeze voinței lui Dumnezeu. Iar aici din nou atît clerul, cît și laicii trebuie să aibă inițiativă și responsabilitate, în căutarea voinței lui Dumnezeu. Același lucru este valabil și pentru banii Bisericii, casele și față de tot ceea ce „aparține Bisericii”.

4. O idee falsă despre salariul preotului: „Noi îi plătim...” Nu, preotul nu poate fi plătit pentru munca lui, pentru că nimeni nu poate cumpăra har sau mîntuire, iar „lucrarea” preotului este să comunice har și să lucreze la mîntuirea omului. Banii pe care îi primește de la Biserică (adică de la Poporul lui Dumnezeu și nu de la „noi” – angajatori ai unui angajat...) au menirea de a-l face liber pentru lucrarea lui Dumnezeu. Și el, fiind la rîndul lui membru al Bisericii, nu poate fi un om „angajat”, ci un participant responsabil la deciziile referitoare la cea mai bună utilizare a banilor Bisericii.

5. O falsă opoziție între domeniul spiritual și cel material în viața Bisericii: „preotul să aibă grijă de cele duhovnicești, iar noi – laicii – ne vom ocupa de lucrurile materiale...” Credem în Întruparea Fiului lui Dumnezeu. El S-a făcut material pentru a spiritualiza toată materia, pentru a face toate lucrurile cu sens spiritual, legate de Dumnezeu... Orice facem în Biserică este întotdeauna atît spiritual, cît și material. Construim o Biserică materială, dar scopul ei este spiritual: cum pot fi izolate una de cealaltă? Colectăm bani, dar pentru a-i folosi de dragul lui Hristos. Organizăm un banchet, dar dacă are vreo legătură cu Biserica, scopul ei – oricare ar fi el – este și el spiritual, nu poate fi desprins de credință, speranță și iubire, prin care există Biserica. Altfel, ar înceta să mai fie o „lucrare a  Bisericii”, nu ar avea nici o legătură cu Biserica. Așadar, a opune spiritualul materialului, a crede că ele pot fi separate este o gîndire ne-ortodoxă. În toate lucrurile care țin de Biserică este întotdeauna nevoie de participarea atît a clerului, cît și a laicilor la acțiunea întregului Popor al lui Dumnezeu.

 

(Vezi textul integral la https://www.schmemann.org/byhim/clergyandlaityinthechurch.html . Traducere de Gh. Fedorovici)